cartea de pe terasă

…cred că pe scriitorii spanioli pur şi simplu îi obligă limba lor să scrie bine. nu au încotro, cum ar veni. le este dat să scrie fermecător şi să ţeasă poveşti din care ai vrea cu tot sufletul să faci parte. indiferent de ce parte a oceanului sunt, scriitorii de limbă spaniolă te încântă de la primele 10 pagini de carte. te fură şi nu te mai lasă să pleci până nu citeşti şi ultimul punct de pe ultima pagină de roman.

habar nu am cum reuşesc ei să construiască mistere captivante, superstiţii ireale, premoniţii terifiante, vise ciudate şi iubiri incredibile, dar le iese extrem de bine. ultima dovadă: romanul “umbra vântului” a lui carlos ruiz zafon. e barcelona anului 1945, e un cimitir al cărţilor uitate, e un tânăr care adoptă o carte şi care, odată citită, îi schimbă fundamental viaţa.

“umbra vântului” are de toate: delicateţea iubirii fără de sfârşit, brutalitatea crimelor izvorâte din frustrări şi complexe, fascinaţia misterelor pe care te temi să le dezlegi, dar nu te poţi abţine să nu o faci. plus acel gen de personaje pe care ţi le doreşti să prindă viaţă, să le poţi atinge. şi totul într-o lume din care nu ai făcut vreodată parte, dar care pare a fi parte din tine.

am primit-o de ziua mea, de la cora şi cătălin, într-o geantă în care mai existau şi nişte inele colorate, de vară. a fost, parese, de la bun început cartea destinată genţilor şi verii, pentru că am purtat-o în geantă pe toate terasele oraşului, preferând să o citesc la soare, chiar dacă nu era soarele barcelonei. a meritat fiecare pahar de limonadă acrişoară, fiecare bucată de piele arsă de soare şi fiecare cârcel pus în picior.

iar acum, că am terminat-o, mă întorc în lumea reală.  deşi nu aş face-o.

7 thoughts on “cartea de pe terasă

  1. şi, cum spuneam, semănăm. de când am cetit-o mă întristează doar că n-o să mai găsesc curând una cam tot pe acolo. şi mi-e teamă să citesc altceva scris de Zafo’n

  2. 🙂 eu m-am uitat zilele astea prin librării şi nu am mai găsit nimic de zafon în română. da’ poate că tu ai mai multe şanse în mexic.

    separat de asta: fă ceva cu comentariile la tine. în ultima vreme nicicum nu pot să postez. 🙁

  3. La explicatia asta despre scriitorii spanioli nu ma gandisem, dar alta mai buna n-am gasit :D. Iar “Umbra vantului” m-a “furat” si pe mine.
    Imi permit sa-ti recomand, daca nu ai descoperit-o deja, o scriitoare din Chile care scrie de nu-ti vine sa te opresti din citit, Isabel Allende.Cel mai mult mi-au placut “Tara mea inventata” si “Paula”, desi cartea ei cea mai cunoscuta e “Casa spiritelor” (care e buna, dar aduce cam mult cu Garcia Marquez).
    Scuze, m-am cam intins…

  4. nu-i nicio problemă că te-ai întins, că virtualul suportă. 🙂

    da, am citit-o şi eu pe allende, mai exact “cartea spiritelor” şi “fiica norocului”, şi mi-a foarte plăcut. da’ mersi de recomandare. 🙂

  5. pe noi,la cursul de spaniola, ne-a invatat proful ca altfel sunt construite frazele in limba lor si, din grupul nostru *cu doi nemti, o norvegiana, un francez si un american pe langa mine eu am prins cel mai repede ideea, de am stat pe urma sa disec cum apare in literatura romana constructia. dar de aici pana la o scurta povestire ori un roman mai am.

  6. noah, ne laşi aşa, cu ochii în soare? explică-ne cum e acel “altfel” la ei? vreau să ştiu 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.