De ce nu mă bucur că a câştigat Băsescu

foto: necunoscut

foto: necunoscut

În turul doi nu am votat. Candidatul meu, Crin Antonescu, nu a intrat în bătălie, iar eu am decis acum mulţi ani că nu voi mai vota doar ca să aleg între două rele. Dacă nu cred cu tărie în cineva, mai bine stau acasă. Recunosc însă că am zâmbit când am aflat că ar putea ieşi Geoană, în speţă Antonescu-Johannis, şi m-am întristat când a ieşit Băsescu. De ce?

– Pentru că m-am săturat să fim altfel decât alte ţări. Am obosit. Vreau să fim banali, plicticoşi, nesurprinzători. M-am săturat să avem un preşedinte “original”, “cu coaie”, care nu ştie să ţină nici măcar un discurs clasic de câştigător. Da, vreau un învingător care mulţumeşte învinsului, aşa cum se face în toate ţările normale, şi nu unul care se râde spunând “Un fleac, i-am ciuruit”. Genul ăsta de umor a ajuns să-mi stea în gât.

– Pentru că, în ultimii cinci ani, discursul societăţii civile e din ce în ce mai mocirlos, jignitor şi slab calitativ. Oamenii se înjură pe formuri mai abitir ca niciodată, glumele de autobază sunt percepute drept umor de calitate, iar atitudinea şmecherească e văzută drept culmea inteligenţiei şi eleganţei. Iar toate astea sunt, în opinia mea, efectul puterii exemplului. Peştele de la cap se împute. Dacă preşedintele îşi permite să fie ţăran, toţi îşi permit. Iar preşedintele îşi va permite în continuare, pentru că nu e genul care să evolueze. A dovedit asta, deja. Ca urmare, vom decădea şi mai mult din acest punct de vedere.

– Pentru că mogulaşii care se formează în spatele preşedintelui Băsescu, alde Udrea, Videanu, Căşuneanu, Constanda, Tişe, Buda etc. sunt, în opinia mea, mai greţoşi decât ăia clasici – Vântu, Voiculescu, Patriciu. Pe mogulii vechi eu îi văd ca pe acei dinozauri T-Rex, nişte creaturi puternice, rele, înfricoşătoare, dar care răzbesc pe puterile lor proprii. Îi urăşti, dar îi şi admiri. Cei noi sunt însă nişte dinozauri aia mici, gălăgioşi, iuţi, oportunişti şi care te atacă în haită, pentru că nu au curaj singuri. Pe ăştia nu ai cum să-i admiri. Îi urăşti doar. Una peste alta, parcă văd că o să ajungem să ne fie dor de mogulii de acum când o să vedem ce le poate pielea ălora noi.

– Pentru că eu cred că, în formula Johannis, PSD-ul putea fi ţinut sub control de liberali şi aveam o şansă de viaţă politică normală. Deşi unii or să spună că sunt naivă sau mai ştiu eu cum, părerea mea e că PSD-ul a evoluat înspre bine mult mai mult decât o va face PDL-ul vreodată. Eu, în nemernicia mea, mă tem mai mult de influenţa nefastă a pedeliştilor, care nu au doctrină, viziune şi nici oameni de calitate, decât de posibilele sfori trase de Năstase şi Hrebenciuc. După cum îi spuneam Anei mai demult, pentru mine pesediştii sunt comuniştii care te bagă în închisoare cu procese fabricate, iar pedeliştii sunt cei care intră alături de tine după gratii, dar se transformă în torţionari.

