Joaca de-a Proust

alphonse mucha

alphonse mucha

Pe la 15 ani, adică prin 1886, Proust completa oracole. Maxim, ce să facă un adolescent de vârsta lui? Nu era cu mult mai diferit de noi, bănuiesc. Dacă vă aduceţi aminte, şi noi scriam în oracole de-ălea prin şcoala generală, chit că aveau întrebări foarte naive şi, ai putea zice acum, de-a dreptul prosteşti. Ca să nu mai spun că mai băgam pe ultima foaie, sub un colţ îndoit, şi poezioare de genul „Tot ce e în lume / Trece ca un vis / Numai al meu nume / Rămâne aici scris”. Caraghios, nu? 😀

Doar că noi nu suntem Proust şi degeaba am scris în oracolele că niciodată nu au să poarte numele noastre. El, care a completat un oracol de-ăsta şi la 19, nu doar la 15 ani, a rămas de referinţă, cum se spune. Răspunsurile pe care le-a dat sunt intrate în istorie cu numele „Chestionarul lui Proust“ (ceea ce e ciudat, pentru că întrebările, chestionarul cum ar veni, nu era al lui). În fine, cum toate trebuiau să poarte un nume s-au numit Proust.

Mai mult, chestionarul cu pricina a suferit unele îmbunătăţiri în timp şi a devenit astăzi cel mai faimos test de personalitate. Revista Vanity Fair a scos chiar şi o carte, în care a inclus 101 de chestionare puse unor celebrităţi precum Eric Clapton, Salman Rushdie, Martin Scorsese sau Aretha Franklin. Ba l-a postat şi online, aşa încât oricine îl poate completa şi apoi poate compara rezultatul cu care din cele 101 de personalităţi are mai multe lucruri în comun. Societate de consum, ce vreţi?

Nu am răspuns niciodată la întrebările lui Proust, deşi cu un oracol toţi suntem datori. Dar mi-am amintit azi de el şi m-am gândit să schimb un pic jocul şi să vă pun alte întrebări, în speranţa că aveţi chef să-mi răspundeţi. Toate astea din curiozitatea şi în încercarea de a vă cunoaşte mai bine, de a mă îmbogăţi sufleteşte, de a vedea cum gândesc oamenii din jurul meu. Poate aşa mai învăţ şi eu unele lucruri şi nu trec prin viaţă precum gâsca prin apă. Întrebările mele sunt şapte, şi nu pentru că e un număr magic, ci pentru că numai atâtea mi-au venit în minte acum. Iată-le:

1. Care este cea mai veche amintire pe care o aveţi? Prima, cum ar veni.

2. Care vă este teama cea mai mare?

3. Care a fost cea mai bună alegere pe care aţi făcut-o până acum în viaţă şi care cea mai proastă?

4. Care este personajul literar sau cinematografic cu care v-aţi identificat cel mai mult până acum?

5. Când v-aţi simţit cu adevărat, chiar şi pentru un moment, binecuvântaţi de Dumnezeu?

6. Credeţi în viaţa de după moarte? Dacă da, cum vă închipuiţi că este “dincolo”?

7. Dacă s-ar putea, ce lucru (nu persoană) aţi lua cu voi în lumea cealaltă şi de ce? (în ideea că există “lumea cealaltă”)


Frumos ar fi să răspund eu prima la ele. Codul bunelor maniere mă obligă. So:

1. Mă ţineam de mâna lui taică-meu, în curtea cazarmei din Focşani, eram îmbrăcată din cap până în picioare într-o salopetă de fâş verde, când o tanti s-a oprit în faţa mea, m-a pişcat de obraz (rotofei pe vremea aia) şi mi-a zis “Parcă eşti un ursuleţ”. Mai apoi, maică-mea mi-a conturat detaliile: aveam vreo trei ani jumate, şi eram zilnic în unitate pentru că nu m-au dat la creşă sau la grădiniţă. La amiază dormeam într-un cort militar, iar în restul timpului eram după taică-meu prin poligon, printre soldaţi şi tancuri. Am stat în Focşani până am terminat eu clasa a doua, iar apoi ne-am mutat la Cluj. Până pe la vreo 7 ani nu mai am nicio amintire.

