Amintiri din Praga

foto: laura

foto: laura

Ne-am cazat iniţial într-un hostel-grafitti, în care nu ne-am găsit locul. Aşa că, din prima seară chiar, am căutat altceva. Primul centru de informaţii, primul hostel arătat – adjudecat. Nu aveam timp şi chef de căutat prea mult. Era suficient faptul că stăteam în centrul vechiului oraş, aproape de Teatrul Naţional, pe strada Vorsilska. Adică, prima pe dreapta cum mergi de la Teatru pe strada Narodni în jos.

Strada perfectă. Atât de perfectă încât, într-o zi, am dat nas în nas cu Havel. El cobora din taxi, îndreptându-se spre propriul birou de pe acea stradă perfectă, noi mergeam spre hostel. “Nu se poate”, am zis noi, uitându-ne ba la el, ba la plăcuţa aurie de pe casă, pe care era ştanţat “Vaclav Havel, Cancelar”. El nu a zis nimic, doar a zâmbit discret, şi a intrat în clădirea cu pricina. Vorsilska 10.

31 de statui. Atâtea numără Podul Carol. Nu 30, cum cred mulţi. Ci 31. Ca să afli asta ai nevoie de un căpitan de vas simpatic, care să te plimbe noaptea pe râul Vltava (sau Moldova, cum îi mai zic cehii), în timp ce negrul cerului e luminat de mii de artificii. Am avut norocul să aflu.

Cea mai “bătrână” statuie a podului, cea a Sfântului Ioan Nepomuk, este şi cea purtătoare de noroc. Dacă atingi basorielieful din dreapta jos, se spune că te întorci cu siguranţă în Praga. Dacă îl atingi pe cel din stânga, o să ai noroc şi te întorci într-un an şi o zi. Tot de la căpitan citire. Am bifat şi asta. Să vedem ce se arată.

În Praga turistică nu există instalaţii de aer condiţionat pe clădiri şi nici geamuri termopan cu tâmplărie din PVC. Bag seama că au găsit soluţia miraculoasă de a restaura casele şi de a scăpa de căldura din case cu delicateţe, fără să agreseze imobilele şi nici privirea omului de rând.

Copilul Iisus de ceară din Church of Our Lady Victoria, o mănăstire a călugăriţelor carmelite desculţe aflată în Mala Strana, are 164 de haine. Cele mai vechi sunt din secolul 16. Cea mai frumoasă (din câte am putut eu admira) e cea din brocart verde, brodată cu fir de aur şi argint, dăruită Copilului Iisus de împărăteasa Maria Tereza.

În Praga eşti chemat de pe stradă la concert. Indiferent unde se ţine concertul ăla – biserică, palat, curte interioară, castel, cineva apare lângă tine, te trage de mânecă şi îţi explică, plin de entuziasm, ce minunat concert ai ocazia să asculţi. Ţi se face reducere de la bun început, doar-doar vei vrea să intri să asculţi Mozart, Smetana, Bach, Brahms sau Dvorak. Şi dacă în prima zi nu ai vreme să mergi, a doua zi eşti recunoscut şi chemat din nou. “Ieri n-aţi ajuns. Poate azi…”. “Da, azi da”. Şi îţi vine să intri în pământ de ruşine ştiind că minţi. Pentru că, după ce bântui de nebună pe străduţele perfecte ale oraşului perfect, preferi mai degrabă să bei un Pilsner Urquell decât să-l asculţi pe Mozart. Dar peste un an şi o zi…

Leave a Reply

Your email address will not be published.