– Pentru că eu nu am încredere în Băsescu. Nu am avut nici acum cinci ani, de-aia nici atunci nu am mers la vot. Indiferent cine ce zice şi chiar dacă nu mai are dosar, eu cred că Băsescu a lucrat pentru Securitate şi cred că a fost un puiuţ de comunist. Aşa după cum cred că l-a şters cu dosul palmei pe acel copil într-un gest reflex care îl caracterizează şi pe care nici măcar nu-l conştientizează ca negativ. Nu cred în lacrimile lui şi nu cred că a condamnat comunismul cu sinceritate. Mă deranjează că a trecut de la stânga la dreapta cu uşurinţa cu care eu îmi schimb ciorapii şi, din acest motiv, nu cred că are el în plan binele României. E ambiţios şi vrea să îşi impună voinţa, atâta tot. E un ticălos inteligent, cum zicea Fumi, dar eu cred că ticăloşii inteligenţi sunt mult mai periculoşi decât ticăloşii proşti.

Acum douăzeci de ani, în Duminica Orbului, de ciudă şi tristeţe că a ieşit Iliescu şi nu Radu Câmpeanu, pe care îl votasem, m-am dus şi m-am înscris în PNL. Nu mi-am plătit niciodată cotizaţia, aşa că nu mai sunt de mulţi ani în baza lor de date. Acum, de tristeţe că a ieşit Băsescu şi de supărare că Antonescu nu a intrat în turul doi, nu fac decât să scriu acest post. Şi să sper din tot sufletul că Tăriceanu nu negociază pe ascuns cu PDL-ul, aşa cum am auzit acum câteva zile că face, ci îi lasă să piară pe limba lor. Dar mă tem că ideile mele romantice despre cum se face politică nu-şi au locul în România lui Băsescu.

PS: Iar vouă, celor din diaspora, vă doresc să trăiţi bine!

37 thoughts on “De ce nu mă bucur că a câştigat Băsescu

  1. Laura, stai liniştită… cei din diaspora trăiesc cu siguranţă bine. Altfel, s-ar întoarce aici. Dar de ce? Nu e mai simplu să dictezi de pe tuşă, fără să ai de “tras” de pe urma deciziei?

  2. mda. ei probabil că sunt de părere că ne-au făcut un bine. eu aş fi preferat să nu ni-l facă.

    dar om vedea ce a fi. până la urmă, şi noi putem pleca din ţară dacă nu reuşim să ne mai simţim ca făcând parte din ea.

  3. Eu nu cred in ideea ca PSD-ul ar fi putut fi controlat de liberali.
    In rest, sunt de acord cu majoritatea lucrurilor spuse de tine, cu precizarea ca Basescu este totusi extrem de reprezentativ pentru poporul roman: galagios, mitocan, zeflemitor, mistocar, smecheras.

  4. acum nu mă refeream la ţinut PSD-ul sub cheie, dar oricum, temperat cât să ne mişcăm natural şi fără să ne reîntoarcem în istorie.

  5. ca ziceai de 90, aduci discutia in zona “aia plecati habar n-au de romania sa-i uram pt ca au votat cum au votat”, fix cum comenta FSN-ul dupa Revolutie, ca ce drept au intelectualii din exil -diaspora fugita de sub cortina, alde m.lovinescu and Co sa opineze pentru ca ei au mancat salam cand noi mancam pita neagra si peste cu forta. ce-i asta?

  6. asta este efectul băsescu, bia, dacă prin absurd nu îl recunoşti. şi să fim serioşi, cea dinainte de ’90 şi asta de acum sunt două diaspore total diferite şi ca structură socială şi ca motiv al plecării. aşa că nu e vorba de salam cu soia aici.

    mi-ar fi plăcut ca diaspora asta, care zice că l-a votat în scârbă pe băsescu şi că s-a mobilizat ca să ne salveze pe noi de comunismul iliescian, să se fi mobilizat în primul tur şi să voteze cu dreapta sănătos. acum mai bine îşi anulau voturile, aşa cum ai făcut matale. era mai cinstit pt toţi.

  7. Atatea lacune sunt in logica textului scris mai sus incat nici macar nu merita aduse contra argumente.

    Mersi oricum ca ma/ne faci idioti.