2. Că o să ajung să mor singură, bătrână şi săracă, într-o casă mare şi goală, după ce am cerşit o vreme pe străzi.

3. Cea mai bună este că am renunţat în 1998 la a fi profesoară de chimie şi m-am dus la un interviu care s-a dovedit, mai apoi, portiţa mea de intrare în presă. Cea mai proastă alegere – o pereche de cizme de la BSB, pe care le-am cumpărat acum vreo 3 ani cu şase milioane de lei, cu o jumătate de număr mai mic pentru că îmi plăceau foarte mult. Nu pot umbla cu ele nici măcar un sfert de oră.

4. Elizabeth Bennet din “Mândrie şi prejudecată” (Jane Austen). Ca şi condiţie socială, mod de a privi viaţa, orgolii, sete de cunoaştere etc. Pe partea romantică mai puţin. Încă n-am reuşit performanţa să determin un bărbat frumos, bogat, deştept şi plin de prejudecăţi să se îndrăgostească de mine. Nici măcar n-am întâlnit unul care să întrunească toate condiţiile ăstea. 🙂

5. Ca să fiu sinceră, deşi nu sunt o persoană credincioasă şi am unele îndoieli vizavi de existenţa lui Dumnezeu, cred că sunt, în general, binecuvântată de soartă. Am avut o viaţă frumoasă şi scutită de griji, până acum. Foarte mulţumesc. Poate din cauza asta mă şi tem că, la un moment dat o să se întoarcă roata. Pentru că, nu-i aşa?, totul se plăteşte în viaţă într-un fel sau altul.

6. Nu cred. Cred că “dincolo” este Nimicul şi culoarea neagră.

7. Ochelarii. Nu văd prea bine la distanţă. 🙂


Gata. Rândul vostru, doamnelor şi domnilor! Plecăciuni. 🙂

21 thoughts on “Joaca de-a Proust

  1. Pe alocuri cam semanam.

    1. Aveam 3 sau 4 ani si eram in camera parintilor mei. Nimic special.
    2. Ca o sa raman singura.
    3. Ca m-am mutat de acasa de la ai mei si apoi am renuntat la invatamant 🙂
    4. Ceva intre Elizabeth Bennet (da, ce sa fac?) si Tic din Ciresarii :-))
    5. In ultimii ani, de cand mi-am schimbat viata.
    6. Da, dar nu cred in imaginile de genul norisori pufosi, ingeri care canta la harpa si altele de genul asta.
    7. Nu cred ca exista vreun obiect care sa imi fie total indispensabil.

  2. Buna Laura,

    Raspund si eu, sper sa nu-ti manac prea multi kilobaiti de site :). Daca da- scuza-ma.

    Altfel:, inainte de raspunsuri, am si o intrebare: blogul asta tine cumva de un altul mai vechi, licurici blog, inchis de proprietar ? ( Pura curiozitate si in plus- pe acel blog am scris si eu ceva comentarii, intr-un moment nu foarte usor al vietii mele. Si m-am simtit bine scriind.)

    Deci:
    1. Cea mai veche amintire:
    – Eram intr-un oras mic, Caransebes, in Banat, acolo unde santierul tatalui meu il dusese. Stateam intr-un bloc, cutie de chibrituri, la marginea orasului. Acolo unde se terminau blocurile incepea un camp cu flori. Margarete, flori de camp, fan. Si un drum prafuit care ducea la cateva case. Acolo, am descoperit, noi copii fiind, o gasca de puradei, un batran cu barba si par lung care statea in fata portii pe banca. Toti roiam in jurul lui, ne-am mutat locul de joaca pe campul ala. Omul ala, probabil un tigan mester mare si tare hatru, ne facea ARBALETE ( chestia aia cu care tragi cu sageti, alat decat arcul ). Toata trupa am avut arbalete intr-o saptamana. Batranul ne facea, pe rand, arbalete. Adevarate arbalete. Sagetile ni le faceam noi. Ne invatase batranul. Nu pot uita chipul batranului cand ne “luptam” cu arbaletele, tragand sageti din cires in fanul dintre blocurile orasului si casele acelea.
    SERIOS: nu-i citat dintrun roman si nici scena dintr-un scenariu. Caransebes 1975.

