sunt un adult indigo :)

…poate nu ştiaţi, dar există copii indigo şi copii de cristal. habar nu aveam nici eu, dar uite că mai înainte am aflat. şi asta pentru că ieri s-a născut fetiţa unui vechi amic, radu cătinaş, şi azi dimineaţă, la prima oră, mi-a trimis poze să-mi arate. şi mi-a zis că e copil de cristal. măi să fie! nu ştia nici el prea bine ce înseamnă, dar asta aflase mihaela, soţia lui, de la nu ştiu ce bioenergeticiană.

evident că m-a făcut curioasă, aşa că am dat o căutare pe net. şi am aflat că faza cu indigoul şi cristalul vine de la culoarea aurei. majoritatea adulţilor trecuţi de 50 de ani sunt albaştri sau violet, aceasta fiind epoca violet, a tranziţiei. epoca lor este acum înlocuită încet-încet de cea indigo, în anii ’70 născându-se un mare număr de copii indigo. adică ăia ca mine. mă rog, acum sunt adulţii indigo care preiau frâiele omenirii şi netezesc drumul copiilor de cristal. cică 95% din copiii născuţi în ultimii 10 ani sunt copii de cristal. tare, nu?

copiii ăştia de cristal au aură opalescentă, în culori pastelate, şi pot fi recunoscuţi, zic bioenergeticienii, după ochii mari şi inteligenţi. aţi observat cumva la copiii de azi o astfel de caracteristică? tre’ să mă uit şi eu mai atent că nu-mi amintesc. dar asta nu e tot. cică pot vedea îngeri şi alte fiinţe ezoterice şi suferă, majoritatea, de tulburări de deficit de atenţie (add). şi, zic bioenergeticienii, că de-aia ar fi mulţi copii cu autism şi sindrom asperger azi, pentru că sunt copii de cristal. (hmm… chestia asta oarecum se leagă cu dorinţa mea mai veche de a avea un copil autist. ca să vezi…)

sunt tot felul de chestii prin care poţi recunoaşte un copil de cristal, nu doar aura şi sindromul add. spre exemplu, un copil de cristal are sentimentul că este de viţă nobilă şi se poartă ca atare.  în plus, are dificultăţi în a tolera o autoritate superioară, nu e timid, nu reacţionează bine la învinuiri şi ameninţări. dacă puştii indigo au fost războinici, ăştia de cristal sunt echilibraţi temperamental. pot avea accese de furie, dar, de regulă, sunt foarte buni şi iertători la suflet.

în plus, au abilităţi telepatice şi încep să vorbească destul de târziu, sunt extrem de afectuoşi, sunt legaţi de natură şi animale, sunt atraşi de cristale şi pietre şi sunt mai degrabă vegetarieni decât carnivori. în fapt, au o mulţime de caracteristici puştii ăştia de cristal. e suficient să daţi şi voi un search pe google. o să vedeţi câte minunăţii aflaţi despre cristalieni. mie mi se pare mişto chestia asta. şi e amuzant să ştiu că sunt indigo. 😀

[update dilematic]: oare copiii de cristal se sparg?

18 thoughts on “sunt un adult indigo :)

  1. M-a impresionat mult articolul despre copiii autisti, iar fetita care este personajul principal mi se pare extraordinara. Cred ca este dificil, dar si incantator in acelasi timp sa fii in preajma ei.

  2. hm! ce sa zic… Eu vad atatia parinti care isi chinuie copiii prea normali sa invete limbi straine, sa cante, sa danseze, sa citeasca si sa scrie cand ei nu ar trebui decat sa se joace fericiti… Iar cand copiii sunt speciali in vreo privinta, isi doresc cu disperare sa fie normali, ca ai celortlalti.
    Cred ca normalitatera ar trebui sa fie, totusi, idealul. (E prea putin interesant, stiu).