  8. In 90 (vai ce baba sunt, totusi) am votat cu Ioan Ratiu. Nimeni din jurul meu nu vota cu el. Familia era iliesciana (cum altfel!), iar prietenii erau liberali. Dupa vreo 18 ani am inceput sa-i intreb: „Daca atunci votai ca mine, acum unde eram noi? Nu-ti pare rau ca nu m-ai ascultat (desi eu prea multa propaganda nu am facut, nici nu am simtit nevoia sa ma justific cand lumea ranjea auzindu-mi optiunea electorala), ca nu ai facut ca mine?”. Oamenii ofteaza, imi zambesc si ma aproba. Apoi imi spun ca erau alte vremuri.
    Acum am tot spus catre cine a catidicsit sa ma intrebe ca Iohannis e omul potrivit in acest moment. Peste cativa an,i oamenii vor zambi amar si-mi vor da dreptate. Asta nu va face sa-mi treaca nodul din gat.
    Mi-ar fi placut un presedinte care macar sa aiba cei sapte ani de acasa, sa nu tina mainile in buzunarul costumului (puah) sa nu aiba pantofi cu spit (vaiiiiii) sa nu ii gaseasca fiicei mai mici o functie pe la biruoauoăle europene, sa nu rada cu toata gura cand ti-i lumea mai draga, sa nu bea de dimineata (pentru ca e jenant ca la pranz sa mirosi a alcool). Mi-as fi dorit ca amorul lui oricat de nebun sa nu ajunga subiect de discutii in toata tara. Mi-ar fi placut sa nu se creada Comisarul Moldovan, pana si Mandebilul lui Cartarescu era mai bine daca se credea.

  9. Jesus: adică sunt lacune în ce simt? cum pot exista lacune în ce simte şi crede cineva? şi care sunt ălea, în cazul meu?

    şi nu v-am făcut idioţi. nu a fost vorba de asta. e vorba de cine poate decide cine să îi conducă pe cei care au rămas în ţară: doar cei care sunt aici sau şi cei plecaţi? îmi pare rău, dar simt că din cauza votului diasporei mie îmi va merge rău. aşa simt. e dreptul meu să simt asta şi să o zic.

    aşa după cum am dreptul să mă întreb dacă nu ar trebui să fie şi la noi ca în ungaria, de exemplu. din câte spune frunda azi, ungurii dacă nu sunt în ziua alegerilor în ţară, nu pot vota. la fel zicea că se întâmplă şi în franţa şi germania. bănuiesc că nu de idioţi au decis asta, nu?

  10. Uite, pot decide astia care au parintii, fratii surorile in romania si care va sustin dupa cum urmeaza:
    2007 4, 8 mld euro
    2008 6 mld. euro
    Sursa e BNR. Si pentru aia care o sa comenteze ca au trimis familiilor lor si nu Romaniei, sa ia un manual de economie. Pentru comparatie, investitiile externe directe de catre firme in romania pe 2008 au fost 9 mld. euro.

    Uite de aia nu sunt mai putin cetateni decat voi.

    Iar daca tot vrei vinovati vezi in jurul tau, a votat cu Basescu toata Transilvania. Numai pentru ca diaspora a votat ultima nu inseamna ca e de vina. Procentul e infim. Dar deh… matematica…

  11. io nu inteleg ce (n)are diaspora de acuma fata de aia din 70… adik atunci nu erau capsunari si acuma nu sunt elite printre cei plecati? tocmai am citit pe hotnews ca nastase propune “diminuarea” importantei votului celor din afara. ce prostii a-socialiste is astea. dreptul sangelui si constitutia prevede drept de vot pentru toti. In plus eu ma simt ofuscata si cred ca “e vina” “tiganilor” si “analfabetilor” care au votat cum li s-a spus, ca de fiecare data, si in functie de ce li s-a dat. indiferent de la ce partid. eu cred ca din cauza lor imi va merge prost. si ii consider vinovati pt rezultatul scrutinului.

  12. ăsta e argumentul suprem? banii trimişi în ţară? păi, dacă respectăm logica asta, bono şi angelina jolie ar trebui să aibă drept de vot peste tot în africa, la câţi bani le-au dat alora.

