“I’m a feminist. Now what?”

foto: un american simpatic

foto: un american simpatic

Prima discuţie mai aprinsă depre feminism am avut-o acum vreo şapte ani, pe şoselele din Franţa, în drum spre Normandia. Partenerul meu de poveşti de atunci susţinea că, la noi în ţară, actriţele tinere sunt dezavantajate comparativ cu tinerii actori, deoarece primesc roluri importante doar dacă fac compromisuri de natură sexuală. Aşa îi povestise lui o prietenă actriţă, de al cărui nume până atunci nu auzisem, ce-i drept, în vreo cronică de teatru.

Eu, care trecusem prin viaţă fără să fiu discriminată în vreun fel, eram de părere că talentul iese singur la iveală atunci când mergi la un casting, iar dacă prietena lui nu avea roluri importante era din cauza lipsei talentului, nu a compromisurilor nefăcute. N-am ajuns la nicio înţelegere, el rămânând şi acum, probabil, cu impresia că eram geloasă, de fapt, pe prietena lui, iar eu rămânând convinsă că tipa respectivă nu musteşte de talent.

De atunci încoace m-am mai ciocnit cu apărători ai curentului feminist, reprezentaţi mai ales de tinere femei până în 30 de ani. De fiecare dată m-am situat de partea cealaltă a baricadei şi niciodată nu am fost mare fan al acestei ideologii. Dintr-un motiv simplu: eu nu cred în egalitatea dintre sexe.

Cred, într-adevăr, că fiecare om, indiferent de sex, rasă, religie, ar trebui să aibă aceleaşi drepturi şi obligaţii în faţa legii, societăţii etc., asta e o chestie de normalitate şi bun simţ, dar de aici până la a ajunge să cred că un bărbat e asemeni unei femei sau că femeile trebuie tratate în toate cele asemeni bărbaţilor, e cale lungă.

Citisem cu ceva vreme în urmă, pe liternet.ro, un articol despre ziua de 8 martie. Era semnat Ilinca Bernea, una dintre militantele noastre în ale feminismului, din câte ştiu. De dragul scriiturii, cred, dar probabil şi dintr-o convingere interioară puternică (că, dacă n-ar fi convinsă, s-ar minţi pe ea şi pe noi, totodată), Bernea afirmase în text că femeia pe care o sărbătoreşte ea în data de 8 martie nu are nevoie de flori pentru că asta e “o dovadă de ipocrizie socială” şi nu are nevoie nici de poezii, “pentru că şi le poate scrie singură”.

M-am îngrozit. Sună a dracului de prost treaba asta. În dorinţa lor de a fi egale bărbaţilor, feministele vor să fie bărbaţi de-a dreptul. Să mă bată cucu dacă înţeleg de ce. Frumuseţea vieţii ăsteia vine tocmai din faptul că, surprise!, femeile nu sunt bărbaţi. Suntem în mod natural şi fundamental diferiţi. Suntem construiţi sexual diferit, gândim diferit, simţim diferit, dorim lucruri diferite.

Androgenii îi determină pe bărbaţi să fie competitivi, să îşi dorească postura de lideri, să fie mereu gata de acţiune şi focusaţi. Estrogenii le îndeamnă pe femei să fie empatice, emoţionale, orientate spre activităţi sociale şi caritabile. Ne completăm atât de bine încât e de-a dreptul absurd să vrei să fii bărbat. Pentru că a fi bărbat nu înseamnă doar a avea posturi mai bine plătite sau mai mari şanse de a deveni preşedinte, ci şi multe alte “mărunţişuri” destul de naşpa, zic eu. Chestiile astea vin împreună, nu iei doar ce e bun, ci iei tot pachetul.

Eu nu îmi doresc, spre exemplu, nici să mut singură mobila prin casă, nici să car plase din piaţă, nici să repar robinetele stricate de la chiuvetă. Şi, nu, nu doresc nici să-mi bat capul să găsesc soluţii pentru a face lucrurile ăstea cât mai simplu, de una singură. Mi se pare firesc ca bărbaţii să fac astfel de “cazne”, şi multe altele asemănătoare, iar eu să-mi văd de ale mele. Cum ar fi să croşetez, să calc haine, să decorez casa, să cresc copii (ăia înfiaţi) sau să fac prăjituri. (E drept că, uneori, mi-ar plăcea ca bărbaţii să-mi facă de mâncare, dar asta doar pentru că e recunoscut că ei sunt mai buni bucătari şi pentru că gestul în sine e foooarte romantic 🙂 ).

