I like Sir Ken Robinson

…în urmă cu vreo trei ani, am descoperit întâmplător TED şi, de atunci, ascult cu regularitate ideile celor mai fascinanţi gânditori ai planetei. aşa am aflat de la jurnalistul slovac sasa vucinic de ce presa liberă e cea mai bună investiţie şi cum 83% din populaţia lumii trăieşte într-o societate fără presă liberă; de la economistul danez bjorn lomborg că, dacă ai 50 de bilioane de dolari pentru salvarea planetei, nu e cel mai bun lucru să te ocupi de rezolvarea încălzirii globale, ci de cu totul altceva (vă las să aflaţi singuri de ce anume); iar de la dr. stuart brown că există o legătură puternică între succesul în viaţă şi joaca din copilărie şi că este extrem de important să te joci, indiferent de vârstă (by the way, în speechul lui brown este o parte foarte faină despre un urs polar şi o femelă de husky. enjoy! 🙂 ).

am ascultat zeci de oameni, dar preferatul meu a rămas sir ken robinson, printre primii pe care i-am descoperit pe TED. sir ken este creativity expert. pe lângă faptul că ştie ce vorbeşte, e elegant în stil, plăcut ca prezenţă şi extrem de amuzant pe tot timpul prezentării. tipul ăsta are un simţ al umorului cu totul special, iar accentul british îi întregeşte discursul şi îi dă savoare.

dar ce zice sir ken? numai chestii de bun simţ, vă asigur. cum ar fi că sistemele de învăţământ din întreaga lume pregătesc, mai degrabă, muncitori competenţi şi nu gânditori care să mustească de creativitate. mai spune că, în şcoli, materiile care se studiază mai abitir sunt matematica şi literatura, iar dansul sau arta dramatică sunt lăsate la urmă, deşi omul este în egală măsură minte şi trup.

în plus, sir ken este de părere că dacă nu eşti pregătit să faci greşeli, nu vei veni niciodată cu ceva original. copiii sunt cei mai creativi, explică el şi dă câteva exemple delicioase. partea proastă e că, pe măsură ce cresc, copiii îşi pierd capacitatea de a fi creativi şi ajung să se teamă să facă greşeli, iar asta din cauza felului în care sunt struniţi şi educaţi de şcoala. dar şi de părinţi, implicit.

sir ken îşi pigmentează speechul cu tot felul de poveşti, una dintre ele fiind despre coregrafa gillian lynne, cea care a lucrat cu andrew lloyd webber la musicalurile cats sau fantoma de la opera. e o poveste foarte simpatica şi plină de învăţăminte, dar cea care mi-a plăcut cel mai mult e una care are drept eroină o fetiţă de grădiniţă.

fetiţa asta era la ora de desen, singura parte din timp în care stătea cât de cât liniştită. desena de zor când educatoarea o întreabă:

– ce desenezi acolo?

– îl desenez pe dumnezeu, răspunde copila.

– bine, dar nimeni nu ştie cum arată dumnezeu!, se miră educatoarea.

– vor şti într-un minut.

😀 😀

una peste alta, recomandarea lui sir ken robinson este să regândim din temelii principiile după care ne educăm copiii şi asta cât mai repede. şi încheie cu o pildă: “dacă toate insectele din lume vor dispărea, în 50 de ani toate formele de viaţa de pe pământ vor muri. dacă toţi oamenii din lume vor dispărea, în 50 de ani toate formele de viaţă de pe pământ vor înflori”. spuneţi voi, cum să nu-l iubeşti pe sir ken? 🙂



Leave a Reply

Your email address will not be published.