    şi mă mir că frunda minte, dar dacă tu zici, aşa o fi. am să citesc şi eu ălea mai încolo.

  13. bia: sunt persoane care trăiesc în diaspora şi care consideră că, dacă nu locuiesc în ţară, nu e moral să decidă cine să conducă aici. e şi ăsta un punct de vedere. nu văd de ce nu poate fi discutat.

    eu cred că diaspora a înclinat balanţa din simplu motiv al fusului orar. au văzut pe site-uri exit poll-urile, s-au speriat că revenim la comunism (consider asta, în continuare, o prostie) şi au ieşit în masă să voteze.

    şi să-ţi zic cum m-am simţit eu când am văzut că ei au decis. ca şi cum aş fi în divorţ şi, în timp ce eu stau cuminte şi aştept ca judecătorul să mă despartă de soţul cu care nu mă mai înţeleg, pt că e alcoolic şi violent, vecinii vin şi îl obligă pe jude să îmi dea încă un termen de reconciliere, de vreo cinci ani. aşa, doar pt că au văzut ei din exterior, ce cuplu frumos suntem. că dăm bine în public, suntem simpatici şi populari, cum ar veni, de ce să nu mai încercăm. şi judele zice “aşa să fie!”. am voie să mă simt frustrată? am.

  14. Jesus: vezi că citeşti pe sărite ce scriu. am zis “ar trebui să aibă DREPT de vot”. or asta presupune ca să devină cetăţeni, pe motiv că au ajutat financiar etc etc etc. erau mai mulţi paşi logici de făcut, nu doar unu. obositor? 🙂

  15. Ipoteza e ca noi SUNTEM cetateni. Nu DEVENIM ca dam bani.
    Nu stiu cine intinde acuma tot ca sa aiba dreptate sau ultimul cuvant.

    Poti oricand sa editezi toate astea ca sa dea cum vrei tu, nu trebuie sa sucim aiurea tot. E mai simplu, edit-save.

  16. nu întind nimic. tu mă tot fuţi la cap că ai dreptul, că eşti cetăţean. or eu nu am zis că nu ai. ai dreptul şi cât îl ai, poţi vota. eu întreb dacă e şi moral să decizi cine conduce românia cât timp nu stai în ea. atâta tot.

  17. Da si ti-am explicat de ce.

    Pe de alta parte nu stiu de ce te plangi si de ce te simti frustrata cand tu ai stat pe blog in loc sa-ti folosesti dreptul ala minunat dat de constitutie.
    E Basescu presedinte SI pentru ca tu si altii ca tine nu ati votat. Asa ca sa nu ne mai plangem si pierdem in metafore cu divorturi.

  18. eu nu consider că-i moral. şi, pe aceeaşi parte, nu înţeleg de ce mă arăţi pe mine cu degetul că n-am votat, câtă vreme nici tu nu ai votat.

    iar pe blogul meu mă plâng cât doresc. de-aia îl am.

  19. Sunt de-a dreptul uluit ca cineva care recunoaste ca NU a mers la vot dar e total deceptionata de rezultat da vina pe cei din diaspora care au mers la vot. Pai nu te supara, dar trebuia sa mergi la vot si sa convingi si pe altii sa faca la fel.

    Spun asta ca cineva din diaspora care a votat altfel decat majoritatea din diaspora, si impartaseste continutul postarii (in afara Post Scriptumului). Si care nu intelege optiunea majoritatii celor care au votat in diaspora.

    Totusi, aceasta tema este falsa in opinia mea. In diaspora au votat o suta si ceva de mii de oameni din peste 3 milioane, o prezenta la vot undeva la 3%. Au facut-o facand drumuri lungi si din spirit civic democratic (chiar daca majoritatea poate prost informati). In tara au votat 57%, dintre care peste 5000000 cu Basecu. Cine l-a facut presedinte pe Basescu, cei 100.000 din diaspora sau cele 5 milioane din tara. Ca sa nu mai vorbim de rezultatul din Cluj, Ardeal.