    2. Teama ce mai mare?
    – Sa nu-mi pierd luciditatea. Sa pot sa spun lucrurilor pe nume, fie si doar in gandul meu, sa nu-mi fie rusine de mine.

    3. Cea mai buna alegere/ Cea mai proasta:
    -cea mai buna alegere- atunci cand fosta mea sotie m-a anuntat ca a ramas insarcinata, avusese 2 avorturi anterior…M-a intrebat daca pastram copilul. Si-am raspuns instantaneu- ce intrebare e asta? Asa am ajuns tata de Miruna.
    -cea mai proasta alegere- Sunt mai multe. Sunt toate pe cele care NU le-am luat la timpul potrivit. Si sunt multe. Atunci cand am exitat, cand am amanat decizia, atunci am gresit. Am decis fara sa-mi dau seama, incercand sa decid bine, mai tarziu. Decideam si nu-mi dadeam seama. Decideam sa nu decid si nu-mi dadeam seama. Acum decid sau imi propun sa decid alta data. Dar clar si transparent, fata de mine insumi si fata de cei care depinde decizia mea.

    4.Personaj literar/cinematografic cu care te identifici:
    – (poate) Chaplin. Unul fara umor. Greu de spus…

    5. Când v-aţi simţit cu adevărat, chiar şi pentru un moment, binecuvântaţi de Dumnezeu?
    – in 1987 aveam 17 ani, faceam speologie de 1 an cu un grup organizat. Paralel am constituit o trupa de prieteni cu care mergeam in pesteri etc. In 9 dec. am intrat intr-o pestera pe care numai eu o stiam, ceilalti colegi nu. una din colege a alunecatpe o crevasa 12 metri. Eram la 2000 de metrii fata de intrare,, la minus 60 metri fata de intrare, cu o scarita de 12 metri montata pe o coborare, cu 40 de metri de prabusire pe care trebuia sa ne taram ca ajungem la galeria principala. Pe toti oameni eu adusesem acolo. Cu unii mai mersesem in astfel de aventuri, dar nu se pricepeau prea mult. fata care a alunecat, s-a speriat de moarte. Avea picior rupt. 2 ore facusem pana acolo. Inchipuie-ti ce insemna iesirea…Plangea. Ii iera frica ca moare acolo.
    Dumnezeu a fost cu mine atunci cand am avut puterea sa-i spun ca daca ramane ea acolo raman si eu, cand am reusit so conving sa aiba putere sa ne ajute s-o scoatem. Dumnezeu a fost cu mine cand am reusit sa tin in mana 7 colegi speriati de moarte si sa nu ma prabusesc decat dupa 8 ore, la 3 dimineata, sub o soba intr-un salas de oieri, cu toti colegi acolo. A doua zi urma sa coboram jos, 20 de km cu un om cu piciorul rupt, fractura deschisa. Am reusit si asta, coborand cu un cal pana la halta…
    Ma opresc, ar insemna sa scriu un roman…
    Atunci Dumnezeu a fost cu noi. Am invatat sa ma rog atunci. Fara sa-mi dau seama.

    6. Credeţi în viaţa de după moarte? Dacă da, cum vă închipuiţi că este “dincolo”? :
    – NU. Viata e aici. Dincolo existi doar in amintirile celor care te-au pretuit. Ar fi prea mult sa mai existi si realizezi ca cei care te-au pretuit te regreta, iar tu sa nu mai poti sa le arati pretuirea ta. Ca inger- da. Viata de dupa moarte, ca inger sa ai grija de cei care au avut grija de tine…Imi place sa cred asta.

    7. Dacă s-ar putea, ce lucru (nu persoană) aţi lua cu voi în lumea cealaltă şi de ce? (în ideea că există “lumea cealaltă”)?:
    – Daca as trece in lumea cealalta si as fi inger mi-as dori sa am propte la aripi. Sa evit sa mi se rupa.

