Blogul Licuricei

…al doilea invitat special al meu este CORA SEVIANU.

…cora e de o precizie nemţească. nu ştiu dacă i se trage de la germana în care a făcut şcoala or de la zodia care o guvernează – Fecioară, ştiu doar că în cazul ei lucrurile trebuie făcute temeinic şi exact atunci când le-ai planificat. nu prea încap jumătăţi de măsură. e altfel decât toate femeile pe care le ştiu. cora nu se pisiceşte, nu se alintă, nu are fiţe în cap. e critică şi ironică şi, din cauza asta, e singura persoană căreia mi-a fost jenă să-i spun că am blog. iar când a aflat, am rugat-o să nu-l citească pentru că mi-era ruşine de câte inepţii scrisesem acolo. s-a ţinut de cuvânt.

am cunoscut-o în 2000, când a luat naştere „clujeanul”, şi de atunci şi până astăzi am rămas fascinată de cât de puţin vorbeşte. e persoana care spune multe în cuvinte puţine. nu ştiu cum reuşeşte, dar reuşeşte. în timp ce eu turui într-una, ea vine şi punctează. şi te uimeşte. şi mai are câteva chestii care mă lasă de fiecare dată cu gura căscată. spre exemplu, ştie precis cum gândesc bărbaţii în timp ce eu doar îmi dau cu presupusul. am testat chestia asta şi e pe bune.

în plus, e genul căruia îi puteţi lăsa liniştit casa pe mână pentru decorat, cu siguranţă va scoate o bijuterie din ea. ca să nu mai spun că are un stil vestimentar mai mult decât original şi are darul de a găsi chestii faine în magazinele second. tocmai de-asta, în curând, îşi va deschide un magazin virtual de haine vintage. fiţi pe fază. veţi fi uimiţi ce minunăţii sunt acolo.

iar acum, doamnelor şi domnilor, textul:

Pînă acum cîteva zile, nici măcar nu aveam voie să citesc acest blog. Aşa am promis. Acum, de cînd cu guest star-ul zilei, am ajuns să scriu.

Din blog in blog

Nu am blog şi nici nu mi-am dorit nici măcar o secundă unul. Nu-mi place să vorbesc cu oameni pe care nu-i cunosc. De fapt, în ultimul timp, nu-mi mai place să vorbesc deloc. Sînt din ce în ce mai sălbatică. În schimb, m-am apucat să citesc bloguri. Mă tot dau pe net pe blogurile oamenilor. Cunoscuţi si necunoscuţi. Din blogroll în blogroll. Cele mai amuzante sînt, de departe, blogurile despre “nimic”, dupa modelul Bridget Jones, scrise de gagici. Cele cu copii şi animale sînt delicioase. Autoironia e cuvîntul de ordine, se iau foarte rar în serios (doar atunci cînd s-au săturat de ceva, sau nu mai pot ceva etc). Cînd se plîng. Dar le trece surprinzător de repede. Cu “băieţii”, în schimb, e altă poveste. Pe blogurile lor, ei vor să explice, să protesteze, să semnaleze, să dezbată, să schimbe lumea. Sînt mult mai didactice şi mai pline de probleme globale. Şi mult mai impersonale. Intersante uneori.

Şi acum, marea problemă:  comentariile. Nu vorbesc de cele interesante sau de bun simţ. Dar există o categorie (mie mi se pare foarte numeroasă), de “proştiviolenţi” care nu are ceva mai bun de făcut decît să-ţi intre pe blog şi să te insulte, înjure, jignească. Pe cei mai mulţi îi găsesc în fiecare zi prezenţi cu comentarii în josul paginii ziarelor pe care le citesc on line. E ca şi cum ai deschide ziarul pe un tomberon. Cum e posibil? Sau ca şi cum ai invita pe cineva la tine în casă şi el scuipă pe jos, te înjură, ba poate că-ţi mai şi trage una, ca să înţelegi odată cît eşti tu de prost şi cîtă dreptate are el. Ce dezbatere, polemică, schimb de idei? Direct la “argument”. Şi ca bonus, îi mai scuipă şi înjură şi pe ceilalţi invitaţi, pînă cînd totul devine o bătaie generală.

Sigur nu-mi fac blog. Dar problema e că nici nu-mi mai vine să citesc.