    Este o tema falsa deoarece dreptul unui cetatean de a vota este un drept inalienabil constitutional si democratic. Daca ai dori sa-i impiedici pe cei din diaspora sa voteze ar trebui sa schimbi Constitutia. Nimeni nu va propune o asemenea schimbare a Constitutiei, nimeni nu ar vota-o.
    Este o tema falsa si periculoasa si pentru ca poate fi intoarsa de catre oamenii lui Basescu in avantajul sau. Daca oamenii lui Basescu “dau de stire” prin diaspora ca adversarii lui Basescu doresc ingradirea dreptului de vot pentru cei din afara atunci sa vezi scoruri de 99% pentru Basescu.
    Si este o tema gresita si pentru ca bagati pe toti cei din diaspora in aceasi oala.

    Iar daca tema este fusul orar si exit-pollurile, atunci propunerea corecta ar fi alta: sa nu poata vota nimeni dupa ora 9 ora Romaniei, e simplu. De exemplu pt cei de pe continentul american solutia ar fi sa voteze sambata, iar cei din vestul Europei, doar pana la ora 9, ora Romaniei, nu ora 9 ora locala. Nu stiu ce au facut cei din America, daca chiar s-au lasat influentati de exit-polluri, ce-ti pot spune e ca eu m-am uitat la exit polluri preliminare, si m-am dus sa votez chiar daca Basescu era in spate. Si m-am dus la 30 de km distanta ca sa votez, iar mai demult am facut si drumuri de 400 de km ca sa votez. Iar tu nu votezi si dai vina pe altii, asta e chiar culmea, spun asta cu scuzele de rigoare si cu tot respectul.

    Not least, este o tema falsa pentru ca distrage atentia de la alte teme, cum ar fi ca in Romania inca e posibil ca turme de oameni sa voteze de doua sau de trei ori. Poate ar trebui discutata tema acesta si ce ar fi de facut ca asa ceva sa nu se mai repete niciodata. Sau sa ne intrebam cum ardelenii nostrii, fruncea tarii, l-au ales in proportie atat de mare pe cel titulat de tine ticalos. Pentru ca ei l-au facut presedinte, nu cei din diaspora.

  20. Nu m-am luat de tine ca nu ai votat. M-am luat de tine ca nu ai votat DAR acum esti nemultumita de rezultat SI imi multumesti mie la sictir.
    Iar dezbaterea cu cine hotaraste soarta cui e absolut tampita din toate punctele de vedere. Matematic, logic si moral.
    Eu, pe de alta parte, am facut turism electoral si am impartit si portocale.

  21. ivan: dau vina pentru că, mare parte dintre ei, în primul tur, când puteau face diferenţa cu adevărat, au stat acasă. dar acum pozează în salvatorii noştri. m-au salvat de la ce?

    dacă e atât de minunat în ultimii cinci ani în românia, dacă băsescu e modernizatorul româniei şi trebuie păstrat în continuare, cum se face că tot mai multă lume în jurul meu, care până acum nici nu se gândea la emigrare, acum face calcule pe unde să se mute dincolo? sau asta nu se vede de la distanţă, ci doar pericolul iliescian?

    iar ultimele date arată că geoană a câştigat 21 de judeţe plus bucureştiul, iar băse doar 20. aşa că, diaspora a făcut diferenţa.
    http://www.impactnews.ro/Alegeri/B%C4%83sescu-vs.-Geoan%C4%83:-%C3%AEmp%C4%83r%C5%A3irea-pe-jude%C5%A3e-24740

    şi probabil că o fi o temă falsă, dar ştiu persoane din diaspora care nu merg la vot tocmai pentru că nu îşi permit să decidă pentru alţii care trăiesc în cu totul altă parte. nu li se pare corect să facă asta. e imoral cumva gestul lor? mă îndoiesc.

    şi da, nu am votat. pt că am vrut să fiu constantă cu mine. am zis că nu mai aleg dintre două rele niciodată. candidatul meu a ieşit din joc, ghinion. dar m-aş fi aşteptat ca diaspora, care se spune că e luminată la minte, să vadă mai departe de “mă lupt cu iliescu” şi, dacă nu pot face bine, să nu facă rău.

