O piaţă uşor ratată

foto: david sugar

foto: david sugar

După şase luni de lucrări de reabilitare, o parte din Piaţa Matei Corvin (Unirii, cum i se spune acum, total fără rost) a fost terminată. Restul, undeva prin mai, anul viitor. Inaugurarea s-a făcut ieri, evident cu oareşce scandal, dat fiind că Primăria nu s-a sinchisit să invite şi reprezentanţii maghiari, chit că ei au mai mult merit în existenţa pieţei decât avem noi, orice s-ar zice.

Aseară, în drum spre casă, am trecut pe acolo să văd şi eu cum arată. Cu toată bunăvoinţa pe care am avut-o, nu am putut să îi dau mai mult decât statutul de “satisfăcătoare”. Şi nu am să înţeleg de ce, orice proiect de bun simţ pe care îl începem, reuşim să-l finalizăm kitschos. Parcă e un făcut să ne înecăm mereu ca şi ţiganul la mal.

Dar să le luăm pe rând. Ce-mi place? Piatra cubică de pe jos, designul fântânilor (chit că amicul Lorand spune că una dintre ele e ca şi un „vălău“ din care se adapă vacile), mobilierul urban şi faptul că, vara, poţi intra cu picioarele în apă. Ce nu îmi place? Nu-mi plac stâlpii de iluminat, care arată ca nişte catarge pierdute şi care nu asigură  suficientă lumină pieţei pe timp de noapte. La ora la care am trecut eu ieri, 17.30, era deja întuneric, iar stâlpii nu făceau faţă. Nici mai târziu nu a fost cine ştie ce lumină, zic nişte prieteni care au trecut pe acolo. Nu mă aştept să găsesc acul pe jos, noaptea, în Piaţa Unirii, dar parcă totuşi…

Îmi displace profund şi jocul de lumini de la una dintre fântâni. Sunt nouă spoturi care se tot colorează în vreo 425 de nuanţe din câte am înţeles. Nu mi-au plăcut nici la fântâna din Avram Iancu, nu mi-au plăcut nici la fântâna din faţa Catedralei Schimbarea la Faţă, şi nu-mi plac nici aici. Astfel de lumini merg de minune în Las Vegas, sau în vreun cartier din aluminiu, sticlă şi betoane, dar într-o piaţă medievală precum a Clujului eu zic că dau ca nuca în perete. Nişte lumini simple, albe, erau elegante şi suficiente.

De altfel, nici bulevardul Eroilor nu mă încântă. Şi, în ansamblu, nu înţeleg de ce arhitecţii de la Planwerk au încercat să combine arhitectura medievală a Clujului cu modernul. Nu că, teoretic, nu e interesantă combinaţia asta, dar din păcate noi nu suntem atât de avangardişti în design încât să venim cu proiecte şi idei nemaivăzute şi nemaiauzite, ci aducem chestii modeste şi fumate demult în alte locuri. Aş fi preferat de o mie de ori mai mult bănci de acum două secole, felinare şi stâlpi de afişaj cu aer vintage, în locul modernismelor de acum.

În ansamblu, axa Avram Iancu – Eroilor – Piaţa Unirii mi se pare ratată, chit că mi-s simpatici băieţii de la Planwerk. Sunt convinsă că au pornit cu bune intenţii, dar, din punctul meu de vedere, nu au găsit acel “je ne sais quoi”, care să mă emoţioneze, să mă facă să mă mândresc cu oraşul meu şi să îmi facă plăcere să mă plimb prin acele locuri. Prefer în continuare micuţa piaţă a Muzeului, deşi şi acolo mă deranjează cişmeaua cu robineţi tip Romstal şi stâlpii de iluminat.

Şi ca să nu credeţi că eu sunt chiar dusă cu capul şi am pretenţii exagerate de la oamenii cu urbanismul, daţi un ochi şi pe sondajul făcut de Adevărul. Cei mai mulţi dintre cei care au votat până la ora la care scriu eu postul ăsta au găsit piaţa „nesatisfăcătoare“. De bună seamă că sunt zeci de oameni mai mult decât mulţumiţi de fântânile cântătoare şi colorate din pieţele Clujului, dar, vorba Corei, „Le place pentru că nu ştiu că se poate şi altfel“.

Update: M-am întors în seara asta în Piaţa Matei Corvin cu dorinţa de a-mi plăcea. Geaba, însă. Catargele sunt chiar urâte şi dau o lumină rece, chipurile ecologică. Situaţia e salvată de vechii stâlpi de iluminat, de pe celelalte părţi ale pieţei, care au o lumină galbenă, caldă şi darnică. Jeturile colorate sunt horror în continuare.

