Blogul Licuricei

…aş fi făcut ochi pe la 10 dacă nu ar fi fost pusi. are prostul obicei de a mieuna lângă tine la ore imposibile, ca să primească de mâncare şi apoi să-şi vadă de-ale ei, aşa că la 8.24 eram deja trează. m-am dus ca teleghidată până în bucătărie, i-am pus kite kat în farfurie şi m-am întors din nou în pat.

nu am mai putut adormi la loc, dar am mai stat încă vreo oră în aşternuturi, întorcându-mă de pe o parte pe alta şi sperând că se leagă somnul de mine. fără succes. soarele începea deja să încingă jaluzele, aşa că am renunţat la pat şi m-am dus să mă spăl. între timp, maică-mea se apucase să facă micul dejun. foarte rar mâncăm împreună dimineaţa şi cum ea savurează pe deplin clipele astea, am stat la masă mai mult ca de obicei, povestind nimicuri.

am lăsat-o să strângă prin bucătărie şi am revenit în camera mea să-mi fac patul şi să-mi aranjez hainele în dulap. sunt cel mai dezordonat om din lume. ori de câte ori vin de undeva îmi arunc lucrurile pe un fotoliu care, la sfârşitul săptămânii, nu se mai zăreşte de sub muntele de haine. sâmbăta, când sunt liberă, le iau una câte una şi le sortez: o parte la „murdare”, iar alta prin sertare sau dulapuri.

nu e genul de activitate care să mă solicite cine ştie cât, aşa că între timp mai aruncam câte un ochi şi la televizor, să nu mă plictisesc. după ce am terminat, am trecut la partea cu ştersul prafului şi aspiratul. urăsc să aspir – aş călca oricând kilograme de haine în loc să dau cu aspiratorul, dar musai să fac şi asta. într-un final, am scăpat de corvoadă şi m-am dus să fac duş.

cum mi-era dor să stau în piaţa muzeului şi să citesc, mi-am tras rapid o rochie pe mine şi o pereche de sandale în picioare şi am început să caut printre cărţi. asta în timp ce, pentru a mia oară în cursul unei singure dimineţi, claxoanele celor care mergeau la cununie în parc îmi spărgeau timpanele. m-am enervat instantaneu, am deschis geamul larg şi am început să strig la ei să nu mai claxoneze. vreau linişte măcar o dată pe săptămână! am aşa mari pretenţii?!?

şoferii s-au arătat destul de uimiţi că nu mă bucuram de bucuria lor, unul a protestat cu „păi, e nuntă, doamnă!”, iar eu l-am înjurat în gând pe apostu pentru toată ţigăneala pe care a adus-o în parcul central. am închis geamul trândindu-l şi am revenit la rafturile cu cărţi. vreo 20 de minute am luat în mână aproape toate cărţile cumpărate şi încă necitite. majoritatea din colecţia cotidianul. niciuna nu m-a atras foarte tare.

într-un final, am ales „soarele gol” al lui asimov, am pus-o în geantă şi am ieşit din casă. după primii cinci paşi, mi-am dat seama că e o sâmbătă dimineaţa aproape perfectă, aşa că am uitat de claxoanele idioţilor de nuntaşi. în drum spre piaţa muzeului m-am oprit în două locuri: la loto să pun biletul vieţii (cine ştie, poate am noroc la joc, dacă nu am în dragoste) şi la poştă să plătesc telefonul.

am ajuns apoi în piaţa muzeului şi mi-am ales o masă la soare, aproape de biserica franciscană. e locul meu preferat când vine vorba de citit în oraş, aşa că mi-am petrecut următoarea oră jumate urmărindu-l pe elijah baley cum anchetează crima din solaria (asimov rulz).

între timp, am băut vreo trei sucuri de portocale şi, din când în când, am mai ciulit urechile şi la discursul maghiarilor care se adunaseră în piaţă. cereau inscripţionarea şi în limba maghiară a plăcuţelor de pe monumentele istorice, un lucru de bun simţ, de altfel.

cum sunt perfect de acord cu ei, m-am gândit să semnez şi eu listele care trebuie depuse apoi la primărie, doar că am aflat că autorităţile au scăldat-o şi nu le dăduseră încă formularele respective. le vor avea de-abia peste câteva zile. l-am înjurat din nou în gând pe apostu, care habar nu are ce înseamnă să fii clujean, dar s-a trezit primar peste cluj, după care am renunţ la citit şi m-am dus să-mi închiriez nişte filme.

pe drum spre centrul de închirieri, m-am oprit, aşa cum fac în fiecare zi în ultimele două săptămâni, să-mi cumpăr o îngheţată de fistic de la „bistro viena” şi l-am admirat a n-a oară. îl consider, de departe, cel mai fain loc din clujul vechi, la ora asta. e făcut cu atâta bun gust şi atenţie la detalii încât nu-mi vine să cred că e chiar aici şi nu într-un oraş de dincolo. cum ar veni, se poate.

într-un final, am ajuns la hm&f. nu am stat mult pe gânduri şi am luat primele filme de pe raftul de noutăţi – mirrors şi chromophobia. nu le văzusem. le-am plătit şi m-am îndreptat alene şi fericită spre casă. fusese o dimineaţă frumoasă, una peste alta.