  22. Jesus: am dreptul să fiu nemulţumită pt că eu plătesc taxe în ţara asta. pe când diaspora, nu. ei trimit bani acasă doar dacă vor muşchii lor. ei nu au obligaţii cum am eu. de-aia mă enervează şi nu consider moral votul lor.

    iar matematic, după cum i-am spus şi lui ivan, diaspora a făcut diferenţa. în ţară, geoană a câştigat. vezi linkul de mai sus. e o diferenţă de 15.000 de voturi în favoarea lui geoană în ţară. după care a venit diaspora.

  23. Deci e important cine voteaza ultimul nu? Aia schimba tot. Ok. Nu vrei sa auzi bine. Eu nu-mi mai pierd timpul cu prostia asta.

  24. Laura: chiar imi pare rau de discutia asta in contradictoriu, mai ales ca sunt de acord cu 99% din ce ai scris sus in articol dar si cu mare parte din raspunsul tau.

    “ivan: dau vina pentru că, mare parte dintre ei, în primul tur, când puteau face diferenţa cu adevărat, au stat acasă. dar acum pozează în salvatorii noştri. m-au salvat de la ce?”
    sigur ca nu te-au salvat de la nimic. nu stiu daca pozeaza in salvatori, este o perceptie subiectiva. nu trebuie sa generalizezi poate o declaratie a unuia. au fost oamenii lui basescu din tara care au zis “multumim diaspora”. Cei din diaspora nu au nici o legatura unii cu altii sunt total dzorganizati, si nu-si poate nimeni aroga dreptul de a vorbi in numele altuia sau de a poaza in salvator. Iar diferenta dintre turul 1 si 2 nu a fost atat de mare in diaspora. in turul 1 au fost 94.000 in toata diaspora iar in turul 2 maximal 150.000. Iar poate ca unii votanti ai lui crin au ramas acasa in turul 2, exact din motivele tale.

    “dacă e atât de minunat în ultimii cinci ani în românia, dacă băsescu e modernizatorul româniei şi trebuie păstrat în continuare, cum se face că tot mai multă lume în jurul meu, care până acum nici nu se gândea la emigrare, acum face calcule pe unde să se mute dincolo? sau asta nu se vede de la distanţă, ci doar pericolul iliescian?”
    ai dreptate, si nici eu nu-i pot intelege pe cei din diaspora care au votat basescu, si sunt oarecum suparat ca au facut-o, fara a le pune sub semnul intrebarii dreptul de avota. La fel de suparat sunt pe cei din tara care au facut-o. eu de ex n-am vazut nici un pericol iliescean, l-am vazut pe celalat. Insa inca odata: in diaspora 100.000 din 3 milioane au vazut pericolul iliescean, in Romania insa 5milioane din 20 sau cate or fi.

    “iar ultimele date arată că geoană a câştigat 21 de judeţe plus bucureştiul, iar băse doar 20. aşa că, diaspora a făcut diferenţa.”
    okay, la fel de bine poti spune judetul cluj, sau alba, sau timis a facut dierenta. Toate voturile au aceasi valoare indiferent de unde vin. nu se poate scoate o grupa afara si spune: astia au facut diferenta. toti au facut diferenta. sau nimeni. Si cum era din start clar ca orice cetatean roman are dreptul sa voteze, si diaspora, e inadmisbil sa facem calcule ce ar fi fost fara diaspora.
    uite eu am votat geoana tinandu-ma de nas, ca sa nu trebuiasca sa emigreze prietenii tai, si din alte motive. Sa inteleg ca nici eu nu aveam dreptul moral sa votez? aha… pai daca m-as enerva eu si altii ca mine acum auzind astea atunci in viitor base si ai lui vor lua suta la suta in diaspora (ca dreptul de vot nu li-l poate lua nimeni). Asta vreti?