  3. helăăăău. da, e continuarea aceluiaşi blog. dar, de data asta, pe un domeniu plătit, aşa că spre să mă ţină. 🙂 iar blogul vechi, cu tot ce ai scris pe el, îl găseşti în blogroll. şi mă bucur că ai revenit!

    cât despre răspunsuri… emoţionant! ăsta e cuvântul. mulţumesc pentru destăinuri. rămân îndatorată. 🙂

    ps: arbaletele rocks! întotdeauna mi-au plăcut. habar n-am de ce.

  4. Asta era buna de-o leapsa 🙂

    1. Care este cea mai veche amintire pe care o aveţi? Prima, cum ar veni.

    Eram la tzara, la vecinii de peste drum, cocotzata in patul lor de paie si uitandu-ma afara, print-un geam mic-mic. Aveam cam 3 ani.

    2. Care vă este teama cea mai mare?

    Moartea. A mea sau a cuiva drag.

    3. Care a fost cea mai bună alegere pe care aţi făcut-o până acum în viaţă şi care cea mai proastă?

    Cea mai buna alegere a fost sa ma operez la capatzana, cand un doctor zicea “fa-o”, iar un altul zicea “nu e necesar”
    Cea mai proasta sunt doua 🙂 :5 ani in “Pedagogic” si 4 ani la “Jurnalistica”

    4. Care este personajul literar sau cinematografic cu care v-aţi identificat cel mai mult până acum?

    La un moment dat al vietii, m-am simtit exact ca Charlotte din Lost in Translation.

    5. Când v-aţi simţit cu adevărat, chiar şi pentru un moment, binecuvântaţi de Dumnezeu?

    Cand m-am trezit din operatia de la punctul 3 si mi-am dat seama ca nu-s leguma.

    6. Credeţi în viaţa de după moarte? Dacă da, cum vă închipuiţi că este “dincolo”?

    Cred ca exact ca si vazduhul vazut prin hubloul avionului.

    7. Dacă s-ar putea, ce lucru (nu persoană) aţi lua cu voi în lumea cealaltă şi de ce? (în ideea că există “lumea cealaltă”)

    berea 🙂 fara nici o explicatie!

  5. 😀 😀 berea, clar. :)))

    da’, auzi, nu-i curios cum nu ne amintim nimic din primii doi ani de viaţă? majoritatea de pe la trei ani îşi amintesc. oare de ce?

    m-am gândit şi eu să o dau leapşă, da’ mi-a fost cumva jenă să oblig chiar aşa oamenii să scrie.

  6. 1. Care este cea mai veche amintire pe care o aveţi? Prima, cum ar veni.
    Nu-mi aduc aminte care e cea mai veche. Am tot felul de amintiri de prin vremea copilariei fragede, dar nu stiu care e cea mai veche.

    2. Care vă este teama cea mai mare?
    Mi-e frica de tot felul de chestii, dar constient nu pot sa-mi dau seama care ar fi cea mai inspaimantatore situaie. Mi s-a intamplat sa-mi fie foarte frica de lucruri sau situatii care in teorie nu pareau deloc fioroase, dar si sa fiu nonsalant in fata unor situatii chiar foarte periculoase. Concluzia: mi-e frica in primul rand de mine, pentru ca nu ma cunosc destul de bine.

    3. Care a fost cea mai bună alegere pe care aţi făcut-o până acum în viaţă şi care cea mai proastă?
    Pentru prima parte, sa iau lucrurile in serios, iar pentru a doua…sa iau lucrurile in serios.

    4. Care este personajul literar sau cinematografic cu care v-aţi identificat cel mai mult până acum?
    Zorba

    5. Când v-aţi simţit cu adevărat, chiar şi pentru un moment, binecuvântaţi de Dumnezeu?
    In momente care nu meritau binecuvantarea lui Dumnezeu, dar intotdeauna am realizat chestia asta doar dupa derularea evenimentelor. Ex: Sa castig un joc, sa ies cu bine dintr-o situatie nasoala, chiar daca se datora doar mie si prostiei mele.

    6. Credeţi în viaţa de după moarte? Dacă da, cum vă închipuiţi că este “dincolo”?
    Pentru prima parte: nu stiu ce sa cred; Pentru a doua: Habar nu am.

