despre mine, pe scurt

…am primit pe mail nişte propoziţii care trebuiau continuate în funcţie de cuvintele de început şi, după ce le-am făcut, am zis să le postez aici. e straniu să le completezi şi m-a mirat şi pe mine ce a ieşit, dar asta nu înseamnă că nu mă recunosc în ele. dacă vă place jocul, vă puteţi simţi liberi să-l preluaţi la voi pe blog, în lipsă de altceva.

Sunt o femeie ca oricare alta.

Aş vrea să ştiu de ce trăiesc şi ce se va întâmpla cu mine după ce mor.

Păstrez distanţa faţă de unii oameni.

Mi-aş fi dorit să ştiu când şi unde să mă opresc ca să fiu fericită.

Nu îmi plac zilele cu ceaţă şi tupeul parveniţilor.

Mă tem de ziua în care va muri mama, de zborul cu avionul, de cancer, de durerea fizică şi de şerpi.

Aud din ce în ce mai slab.

Îmi pare rău de faptul că nu mai ştiu cum să iubesc şi nu mai am resurse pentru asta.

Îmi plac oamenii de bun simţ şi originali, vacanţele ivite pe nepusă masă, salata caldă de vinete, cu pâine şi roşii.

Nu sunt o persoană discretă.

Dansez destul de prost.

Cânt şi mai prost decât dansez.

Niciodată e un cuvânt pe care l-am rostit mai des decât l-am pus în practică.

Plâng când privesc la tv te miri ce chestii care, în mod normal, nu te fac să plângi.

Nu-mi place de mine pentru că nu ştiu ce vreau de la viaţa asta.

Sunt confuză atunci când mă pui să-mi fac planuri pe termen lung.

Am nevoie de cineva care să mă scoată uneori din plictiseală.

Ar trebui să mă mobilizez şi să adopt un copil.

6 thoughts on “despre mine, pe scurt

  1. salata de vinete… hm… ce buna ar fi 🙂

    ar trebui sa te mobilizezi sa scrii un roman

    (de altfel, cred ca ar trebui adaugat un item: ceilalti cred despre mine ca…

  2. nope. sunt oameni care chiar au ceva de spus în scris. eu nu. şi aşa, de umplutură, nu scriu. mi-i teamă de penibil, asta am uitat să zic.

    dar e bună ideea cu ce cred alţii despre mine. o să o folosesc când nu mai am chef de scris 😀

  3. :)))) asta a fost funny! nuuu! nici vorbă. nu intru pe intranet şi nici nu citesc revista vieţii. mi-a trimis-o cineva pe mail.

  4. dragutz.

    as fi vrut sa comentez chestii da nu am “mobilitate”:)

    nu am mai scris, asa avea ce, dar am nevoie de mobilizare si de… mobil.
    nu am nicio motivatie sa scriu.

    is intr-o stare de dolce far niente desi lucrez destul de serios aici, la mare in toscana.

    e frumos, chiar incredibil, dar e ceva ce nu se roteste:))

    te pup si astept sa ne vedem la cj.

    tine-mi pumnii.

    io idem.

Leave a Reply

Your email address will not be published.