În plus, vreau să primesc nu o floare, ci tone de flori, să mi se scrie tomuri de poezii (chiar dacă nu sunt fan, apreciez efortul), să mi se deschidă uşa când cobor din maşină şi când intru în restaurant, să mi se tragă scaunul când mă aşez la masă şi, de ce nu?, să îmi fie sărutată mâna atunci când fac cunoştinţă cu un bărbat (mă rog, să schiţeze gestul, că nu e manierat să îşi lase balele pe mâna mea).

Nu mă deranjează nici dacă bărbatul câştigă mai mult decât mine (ba chiar e indicat să o facă), şi nici dacă e mai deştept. În fapt, chiar mi-aş dori să fie cu cinci minute mai deştept decât mine, pentru ca uneori simt nevoia să las tot greul pe umerii cuiva capabil să ia decizii mai înţelepte decât aş lua eu. Ba aş vrea ca, din când în când, “să bată cu pumnul în masă” (a se citi “să fie hotărât”, “să aibă coaie”, a NU se citi că vreau să mă lovească), mai ales atunci când eu nu ştiu exact ce vreau.

Iar dacă asta înseamnă că sunt misogină şi chiar mai mult decât atât, după cum susţine o feministă pe nume Medusa, atunci să fie primit. Teamă mi-e însă că, feministele, şi nu eu, sunt cele care nu au înţeles nimic din viaţa asta. Dar, mai au şansa “să se îndrepte”. Poate dacă ascultă piesa asta şi sunt atente la versuri, învaţă ceva. Sau poate nu 🙂

22 thoughts on ““I’m a feminist. Now what?”

  1. Dragă Laura Laurenţiu, feministele nu doresc să fie bărbaţi, ci doresc ca tot ceea ce e femeiesc, e specific nouă, să nu fie considerat mai puţin valoros decât ceea ce e bărbătesc. Ai auzit de exemplu de nenumărate ori politicieni care se îndeamnă reciproc să se comporte bărbăteşte, adică corect, cu curaj, cu coloană vertebrală. În schimb a se comporta femeieşte înseamnă că cineva e plângăcios, slab sau isteric.
    Ipocrizia socială ( la care se referea probabil şi Ilinca Bernea) constă în faptul că deşi bărbaţii se întrec în a-şi îngropa partenerele cu tone de flori şi cadouri de 8 martie, nu se sfiesc să le trateze misogin în tot restul anului, de pildă în spaţiul domestic: nu le ajută în nici un fel la treburile casnice (în România, în peste 80% din familii, femeile se ocupă exclusiv de gătitul mâncării), nu spală vasele (nici măcar propria farfurie), nu fac curat, nu spală haine, nu calcă, etc. , chiar dacă şi femeia cu care bărbatul trăieşte are un job de 8 ore ca al lui, o tratează ca pe servitoarea în casă, în numele unei presupuse înclinaţii „naturale” a femeilor pentru aşa ceva. Dacă mai există şi un copil la mijloc, femeia se va ocupa de îngrijirea lui, spălat, îmbrăcat, culcat, dus la medic, dus la şcoală, bărbatul se rezumă la educarea plodului şi la joaca de week-end. De vârstnicii în familie tot femeile se îngrijesc, la fel şi de bolnavi şi suferinzi. Ori eu cred că lucrurile astea ar trebui împărţite în mod egal, să existe un parteneriat în interiorul familiei, nu o relaţie de subordonare, să renunţăm la sintagma „capul familiei”.
    De 8 martie bărbaţii îşi copleşesc partenerele cu atenţii şi linguşeli, dar în restul anului nu se sfiesc să le pună la punct cu un pumn în faţă, ca să le arate cine e şeful în casă. Violenţa domestică e o problemă gravă şi foarte extinsă în România, cu toate că e ocultată în spaţiul public din cauza mentalităţilor patriarhale. Voi, jurnaliştii, ar trebui să învăţaţi de la colegii voştri din ţările dezvoltate care au scos la lumină problema violenţelor împotriva femeilor şi au forţat Statul să le ajute pe acele femei să scape de agresori şi să-şi înceapă o viaţă nouă.