    7. Dacă s-ar putea, ce lucru (nu persoană) aţi lua cu voi în lumea cealaltă şi de ce? (în ideea că există “lumea cealaltă”)
    Buda si chiloti, caci daca si acolo exista pudism am pus-o fara.

  7. 1. Care este cea mai veche amintire pe care o aveţi? Prima, cum ar veni.
    CA ma tinea strabunicul meu pe genunchi in gradina si ca miroseam un trandafir (cred ca avea petalele galbene) si imi zicea o poveste. Si imi aduc aminte de mainile lui mari. Cred ca avea vreo doi ani si un pic… Desi se prea poate ca inainte de asta sa-i fi povestit maica-mi ceea ce desenasem pe peretele de langa patutul meu…

    2. Care vă este teama cea mai mare?
    Cosmarul cel mai nasol pe care l-am avut este ca vorbesc, ca sunt inconjurata de o gramada de oameni, dar ca nimeni nu aude.

    3. Care a fost cea mai bună alegere pe care aţi făcut-o până acum în viaţă şi care cea mai proastă?
    Cea mai buna alegere: ca am facut “artele”. Cea mai proasta alegere: ca am facut “artele” (in plus pe vremea mea se faceau 6 ani… eram direct doctori la absolvire!).

    4. Care este personajul literar sau cinematografic cu care v-aţi identificat cel mai mult până acum?
    Nu stiu, cred ca franturi din tot felul de personaje… Daca ar fi dupa taica-meu, ar trebui sa seaman cu Tincuta din “Viata la tara”. Din fericire, nu cred ca e cazul!

    5. Când v-aţi simţit cu adevărat, chiar şi pentru un moment, binecuvântaţi de Dumnezeu?
    De multe ori, in mai mica sau mai mare masura. Dar mi se intampla sa mai uit si sa-mi aduc aminte doar cu urmatoarea ocazie…

    6. Credeţi în viaţa de după moarte? Dacă da, cum vă închipuiţi că este “dincolo”?
    NU stiu daca e viata dupa moarte, iar daca e, ar trebui sa fie ca o gradina in mijlocul desertului…

    7. Dacă s-ar putea, ce lucru (nu persoană) aţi lua cu voi în lumea cealaltă şi de ce? (în ideea că există “lumea cealaltă”)
    Asa la repezeala, chiar ca nu stiu…

  8. cred că spre spaima ta cea mai mare e pe cale a se îndeplini. toţi vorbesc, nimeni nu aude. sau, mai corect spus, nu ascultă.

    referitor la amintire. după ce am scris m-am tot întrebat dacă eu chiar ţin mintele cuvintele spuse de doamna aia sau ţin minte doar gestul, iar cuvintele mi le-a tot spus taică-meu în timp şi mi le-am însuşit automat. n-am un răspuns. ciudat creierul ăsta uman…

  9. 1. Aveam 4 ani, eram la nunta unui var, eram imbracata intr-o rochita alba si mama imi spune: Azi-dimineata erai ca o floare, uite ce ti-ai facut acum la rochita.
    2. Ca o sa mor si nu mi-am terminat cautarile si nu mi-am gasit raspunsurile si nu am facut tot ce vreau sa fac
    3. Cea mai buna alegere – ca am ales oameni, si nu bani sau putere. Cea mai proasta – un om care imi semana prea mult din anumite puncte de vedere, si deloc din altele.
    4. Nu m-am identificat cu vreun personaj in mod special, poate am simtit ca anumite situatii le-am trait sau le-as putea trai.
    5. Atunci cand ma plang ca nu am nimic si de fapt in secunda urmatoare imi dau seama ca am un acoperis deasupra capului, am ce sa mananc si sunt iubita de atati oameni
    6. Dincolo ar trebui sa am la dispozitie tot timpul din lume sa cutreier toate perioadele istoriei, sa citesc toate cartile pe care nu am apucat sa le citesc in viata asta si sa iubesc.
    7. Eu, spre deosebire de Laura, desi nu vad bine la distanta, pe strada am renuntat la ochelari, asa ca as renunta si pe lumea ailalta :))
    Asa ca mi-as lua… sticla cu spirt, ca sufar de prezenta microabelor si banuiesc ca astea’s peste tot :))