  3. nicu: acum cred că ar trebui să definim ce înseamnă “normal”. că nu prea mai înţelege lumea 😀

    domnisoaraT: cred că generatia de după vor fi copiii de diamante. dar mi se pare un subiect aşa de bun de povestea. “povestea fetiţei de cristal”, de exemplu 🙂

  4. Cred ca esti un pic idealista (si naiva) in ce-i priveste pe copiii autisti. Am cativa colegi care au astfel de copii si, crede-ma, sunt toti foarte disperati. Nu e cool chiar deloc!

  5. domnisoaraT: da. de gândit la ea

    ana: îi văd şi îi aud toată ziua la mine acasă, nu sunt chiar naivă în ce îi priveşte. nu mă gândesc că toţi sunt rain main şi nici n-am zis că e uşor cu ei, e chiar al naibii de dificil, dar tocmai partea asta mi se pare provocatoare şi consider că merită efortul. e un copil altfel, care te face să gândeşti altfel. iar asta mă atrage.

  6. ai mei nepoti sunt toti de cristal, da cu fibre speciale…

    asa imi explic de ce la inceput knd ii tineam in brate ma temeam sa nu imi cada si sa se sparga:)

    si mai am si pe aici ceva copii de cristal:)

    dar eu ma simt orange-verde-rosu-indigo!

    exista oameni curcubitacei?

  7. Laura si Leti: comentariul meu a pornit de la “DORINTA” de a avea un copil autist. Din perspectiva unui parinte, mi se pare foarte greu sa-ti DORESTI asa ceva. Cred ca orice parinte isi doreste un copil cat de normal se poate. Cand nu se intampla asa, bineinteles ca tot ai nostri sunt si la fel ii iubim, dar nu cred ca in momentul in care afli ca esti insarcinata iti DORESTI ca acel copil sa fie autist.

    Alta e discutia daca vrei sa adopti un copil autist, ca sa “faci o diferenta” in viata lui, vorba (prost tradusa) a americanilor.

  8. leti: nepoţii tăi vor salva lumea. aşa se zice de copiii de cristal. şi curcubitacei sunt numai castraveţii şi pepenii, tu nu 😀

    ana: eu sunt de acord cu tine că îţi doreşti să fie normal. dar în contextul generaţiei ăsteia de copii de cristal (dacă e chiar aşa) trebuie să redefinim normalul. pt că dacă toţi ăştia care se nasc sunt autişti, cum e trendul, atunci toată dorinţa se reduce la a avea un copil 🙂

    şi, oricum, tu ştii că eu nu vreau un copil pe care să-l nasc, ci să-l adopt. 🙂

    ps. apropo, tu crezi că al tău copil e de cristal? că partea aia cu “ochi mari” i se potriveşte. altfel seamănă cu aşa-zisa nouă generaţie? 🙂

  9. drept e:)))) curcubitacei!!!!!!

    ce bine ca nu am scris asta in ceva text mai “canonic”-…..
    hahahahhahhaahhaaaaa.

  10. Ma gandesc si eu!Cum poate cineva sa zica, ca isi doreste atunci cand va devenii mamica sa aiba un copil cu autism?Eu sunt mama si atunci cand eram insarcinata, ma rugam la Dumnezeu sa-mi dea un copil sanatos.Iar dupa ce am nascut,la fiecare raceala usoara imi faceam griji.Sfatul meu este,sa avem grija ce ne dorim.Iar daca copilul vine in lume cu aceasta boala,atunci sa ne rugam domnului sa ne dea putere si rabdare sa putem lupta pt ca acest copil, sa nu simta indiferenta sau marginalizare.Stiu ca este tentant, pt cineva care cerceteaza aceste cazuri, sa poata avea subiect de studiu un copil considerat special, dar vorba aceea cine are sa si creasca, cine nu, sa nu-i doreasca.Nu vreau sa supar pe nimeni, doar mi-am expus gandurile.

  11. nu-i nicio supărare. 🙂 şi înţeleg perfect cum gândesc părinţii. doar că eu gândesc altfel. oricum nu mă înghesui să fac copii, ci eventual să-i infiez, aşa că pot dori în continuare chestia asta. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.