M-am uitat mai atent şi la vălăul lui Lori şi chiar seamănă cu o adăpătoare de vaci. Dar aici mizez pe umorul arhitecţilor de la Planwerk, care cred că şi-au dat seama că noi, clujenii, nu suntem mai mult decât nişte ţărani ceva mai şcoliţi, dar care încă ne mai plimbăm vacile imaginare pe uliţa principală a marelui sat Cluj.

10 thoughts on “O piaţă uşor ratată

  1. “care să mă emoţioneze, să mă facă să mă mândresc cu oraşul meu şi să îmi facă plăcere să mă plimb prin acele locuri.”

    EXACT asta simt si eu. Foarte intunecata mi s-a parut piata, in plus, este un AMATORISM total sa dai in folosinta jumate din piata, arata f urat. O IMPROVIZATIE tipci romaneasca.
    Aia de la Planwerk trebuiau domne sa accentueze atmosfera ECVESTRA nu sa tot vina cu tot felul de combinatii.
    Fata de ERA FUNAR e un pas imens, sa zicem si asta.
    In concluzie, mi s-a parut o faza electorala iar faza cu ungurii mizerabila Trebuiau sa ii keme si pe ei da si tot timpul sicanati! Sau vrem oras european sa nu, sa ne hotaram! Se stie ce mult tin maghiarii clujeni la piata asta!
    sa speram ca va fi mai bine.

  2. Detest fantanile cu lumini colorate (si eventual si muzica). Nu inteleg de ce in Romania nu exista capacitatea de a intelege ca astfel de locuri trebuie puse in valoare fara a le distruge spiritul.
    Apropo de fantani, in Bucuresti exista o adevarata obsesie pentru ele in ultimii ani. De la Oprescu, dispus sa plateasca niste sume uriase pentru o fantana cantatoare, pana la primarii de sector, care instaleaza in cele mai surprinzatoare locuri niste uratenii de marmura care nu mai incanta pe nimeni.

  3. Eu nu cred ca e gata piata. Acum, acolo eu cred ca exista doar un mare showroom de fantani care probabil vor fi alese pentru scuaruri din zonele cu cladiri moderne. In orasul meu baroc o sa vina intr-o zi un grup de arhitecti care nu vor sa-mi arate ce moderni sunt ei si cat de tare ii enerveaza barocul, ci vor vrea ca proiectele lor sa se muleze si sa intre in armonie cu personalitatea gata conturata a Clujului.

  4. Lady Io: Cred că fântânile sunt ceea ce înţeleg edilii prin “cultura apei”. Au auzit ei termenul ăsta şi vor să fie în rând cu lumea. Nu contează cum 🙂

    Iana: Nu-ţi fă iluzii. Piaţa e gata. Şi e exact ce ziceai: o piaţă zen într-un oraş baroc. De excepţie 😀

  5. ah, ca nu blogareai asta-vara cand m-am enervat pe Cluj: cand s-o discuta despre indicatoare, sa le spui ca intra omul in oras cu masina si nu stie incotro s-o ia ca sa ajunga unde doreste! cum ar fi la aeroport, ca sa nu piarda vreun zbor.

  6. Nu te-ai prins. Interesul edililor e să rămâi în oraş, să cheltui bani ca să ne îmbogăţim noi, nu să faci doar tranzit. Unde te crezi aici, în Mexic?!? 😀

  7. GROAZNICA PIATA, LUMEA INLOCUIESTE BETONUL ( vezi planurile oraselor din sua)CU VERDE SI NOI INVERS, ARHITECTUL CRED CA SI A CUMPARAT DIPLOMA, FANTANA MODERNA SI FELINARE INTR O PIATA VECHE, NICI UN SPATIU VERDE SA TE RELAXEZE, PT CE?
    UN CONCERT PE AN AL UNUIA CARE CANTA PLAYBACK?
    TURISTI NU SUNT SI NICI NU VOR FII, NU ESTE MILANO
    ASADAR TOATE FLORILE SI BRAZII CARE NE INCANTAU ACUM PIATRA GRI SA NE DEPRIME
    TOTUL PT NISTE EVENIMENTE DE MARE IMPORTANTA, GEN CONCERT 3SUD EST
    FELICITARI, ASA INCURAJATI SALVAREA PLANETEI

Leave a Reply to Monica Cancel reply

Your email address will not be published.