…urăsc muncitorii, meseriaşii şi ce-or mai fi ei. pe zugravi, faianţeri, pe ăia care îţi pun podeaua sau îţi refac instalaţia electrică. pe toţi, fără excepţie, îi urăsc! români sau ţigani, mi-e totuna, că nu sunt de nicio treabă, indiferent de naţie.
nu ştiu unde sunt ăia buni, care “se ştiu”, dar cu siguranţă nu în românia. or fi prin spania, italia sau alte ţări calde, lucrând cu spor pe altfel de bani. ăştia care au rămas sunt ciurucurile şi nepricepuţii. şi eu am baftă de ei.
din 13 noiembrie trăiesc în praf şi dezordine. fac zilnic slalom printre cutii, mobile, obiecte care, până acum, parcă nici nu existau, îmi caut minute în şir hainele, periuţa de dinţi, cosmeticele şi înghit tone de praf alb şi fin, care pluteşte peste tot şi se aşterne peste tot. degeaba îl şterg dimineaţa că seara e tot acolo.
şi asta pentru că am avut ideea (PROASTĂ!) să renovez bucătăria şi holul. timp de o lună, am căutat muncitori. unii cereau sume astronomice, alţii nu aveau timp, iar alţii nu aveau curaj să pornească la treabă. li se părea “o lucrare prea mare”.
“mare” însemna spart un zid şi montat geam, demolat un stâlp şi pus grinzi de susţinere în loc, refăcut instalaţia electrică, construit un blat de bucătărie şi acoperit cu faianţă, mutat două calorifere, reparat şi zugrăvit pereţii, montat gresie pe scările de la intrare şi sub blatul de bucătărie şi bătut podea în bucătărie şi hol. nimic mai mult.
după îndelungi căutări, maică-mea a bătut palma cu o firmă de construcţii. doar că a semnat contractul în grabă şi fără să îl ia la puricat. aşa că ne-am trezit că nu erau trecute toate lucrările necesare, iar penalizările în caz de întârzieri sau execuţie proastă erau nesemnificative.
şi a început distracţia. “echipa” de lucru s-a dovedit formată dintr-un singur om, care lucra cu viteza melcului şi după ureche. pereţii au ajuns zugrăviţi cu pete albe, liniile drepte s-au dovedit strâmbe, iar ţevile de calorifer pătate, nu vopsite.
în plus, nu s-a încumetat să spargă zidul, să dea jos stâlpul sau să facă blatul şi a trebuit chemat alt meseriaş. pe alţi bani, evident. nici ăsta mai bun. a spart zidul, a pus geamul, dar nu la distanţa la care am zis eu, ci mai departe, aşa încât nu ajung să îl deschid decât dacă mă urc pe scaun.
a construit blatul, ce-i drept, dar când a fost să-l acopere cu faianţă nu a ţinut deloc cont de ce i-am spus şi desenat. ca urmare, nu există o continuitate între faianţa de pe perete, cea de pe blat şi de pe picioarele blatului, şi asta îţi sare în ochi. e urât!!!
mai mult, s-a gândit el că gresia de sub blat ar trebui ridicată mai mult într-o parte, cu vreo 3 cm, “ca să fie drept la boloboc”, şi a ridicat-o. doar că a venit al treilea meşter, ăla cu podelele, şi nu a fost în stare să bată podeaua astfel încât să fie la înălţimea gresiei.
“nu se poate înălţa, că puşcă”, a decretat. nici măcar nu s-a străduit să găsească o soluţie (şapă, prag or something), ci a pus podeaua cum i-a fost mai comod. şi, uite-aşa, am rămas cu o margine “minunată” între podea şi gresie care arată ca naiba şi unde îmi voi lovi cu siguranţă, zilnic, degetele de la picioare.
nici ăla cu instalaţia electrică nu s-a arătat mai tipicar şi mai atent la detalii, aşa încât prizele sunt puse total aiurea, deşi l-am rugat în mod special să le pună la o anumită înălţime şi într-un anume loc. ca să nu mai spun că m-am trezit cu o priză la 2,5 m înălţime, aşa, că poate “vă trebuie vreodată”. nu, nu-mi trebuie!
lucrările încă nu s-au treminat. mai este de pus jumătate de podea în hol şi de făcut câteva retuşuri. dacă se vor mai face. pentru că, pe lângă faptul că lucrează după ureche, mai vin şi numai când au chef. de-aia zic: să moară toţi meseriaşii!! îi urăsc!!!