  2. Tu spui că nu te deranjează ca bărbatul să câştige mai mult decât tine, o spui la modul idealist, bineînţeles nici pe mine nu m-ar deranja ca bărbatul cu care trăiesc să fie milionar sau miliardar. Dar când e vorba de competiţia pe piaţa muncii, nu mi se pare corect ca femeile să aibă salarii mai mici decât bărbaţii pentru aceleaşi munci (în România femeile câştigă în medie cu 7% mai puţin decât bărbaţii, dar în unele domenii, de pildă în finanţe, diferenţele ajung la 30%). Nu mi se pare corect ca femeile să fie îndepărtate de la funcţiile de conducere subtil, pe motiv că sunt purtătoare de fustă şi locul lor este în umbră, în spatele scenei, eventual la servit cafele şi sandvişuri.
    Evident, femeile şi bărbaţii sunt diferiţi. Se spune că femeile, fiindcă trăiesc experienţa maternităţii, apreciază viaţa (sunt biofile), pe când bărbaţii sunt mai degrabă vărsători de sânge, fac războaie (au o natură necrofilă), dar nu genele, nici hormonii le împiedică pe femei să acceadă la funcţiile de conducere, ci stereotipurile şi prejudecăţile legate de rolul lor în familie şi societate.
    Tu spui că nu te deranjează ca bărbatul să fie mai deştept decât tine, nici pe mine nu m-ar deranja să trăiesc cu un premiu Nobel, dar mă deranjează când femeile sunt considerate mai proaste pentru că sunt femei. În prezent mentalitatea asta e pe cale de dispariţie, sper eu, dar în trecut, pe vremea bunicilor sau străbunicilor noastre, s-a spus deseori că femeile sunt incapabile din punct de vedere intelectual, nu sunt în stare să studieze, de aceea erau şcoli de fete şi şcoli de băieţi. Cu greu li s-a dat voie femeilor să intre la facultate, apoi chiar dacă îşi luau diplome, nu puteau să profeseze pentru că erau femei. Femeile măritate erau complet proprietatea bărbaţilor lor, în Codul Civil din perioada interbelică femeile erau asemuite minorilor şi debililor mintali. O mulţime de feministe din perioada aceea, de care acum nu mai ştie aproape nimeni, au luptat pentru a schimba condiţia femeilor din România.
    E o discuţie lungă, nu pot să îţi fac o introducere în feminism pentru că sunt multe lucruri de discutat. Sper însă că vei reflecta pe viitor la statutul femeilor în societate, la prejudecăţile şi discriminările care le împiedică să se afirme la fel ca bărbaţii. Şi te mai aştept la mine pe blog cu plăcere.

  3. Ah, parca ma aud pe mine! Nici eu nu vreau sa fiu “barbata”. Vreau sa fiu femeie, sa fiu tratata ca atare si recunosc cinstit ca sunt chestii la care pur si simplu nu ma pricep. Si anume lucruri pe care le fac mult mai bine barbatii. Si ca barbatii nu se pricep la o gramada de alte lucruri. La care ne pricepem noi.
    Partea proasta a acestui gen de feminism este ca este rau inteles chiar de catre militantele sale. Nu in ultimul rand, lipsa de umor dauneaza grav si tenului, dar si sanatatii unei discutii.

  4. Draga mea, cunosc foarte bine statutul femeilor în societate, nu doar pentru că trăiesc în ea de vreo 40 de ani ca femeie, ci şi pentru că am o meserie care mă pune în contact cu o mulţime de situaţii şi de oameni. În plus, am mai şi citit câte ceva pe tema asta (ca să vezi surpriză!) şi ştiu cum a evoluat situaţia femeilor de-a lungul anilor. Crede-mă, nu ai descoperit tu gaura la macaroană şi nu eşti singura care ştie cum stă treaba cu feminismul şi istoria lui.

