Unde mă văd trăind

După cum am mai zis, de câteva luni ţara asta mă apasă. Nu mă mai simt confortabil în ea. Nu-i mai găsesc farmecul, savoarea, căldura. Şi mă gândesc tot mai des că, poate, e vremea să plec. Problema e că nu am suficient curaj şi nici nu sunt genul care să plec singură. Am nevoie de un sprijin moral şi de cineva cu care să pot râde pe drumul ăsta spre redefinire. Până când voi reuşi să mă desprind cu adevărat, mai este. Mă pregătesc, însă, gândindu-mă unde mi-ar plăcea să locuiesc. În mintea mea, am făcut chiar şi un top. Vi-l împărtăşesc cu dorinţa de-a-mi spune şi voi, mai apoi, unde vă vedeţi trăind.

foto: marite

foto: marite, sursa: flickr.com

Pe primul loc este, indiscutabil, insula Capri. M-am îndrăgostit de locul ăsta încă de acum 22 de ani, când mi-am cumpărat şi citit “Cartea de la San Michele” de Axel Munthe. Ştiu şi acum ziua exactă când mi-am luat cele două volume apărute în Biblioteca pentru toţi: 6 aprilie 1987. Ştiu pentru că, dintotdeauna, scriu data cumpărării pe pagina de gardă a cărţilor. Obicei moştenit de la mama.

Doar că la cartea asta nu am scris numai data la care am luat-o, ci încă o chestie. Jos, aproape de margine am trecut: “Ilustraţia copertei: Anacapri – vila San Michele – interior”. Am fost atât de fascinată de povestea lui Munthe încât am căutat tot ce se putea despre Capri şi vila în care a locuit medicul suedez şi m-am îndrăgostit iremediabil de frumuseţea locului. Aşa am aflat că imaginea de pe copertă e din vila pe care Munthe a lăsat-o moştenire Suediei şi am scris acolo ca să nu uit. De parcă aş fi putut uita.

So, îmi doresc să urc, într-o zi caldă de vară, cele 777 de trepte tăiate în stâncă de împăratul Tiberius şi să mă odihnesc apoi pe banca de piatră a uneia din vilele romane construite în cinstea zeilor Olimpului. Să mă scald în albastrul ireal al Grotei Azzura, să mă plimb prin piaţa Umberto I şi să urc în farul situat în cel mai vestic punct al insulei, Punta Carena. Sau pur şi simplu să lenevesc pe un şezlong, la umbră, citind “Cartea de la San Michele”. Mda. Odată şi odată tot voi locui acolo. Fie şi numai pentru o perioadă scurtă.

foto: brett tully

foto: brett tully, sursa: flickr.com

Ar urma apoi sudul Portugaliei. În partea aia de lume nu am ajuns, drumurile mele s-au oprit în jurul Madridului, dar Portugalia e una din ţările spre care tânjesc. Iar asta de când, acum mulţi ani, prietena mea Carmen mi-a povestit că a fost pe-acolo şi a fost frapată de faptul că, traversând ţara cu maşina, simţea din plin mirosul plantaţilor de portocali. Ei, asta e o ţară în care aş putea trăi.

Aşa că m-am apucat şi am căutat pe net oraşe mici şi vechi, din sud, cu străzi înguste, piaţete colorate şi istorii frumoase. Şi am găsit unul care, văzut aşa, de la distanţă, pare exact ce vreau: Lagos. Are rădăcini celtice, legături cartagineze, colonizatori romani, stăpânitori vizigoţi şi mauri şi, abia pe la 1200 regi portughezi. E, cum ar veni, un melanj savuros de istorie pe gustul meu.

