muzicile care mă inspiră

…am câteva piese care îmi scot la iveală tot felul de stări, de culori şi de imagini. ştiu, toţi avem. doar că eu am acum chef să le adun şi să vi le pun spre ascultare. cu explicaţiile de rigoare, ca să ştiţi şi voi cam ce-mi trece mie prin cap când le aud.

–  asta e piesa pe care aş face un drum lung, cu maşina, spre portugalia, atunci când portocalii sunt în floare şi aerul e îmbibat puternic cu mirosul lor. un drum într-o cabrio şi cu soarele în ochi, îmbrăcată într-o rochie subţire de vară, cu mărgele multe şi colorate la gât şi balerini uşori în picioare. ciudat, prima culoare care îmi vine în minte când o ascult e galben, şi nu portocaliu, cum ar fi de aşteptat.

– când ascult această piesă îmi vine mereu cheful să fac curat în casă. habar n-am de ce, dar atunci am un imbold puternic de a deschide geamul, de a-mi aranja lucrurile prin sertare şi dulap, de a şterge praful şi de a aspira. parcă totul merge mai repede şi mai cu spor pe piesa asta. şi văd totul în purpuriu în timpul ăsta.

asta e, în mod claaaar, melodia care îmi stârneşte pofta de flirt. e suficient să îi aud primele acorduri în nuanţe de roz, ciclamen şi lila şi mă apucă un chef nebun de ieşit cu fetele într-un club, de băut drambuie sau hoegaarden, de flirtat cu bărbaţi frumoşi, amuzanţi şi inteligenţi şi de dansat până dimineaţa pe rupte. da, da, şi sex. 🙂

– pe bucata asta de culoare verde închis aş sta întinsă în iarbă, undeva la munte, şi m-aş uita la cer ore în şir. mi-aş lăsa mintea să zboare aiurea sau aş număra norii, iar mai apoi stelele căzătoare (pe o melodie de-asta musai să fie stele căzătoare). ba chiar aş şi adormi un pic, obosită de atâta numărat.

ăsta e cântecul care mă face să îmi doresc să văd filme hollywoodiene din anii ’40- ’50. de-alea semnate george cukor, billy wilder, frank capra, stanley kramer, victor fleming, elia kazan şi alţii de calibru lor. sunt mai multe culori care îmi vin în minte când o ascult, mai exact combinaţii de maro cu bleu sau cu roz stins, galben pai cu gri sau alb cu negru.

– când ascult piesa asta cu nuanţe argintii mă ia dorul de colindat oraşul, pe timp de ploaie. îmi vine să-mi trag o pereche de cizme de cauciuc în picioare, să-mi arunc un trenci pe umeri şi un basc pe cap şi să bântuie pe străduţe pustii. şi să mă opresc apoi la casa cuiva drag, pentru un ceai şi o poveste.

– iar  asta e piesa de culoare albă pe care mi-aş lua rămas bun de la lume. adică să se audă atunci când îmi va fi cenuşa împrăştiată în văzduh. nu ştiu dacă am mai scris asta aici, dar nu doresc să fiu îngropată. incinerarea e cea mai bună soluţie pentru claustrofobica din mine.  cenuşă, o mână de prieteni şi o slujbă scurtă. atât. şi bucata asta de edith piaf, evident.

17 thoughts on “muzicile care mă inspiră

  1. da. sunt unii oameni fără de care nu pot trăi, după cum s-a dovedit.

    ca să nu mai zic că sunt o femeie superficială, dintr-un semn de aer, şi am obligaţia să-mi schimb deciziile după cum bate vântul. altfel n-aş fi eu 🙂

  2. 😀 sunt şi piese de-alea? şi eu care credeam că muzica e pentru relaxare, stare de bine, euforie bla bla bla 😀

    dar am şi de-alea de care zici. spre exemplu, mă calcă pe nervi ac/dc.

  3. Pentru scosul ochilor e cintecul cu versurile “Noi sintem romani / Pe veci stapini”. Am auzit-o la Cluj in 1990-1991 de multe ori de la vajnici patriotzi. Dupa cite-o cintare paroxistica, patriotzii de serviciu erau gata in general sa caute alogenii cu furca neaosha si in particular de pus opinca pe cladirea Parlamentului din Budapesta. Griji presante.

    Curind dupa aceea am plecat. La prima revenire in Cluj in 1994, bordurile erau vopsite tricolor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.