    Este iritant să îţi arogi acest drept şi să îi tratezi pe alţii ca şi cum ei habar nu au pe ce lume trăiesc, sunt legaţi la ochi, misogini şi înapoiaţi. Ţi-ai permis să mă clasifici astfel la tine pe blog fără să mă cunoşti, pe baza a două expresii pe care nici măcar nu le-ai pătruns literar ca lumea, ci le-ai luat mot-a-mot. Ca să nu mai spun, că ai preferat să te faci că nu vezi referirea mea la Băsescu şi felul sexist în care tratează femeile, pentru că probabil nu îţi folosea în demonstraţia pe care o aveai de făcut.

    Or acest gen de abordare a lucrurile mă conduce la concluzia că faci parte din ramura feminismului extremist, misandric, de-a dreptul, şi care mie, una, îmi repugnă. Nu ştiu dacă îţi dai seama că nu mai faci diferenţe între bărbaţi şi că, pentru tine, toţi sunt o apă şi un pământ. Nu le recunoşti acestora niciun merit, ci pui pe seama lor toate relele lumii ăsteia.

    În plus, nu accepţi diferenţele dintre sexe decât la nivel declarativ. Spre exemplu, te revolţi că femeile sunt considerate isterice şi plângăcioase. Da, cele mai multe dintre noi suntem. Plângem mai des decât bărbaţii, ne sare ţandăra la trei săptămâni o dată din cauza sindromului premenstrual, facem scene de isterie şi scandal când ne înşeală iubiţi (Apropo, ei dacă sunt înşelaţi, nu fac scandal. Se iau şi pleacă. Oare de ce, te-ai întrebat?). E ceva ruşinos în comportamentul nostru şi nu ne putem asuma slăbiciunile ăstea? Eu sunt împăcată cu ele şi nu le văd un capăt de ţară. Ba uneori, ca o femeie perversă ce sunt, le folosesc în avantajul meu.

    Aş putea scrie kilometri pe tema asta, încercând să te fac să înţelegi că bărbaţii nu sunt “Omul Negru”. Că servitutea femeii în faţa bărbatului ţine mai degrabă de sărăcie, şi nu neapărat de misoginism. Că sunt femei în ţara asta care, chiar dacă nu se înscriu în curentul feminist, sunt suficient de deştepte cât să vadă ce merge rău şi să îndrepte lucrurile mai eficient decât activistele. Şi că, pe termen lung, feminismul ăsta exacerbat te va face nefericită. Dar, până la urmă, nu cred că asta e misiunea mea în viaţă. Fiecare îşi poartă crucea.

  5. Buna tuturor,

    Nu pot decat sa ma amuz citindu-va. Ce patima domnule in discursuri! Presupun ca barbatii se amuza copios!

    Acum cateva observatii:
    In textul postat de Laura, barbatul e cat se poate de galant, maculinitatea definita in termeni neti si certi… Altfel spus, imaginea e idealizata pana aproape de limita superioara. Comentariile care urmeaza sunt exact la polul opus (adica sa avem pardon, dar proportia de barbati lipsiti de bune maniere e in realitate covarsitoare, iar a crede ca barbatii sunt intotdeauna mai destepti si mai puternici e ).

    Nu-i vorba ca exista barbati galanti. Dar tot asa de bine exista si cazuri, si nu putine, de violenta domestica.
    Pe de alta parte, stiu destui barbati fara aptitudini de mecanic. Taica-meu e un bun exemplu in acest sens. Daca nu era maica-mea cred ca ne puscau toate instalatii din casa. Si tot ea se ocupa si de repararea masinii. Un al doilea exemplu ar fi varu-meu, pe care tot asa, nu l-am vazut batand un cui in viata mea…Noroc cu varu-sau si cu tata socru!

    Deci despre ce discutam noi aici? Despre barbat sau despre maculinitate?

    Acum e evident pentru toata lumea ca nu suntem anatomic, fiziologic si neuronal la fel! Ok! Si ce vrea sa zica asta? Ce inseamana sa procesezi informatia altfel? Ca ajungi la un raspuns gresit? Sau doar ca utilizezi o altfel de metoda? Ca sa nu mai vorbim ca mama natura ne-a inzestrat pe fiecare in parte altfel. Exista suficiente femei cu IQ impresionante, si suficient de multi barbati cu IQ la limita inferioara!