  10. 1. Care este cea mai veche amintire pe care o aveţi? Prima, cum ar veni.
    Cea mai veche amintire este strada de pe Dambul Rotund, in Cluj, unde in fiecare sambata veneau parintii cu o dacie gri 1100, care se oprea in fata portii, sa ma viziteze, pt ca eu stateam la bunici. Intr-o sambata nu au mai venit si atunci am ramas singura pe strada care mi s a parut foarte goala si foarte trista.Am plans pana a venit bunica sa ma caute si m a dus sa vad trenurile ca sa nu mai fiu suparata. De atunci imi plac mai mult trenurile decat masinile. Trenurile vin aproape intotdeauna, chiar si cu intarziere.
    Strada se numea Dragos Voda, nu stiu daca mai exista, cred ca da.
    2. Teama ce mai mare?
    Sa nu fiu nevoita sa cer ajutor. Sa nu fiu nevoita sa pun la incercare dragostea si rabdarea celor din jur.
    3. Cea mai buna alegere/ Cea mai proasta:
    Cea mai buna alegere este sotul meu si faptul ca am hotarat sa mergem pe acelasi drum in continuare. Cea mai proasta alegere a fost iubitul meu,(locul unu clar, declasand garsoniera in care stau si scoala unde predau), care este un pusti rasfatat si plin de el, iubeste banii mai mult decat orice, nu m as mira daca as afla ca in loc de icoane se inchina la bancnote.Din fiecare criza a scos ce a avut de oferit, din sotul meu empatia fara sfarsit, intelegerea si bunatatea iar pustiul…odihneasca-se in pace.
    4. Care este personajul literar sau cinematografic cu care v-aţi identificat cel mai mult până acum?
    In mod cel mai hotarat Louise din Thelma si Louise de Ridley Scott. Nu se putea mai mult.
    5. Când v-aţi simţit cu adevărat, chiar şi pentru un moment, binecuvântaţi de Dumnezeu?
    In San Marino, cu sotul meu. De ziua mea am mancat o pizza la un restaurant de unde se vedea adriatica in departare, un tip cu acordeonul canta “Te voglio bene”. Restaurantul se numea La Terra Di Liberta si o clipa chiar am crezut amandoi ca suntem liberi si ca vom reusi mult mai multe in viata decat ne au prezis cei de acasa. Doar in fotografii se vede ca zambeam fara incetare unul la altul si ne simteam cu adevarat binecuvantati prin frumusetea locului, prin turistii fara grija care ne inconjurau. Nu mai eram emigranti, muncitori, ne transformasem intr-o pereche de indragostiti care au uitat pt cateva ore cine sunt, de unde vin, incotro se indreapta. Insa ne a trecut repede si nu s a mai repetat. Cred ca a fost un minut de binecuvantare .
    6. Credeţi în viaţa de după moarte? Dacă da, cum vă închipuiţi că este “dincolo”?
    Desigur ca da. viata asa cum este nu ar avea niciun sens daca nu ar urma ceva ‘dupa’. Nu mi imaginez dematerializarea decat ca o stare de libertate fara margini fara limite de timp si spatiu.
    7.cutia de xanax. si nu glumesc

  11. @Cara:
    hmmm… răspunsurile ăstea îmi spun că din viaţa ta s-ar putea scrie un roman. mă înşel?

  12. da, Laura, s-ar putea, am avut intentia sa o fac, dar mi am dat seama ca ruleaza pe Acasa o groaza de ele, filmele indiene sunt si ele pe un post in fiecare duminica pare mi-se, asa ca am scutit omenirea de inca un produs al nefericirii si mizeriei umane. In plus ca se pare ca nu are happy end. Cred ca eroina o da in primire cam repede.nu glumesc. Dar nu uita sa ia xanax-ul.