  25. ce vreau eu e simplu: fiecare să meargă la vot crezând cu adevărat în cel pe care îl votează. nu să se ducă cu scârbă, nu să se ducă ţinându-se de nas, nu să meargă pentru un kil de făină şi de zahăr. să creadă! iar dacă nu crede, dacă au mici reţineri că poate nu e bine ce fac, să stea naibii acasă, aşa cum am stat eu, şi să îi lase să decidă pe cei care chiar cred în candidaţii ăia. e simplu.

  26. Laura, regret ca am intrat sa discut pe tema asta in contradictoriu. Mai ales ca aici discuta in contradictoriu oameni care au acelasi convingeri, sperante, dorinte, si care au votat la fel (in turul 1).
    Doar un ultim argument, daca tot am inceput. uita-te daca ai 5 minute aici cum a fost votul in diaspora in primul tur (pentru turul 2 nu exista inca date).
    http://www.bec2009p.ro/Documente%20PDF/Rezultate/Rezultate%20finale%20turul%20I/P/statistici/p_strainatate_2.txt
    Nu doar scorul genreal ci rezultatele in anumite tari mai importante. Mai ales scorul lui Crin in primul tur in diferite tari.
    E clar, psd-ul nu e votat in diaspora. De fapt nici in ardeal.
    Dar Crin, pe care l-am votat si eu, a avut rezultate peste media nationala, peste media din Cluj, in multe tari. In Olanda a avut 40%, in germania 32%, in SUA, Canda, Franta peste 22%. De aceea te rog, va rog, nu mai bagati toata diaspora intr-o oala.
    Unde a fost tras in jos votul lui Crin a fost in Spania, Italia sau basarabia. Si, cu asta inchei, daca luati in considerare insa cati romani sunt acolo (catre un milion si in spania si in italia) si cat de putini au votat, 25 si 20 de mii respectiv, eu zic asa: inca putem fi bucurosi ca aia sunt in spania si italia. Pentru ca daca alea 2 milioane eraua cum in Romania n-ar fi votat doar 50.000 dintre ei ci ar fi votat 1 milion cel putin, in romania. Atunci basescu n-ar fi castigatcu 50,1% ci cu 55%. E ultima mea postare pe acest subiect.

  27. 🙂 ok. îmi pare rău dacă te-am supărat sau jignit. dar încep să mă gândesc tot mai serios să îmi cer cetăţenie moldovenească şi să votez pt ei. să îi ajut să scape de comunism, că ei singur văd că nu pot. 😀 😀

  28. Jesus&Ivan: nu are rost sa stricati orzul pe gaste. domnisoara nu pare sa aiba acel bun simt in numele caruia lupta “candidatul ei” in primul tur de scrutin; nu cunoste principiile liberale de care spune ca e atasata si, cel mai grav, nu poate sa accepte ca in tara asta exista oameni care au votat cu Basescu PENTRU CA-L PLAC si nu poate sa respecte opiniile celor din jur, daca ele sunt diferite fata de ale ei. De bun simt, nu? 🙂

  29. a, am uitat: daca diaspora ar fi votat in majoritate cu Geoana, domnisoara Laura ar fi avut exact acelasi discurs pe care-l au acum sustinatorii lui Basescu. pana una-alta, va asteptam, dragi romani din strainatate, sa veniti acasa de sarbatori, sa mai aduceti niste bani in tara. ca pe cat de grabit era psd-ul sa numeasca un guvern pana de craciun (care sa scoata tara din criza) pe atat trage acum de timp ca sa nu avem.

  30. ionela, ai să fii surprinsă. respect/accept o mulţime de chestii în viaţă. chiar şi pe cei prost crescuţi ca tine, după cum se vede. dar, te rog, treci mai rar pe aici, cum ar fi doar o dată la cinci ani, pt că fanatismul ăsta băsescian este obositor şi de prost gust. mi-e plin podul de personaje ca tine şi, sincer, pe blogul meu m-aş lipsi. numai bine îţi doresc în următorii cinci ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published.