Unde mai pui că are vreo 9 plaje, cea numită Dona Ana fiind frumoasă de frumoasă. Iar felinarele, după cum se vede şi în imagine, sunt exact aşa cum mi-ar fi plăcut să fie cele din Piaţa Unirii, dar nu sunt. Maxim, ce mi-aş mai putea dori dacă aş sta în orăşelul ăsta plin de soare şi care musteşte de istorie? Mă rog, în afară de o casă micuţă, cu obloane colorate, situată într-o piaţetă veche, o bicicletă retro, cu şa de piele şi coş din răchită împletit, şi un câine simpatic, Terra Nova sau altă rasă blănoasă şi grăsună. Chiar nimic nu mi-ar mai trebui. Ba da. Puţină dragoste. 🙂

foto: aragon, sursa: elakiri.com

foto: aragon, sursa: elakiri.com

Şi, dacă nu e Capri sau Lagos, atunci ar fi undeva în sudul Toscanei, la Montepulciano, să zicem. Mai exact, în inima provinciei Siena, într-o regiune care seamănă teribil de mult, din punct de vedere geografic, cu Transilvania saxonă. Acolo cred că m-aş simţi “acasă” de la bun început. Şi, mai ales, în siguranţă. Apărată de rele, de duşmani, de boli. Am avut senzaţia asta încă de când am văzut fotografii cu oraşul ăsta cetate, cu ziduri roşiatice, arse de soare.

Nu are decât vreo 15.000 de locuitori, aşa că e simplu să trăieşti în el. Deşi acum, după ce aici s-au filmat părţi din “Twilight – New Moon” (a fost dat drept Volterra, orăşelul în care locuieşte clanul Volturi) e posibil să năvălească turiştii. Dar poate că, totuşi, turiştii se vor duce în adevărata Volterra şi atunci va fi linişte şi pace în zonă. Iar eu voi avea timp să degust cât e ziua de lungă, pe terasele orăşelului, cu eventualii prieteni veniţi în vizită, celebrul vin “Nobile”, care face cinste regiunii. Nu sună rău, nu?

Ei, cam ăstea ar fi locurile în care mă văd trăind. Am lăsat deoparte Amsterdam şi Praga, de care m-am îndrăgostit la prima vedere şi unde am vrut să stau de cum le-am trecut pragul. Le iubesc în continuare, doar că nu mă văd îmbătrânind într-o metropolă. Îmi tihnesc orăşelele ăstea cu puţini locuitori, în care viaţa decurge într-un ritm ceva mai lent. E drept că nu am renunţat încă la acel sat grecesc pe care l-am visat acum câteva zile. Trebuie doar să aflu care e, iar asta depinde de amicul cu pricina. Până atunci, Capri, Lagos şi Montepulciano – Here I come!

Update: Din categoria “Ce bine că te citesc prietenii care călătoresc prin lume”. Tocmai ce am primit, de la un prieten-călător, o poză care este pe măsura satului visat de mine. Se numeşte Pelekas şi este pe insula Corfu. De vis! Ia uitaţi:

foto: mihai hossu

foto: mihai hossu

7 thoughts on “Unde mă văd trăind

  1. nu ştiu. tu cum te-ai văzut când te-ai gândit prima oară să pleci? probabil mi-aş vinde casa din Cluj şi aş avea un capital de pornire. după care mi-aş căuta un job. dar nu cât să fac carieră, ci cât să supravieţuiesc decent şi să am timp să fac mici chestii creative (să scriu, să fac chestii handmade etc.).

  2. Si eu, si eu! Stiu cateva insulite in Grecia tocmai bune – Skyros sau Syros; si Tynos e frumoasa, dar bate vantul in continuu.
    Sau, daca ar fi sa aleg un oras, Viena. Nu pentru ca este deosebit de frumos, ci pentru ca m-am simtit foarte bine acolo, iar punsch-ul din pietele de Craciun este fantastic.

  3. Pai, io am plecat la munca, pregatita sufleteste sa fac cam orice pentru inceput (dupa ce expira jobul initial). N-aveam ceva precis conturat in cap. Dar daca ai o casa de vandut si capital de pornire, e muuult mai usor! 🙂

  4. lady io: în grecia am aflat că există un sat fain. mai exact în corfu. îi zice pelekas. seamănă cu ăla din visul meu chiar bine. de fapt, aşa a apărut. că a citit un prieten postul meu şi mi-a trimis link să văd dacă ăla e. şi aduce 🙂

    ana: mda. altfel nu cred că m-aş descurca. dar, în momentul ăsta, aş face toate astea dacă ar mai veni cineva cu mine. peste o vreme poate le fac singură. om vedea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.