  13. @pt CARA:
    – prima mea amintire din Cluj (bonus la comentariu, iarta-ma Licurici) : militrar fiind la Somenseni, deasupra Garii de Est, acolo unde este (mai este ?) o Macara, in cadrul unui santier militar, mai sus de unnitatea din someseni… DECI 1988, eu proaspat absolvent de liceu, militar la constructii…Venit Tata la mine in 15-20 decembrie. In vizita. Eram in armata de 2 luni. Nu stiam ca Vasile Milea era in vizita in Cluj, nu stiam ca e consemn ca nicio haina militara sa nu fie in oras… Nu stiam decat gara din Cluj-Est. In baraca de munca unde dormeam nu mai era nici un cadru militar (diribau, militari de munca…). Tata, taran sadea venise la mine. Am hotarat sa-l duc pana la gara, sa ajunga dimineata la santierul din Calan-HD. Am ajuns, sarind gardul si luand troilebuzul din Someseni (informatie de la seful Garii Cluj Est) pana la Mihai Viteazu si apoi pana la Gara… Tata a plecat. Eu trebuia sa ma intorc. Am pornit pe drumul larg ce pleca de la Gara. Direct in sus (apoi am aflat ca era vb de strada Horea…). Strada larga, tranvai, atmosfera era ciudata… Nimic nu arat ca orasele in care traisem… Eram fascinat sa vad ORASUL. Nu mai conta nimic.. Era duminica, eu imbracat militar, uitandu-ma bezmetic la vitrine, la cladiri… Am citit pe o cladire : Facultatea de Litere… Inaintam. Am trecut un pod. Am depasit si Centralul. Am ramas o clipa inebunit de Catedrala aiainalta, nu stiu cat timp cat a trecut… M-am postat in fata unei vitrine cu carti… ( Universitatii, acolo unde peste un an se tragea cu pusca)… Nu stiu cat am stat acolo. Cu siguranta eram un ciudat imbracat in verde, nu stiam ca era consemn militar ca in Garnizoana Cluj nici picior de OFITER sa nu bata caldaram clujean, ca era Milea in inspectie… Eu habar nu aveam… Pana m-a batut o mana pe umar. Politia Militara. Am fost saltat si am stat in arestul militar de vizavi de Teatru National 48 de ore, in celula cu un militar batran care cred ca era chiar dezertor… Apoi arest 5 zile, pe Dostoievski, vizavi de Spitralul Militar (Unitatea de baza, birourile…) . Apoi inapoi la Someseni, tuns chel, colegii acasa (permisie de Craciun…). Eu – ramasa cu ceaa ce acum pot spune transparent= cine dracu tea pus sa stai ca boul in fata Librariei Universitatii militar fiind si fara permisie in duminica dinaintea Craciunului, cand era consemn ca nici macar ofiterii sa fie in oras ?
    Asa am invatat Clujul. Apoi am mai stat prin spitalui militar, pe Dostoievski, noroc ca salonul avea geam spre Pata (apoi Titulescu)… Diminetile privind pe geam nu intelegeam de ce atat lume tanara merg grabiti… Cand am iesit din spital, avand LEGAL ordin sa ma duc in Someseni, m-am dus la vitrina librariei in fata careia am fost prins… De acolo am urcat mai sus, am tot urcat. Iarasi- tineri coborau ( studentii din Observator coborau pe Republicii… aveam sa aflu mai tarziu…)

    Asa m-am indragostit de Cluj.

    Peste 2 ani, dupa inca 12 luni de armata, dupa revolutie, am batut aceleasi locuri, zambind, bucurandu-ma.

    De data asta stiam orice scurtatura pe stradute, apoi am facut cursuri cu Borcila in cladirea de pe Horia (ciudatenia aia de pe starada cu tranvai pe care o vazusem cand veneam de la Gara ), ma duceam sa ma culc pe Avram Iancu, bantuiam pe Piezisa (Tibi Farcash, Raul Chisu, Calin Taut etc. )

    -asa sunt amintirile : bune de tors la gura sobei.

    @ pt Laura : cred ca in vremea aia toti studentii aveam ceva licurand in noi.

  14. Se vede treaba ca tare pe nerasuflate am scris cele de mai sus…

    Jdemii de greseli de ortografie. Ramane asa.

    Asa e cand degetele nu tin ritmul amintirilor si tastatura e o frana in marturisirea ta.

    PS : ceva ma salveaza- n-am terminat facultatea de litere. Deci- am amnistie. Sau, daca e cazul- astept mandat de arest pe strada Horia. Cat mai mult arest.

Leave a Reply

Your email address will not be published.