    Acestor capacitati fizice, li se adauga si constructe sociale si culturale legate de feminitate si masculinitate. Si fiind ele sociale si culturale, e clar ca sunt politice… Si e clar ca unele ele nu sunt statice, ci se negocieaza in functie de context, situatii…Si contextele si vremurile se schimba, nu stau batute in cuie. Si e clar ca unii le folosesc mai bine si altii mai putin bine. E clar ca unii le folosesc cu mintea deschisa, iar altii le folosesc pentru propasirea proprie…(ca tot ce tine de politica in general – Daca vrei sa fii presedinte, iti maresti semnificativ sansele daca zici ca femeile nu pot candida – jumatate din posibilii pretendenti). Si mai sunt si din cei care le folosesc fara sa le gandeasca, asa din conformism.

    Asa ca fetelor nici una nu aveti dreptate. Caci nu e vorba de ce e X, ci de care sunt calitatile care il definesc pe X? Ori daca un obiect raspunde la calitatea X, asta nu insemna ca orice alta calitate ii e interzisa! A fi femeie nu inseamna musai ca am un intelect mai incet, ori ca nu stiu sa bat un cui, ori ca nu as putea conduce o revista!

    Nu e musai sa punem toate femeile la croseta, tot asa cum nu-i putem face pe toti barbatii sefi mecanici!

  6. szpiridusz:

    Se spune corect “Ce patimă, DOAMNĂ, în discursuri!”, dacă tot suntem la capitolul “feminism”… . Ca să nu mai zic că prima replică, “Nu pot decât să mă amuz citindu-vă”, denotă o atitudine superioară nouă şi nu face cinste unei persoane cu inclinaţii feministe ca tine. În plus, şef mecanic e o meserie onorabilă, iar a croşeta e o îndeletnicire extrem de relaxantă.

    Să mai zic? 😀

  7. Da, sigur ca poti sa mai zici.. dupa cum si eu cred, sper sa imi vei da voie, sa mai zic.

    Acuma legat de prima faza, a se citi “Ia te uite ce patima!” (si uite cum limba construieste universuri de gandire… dar cred ca aici putem reveni la discutia legata de Herta Muller :D).

    Acuma legat de aerele mele de superioritate, iertate-mi fie pacatele, dar nu sunt masina… gandesc, simt, gresesc…
    Acuma ca tot veni vorba de feminism si egalitate, feminismul nu a fost niciodata pe de-antregul egalitar. Sunt suficiente critici legate de felul in care “feminismul alb” a conceptualizat statul femeilor de origine africana in SUA… Insa deconstructia demersului s-a dovedit o foarte de luat in considerare metodologie.

    Si nu ma indoiesc ca e onorabil sa fii sef mecanic, ori ca crosetatul poate fi si relaxant, insa nu despre asta e vorba, ci de a face diferenta intre “sex” si “gen”, adica cu alte cuvinte, intre specie si categorie!

  8. szpiridusz:

    Bănuiesc că te-ai prins că glumeam şi doar vroiam să sublinez cât de uşor poţi ajunge să pui oamenii în nişte categorii doar luându-le mot-a-mot cuvintele. Pt că, practic, de aici a început discuţia mea cu Medusa.

    În rest, sunt de acord cu tine, deşi mărturisesc că te bănuiesc de o mică doză de feminism care nu te-a lăsat să vezi că Mihnea, prin întrebările pe care ni le-a pus, a adus un fel de omagiu feminităţii noastre şi niciun moment nu ne-a considerat incompetente.

  9. Pt. Laura: Stiu ca glumeai… Asta din momentul in care ai inceput sa folosesti “cuvinte dure” 😀
    Cat despre umbra de feminism de care vorbesti… Am recunoscut intotdeuna ca o am. Nu ma ascund. Acuma evident, depinde ce inseamna asta :D….
    In ceea ce-l priveste pe Mihnea, nu am criticat faptul ca va gasea profesional incompetente. Intrebarile erau clar adresate unor specialiste (ti) :D) in comunicare. Insa demersul avea si parti bune si parti rele. Partea buna e ca ati vorbit despre ceva la care chiar va pricepeti foarte bine. Si asta chiar se intampla rar in presa din Romania.. Partea proasta e ca in toate celelalte cazuri, “observatorilor politici” sunt chemati sa raspunda la intrebari de “fond”. Si de cele mai multe ori bat campii pentru ca nu au nici cunostiinte, nici experienta necesara. De aici si proasta calitate a presei din Romania.
    Ce m-a deranjat a fost felul in care si-a argumentat demersul. Total neinspirat!
    Si nu e prima data cand ii arunc manusa lui Mihnea pentru felul in care abordeaza problemele… Au si formele rostul lor… :D… Si presupun ca aici esti de acord cu mine!

  10. szpiridusz: Adică, mai exact, te-a deranjat comparaţia cu analiştii politici? Că nu înţeleg exact de ce argumentare vorbeşti. Mie introducerea mi s-a părut de bun simţ. Şi sunt convinsă că dacă ar fi fost 4 femei candidate la preşedinţie, Mihnea ar fi întrebat 10 jurnalişti bărbaţi pe care din ele ar invita-o la cină şi de ce etc etc.

    muntele: iaca, pe-aici. Croşetăm. Tu? Ai terminat de arat?

    alin: Filme făcute la Hollywood, Fumi. Ce vrei şi tu? :))

  11. Laura fost demascata cu o patima cam virila si denuntata. Munca de lamurire a mers cam prost, caci o tine tot pe a ei, ca ii e bine in propria piele. Ca nu vrea sa fie mai barbata cu program, dar ca i se intampla din cand in cand sa dea cu pumnul in masa, gest despre care nu-si mai aduce aminte daca l-a invatat de la barbati sau era in memoria ei de gen. Cert este ca nu e o feminista pe linie, ca nu intra in lumina noilor directive ale feminismului. Eu zic s-o biciuim! S-apoi mai vedem!

  12. Joaca-te, joaca-te! Nu pricepi in ce situatie te afli?
    Eu ma gandesc foarte serios ca ar trebui sa ma autodenunt, sa marturisesc ca nu am dacat puseuri de feminism, alteori sunt misogina, alteori de-a dreptul misandra. Deci nu pot sa afirm cu toata convingerea ca mi-am insusit inaltele idealuri ale feminismului, ca nu am avut momente cand le-am intinat din ignoranta sau din slabiciune. Ba ca autodenuntul sa fie complet trebuie sa spun ca si atunci cand sunt feminista sunt deviationista. Sunt insa dispusa sa invat, sa ma indrept si, daca se considera necesar, sa merg impreuna cu tine la Canal.

  13. Mărturisesc că nu pricep în ce situaţie mă aflu. Din câte mi s-a spus, am creierul spălat şi poate de-aia. 😀

    Dar bag sama că trebuie să mă port frumos cu tine pt că, dacă vom ajunge la Canal, ai mari şanse să devii cea care mă reeducă în spiritul înaltelor crezuri. Torţionaro!! 😀

  14. fetelor, gata sarmalele? au iesit bune? si laura, e gata fularul ce mi l-ai promis? 😀

    in alta ordine de idei, cand stateam cu fost colega de apartament, fiinta mult mai atehnica decat mine, am invatat sa schimb becuri, sigurante, robinete, sa fac reteaua de net in casa si alte asemenea doar pentru ca nu avea cine. si cu toate ca stiu in continuare sa fac toate astea in momentul de fata nu le mai fac eu. De ce? ca le face el, ca eu sa pot sta la o barfa cu fetele, sa fac un desert sau sa beau un pahar cu vin. Sau sa ma isterizez in voie, din cand in cand si cu masura ca nu vreau sa fuga 😀
    Pentru ca suntem diferiti, si ca sa citez un cliseu, noi suntem de pe Venus, ei de pe Marte. Pentru ca eu masini nu stiu sa repar si nici nu vreau sa invat, si pentru ca el, desi se straduieste, tot murdareste toate oalele din bucatarie cand face un ceai. Si pentru ca eu sunt in stare sa ma isterizez dimineata cand “nu am” cu ce sa ma imbrac pe cand lui nu ii pasa. Si as putea sa mai zic o mie de chestii da mi-e ca nu o sa mai fie Proiectul Laura apoi :))

Leave a Reply

Your email address will not be published.