să o ia naiba viaţă!

…lucrurile stau în felul următor: sunt într-o stare de apatie soră cu moartea, totul mi se pare banal, inutil, plictisitor, searbăd, nu am chef să fac ordine în cameră şi toată ziua lâncezesc în pat citind şi uitându-mă la filme, nu mi-e poftă de nimic şi nicio mâncare nu are gust, mi-e lene uneori şi să deschid gura, darămite să fac altceva, din când în când ies 5 minute din starea asta şi fac mental şi telefonic pregătiri pentru gărâna (unde ştiu cu ce maşină mă duc, dar nu ştiu cu care mă întorc – aştept propuneri). şi ca totul să fie perfect, m-am căptuşit cu o splendoare de torticolis de nu pot nici măcar să ridic mâna dreaptă, darămite să îmi întorc corpul într-o parte sau alta.

altfel, eu sunt bine. voi?

16 thoughts on “să o ia naiba viaţă!

  1. Hmmm, n-ar trebui sa recunosc, daaar… n-am mai facut curat in camera mea de cel putin doo saptamani (imi gasesc scuza ca n-am avut zile libere :D), nici macar la filme nu ma uit, ma lupt cu Sotronul lui Julio Cortazar de vreo doua saptamani, ieri m-am pricopsit cu un herpes pe buza de sus, care azi-dimineata arata ca o siliconare nereusita :|, am inceput sa am dubii cu Delta (deh, criza, crize, reduceri de salarii) si as mai avea cateva, dar in episodul urmator :D.
    Dar… aseara m-am intalnit cu o zana buna care stia ca imi doresc foarte mult un aparat foto, aparat foto pe care mi l-a facut cadou pentru ziua mea de acum 3 luni si un pic. Pentru viitoarea scriitoare care nu sunt, dar care poate se va apuca de facut poze.
    Si restul e (va fi) istorie :))
    P.S. Sanatate si have fun la Garana

  2. domnishoaraT: eu zic să faci o nebunie, să îţi bagi picioarele în ea criză (scuzaţi limbajul) şi să te duci în deltă. unde vei face poze, evident. 🙂

    nicu: blasfemie!!! nu ştii ce-i la gărâna? ia dă un search pe net.

    shf: poate ştie ea ceva 🙂

  3. un fel de tiff, care va sa zica… :))

    (mai am si eu lipsuri…) 🙂

    distractie maxima tuturor care merg acolo

  4. Nici eu nu shtiam de Garana; nu era cind eram eu pe-acolo. M-am uitat pe net si suna frumos si pozele imi aduc aminte de mers cu cortul la 2 Mai unde cinta Hanno la muzicutza, si la Sibiu primavara la jazz… dar unde-i neaua de mai an.

  5. A 13-a… numai ca mie mi s-a rupt filmul asta in 1992. Da poate ajung la o Garana viitoare, intr-una din scurtele calatorii acolo. Suna tare bine.

  6. sigur presiunea e de vina. sau o fi ceva in aerul de la cluj. ca ai fi putut la fel de bine s ama descrii pe mine. numai ca eu nu citesc ca mi=am epuizat stocul de carti din cluj, ci ma uit la seriale. si mai mananc din cand in cand cate un colt de paine cand ma rupe foamea.
    noroc ca trebuie sa merg la birou si ma mai scot colegii mei dragi din rutina asta apatica.
    in rest…pff…
    cred ca trebuie sa facem ceva sa iesim din starea asta

  7. Votez si eu cu aerul de Cluj. Sau caldura de Cluj. Eu tot ce vreau sa fac e sa dorm. Cat mai mult si mai mult.
    Have fun la Garana, poate pui un audiobit pe aici cand te intorci.

  8. asta cu dormitul mie nu-mi iese, pt că, dimineaţa, tre’ să fiu în redacţie pe 7 ş-un pic cel târziu 🙁

  9. Cand iti vei da seama ca nu exista solutie, problema se vor rezolva :))

    Altfel, recomand sa asculti de 50 ori pe seara o melodie care iti merge la suflet (dupa preferinte…). Nu rezolva nimic, dar te anesteziaza 🙂

  10. De acord cu melodia ca psihoterapie. Recomand “Drumurile noastre”, cintata de Dan Spataru. Merge si la Chios, de guristul local.

  11. corectura gramaticala: “se va rezolva” (e de la caldura… sau de la depresie?! :)) )

    Buna recomandarea lui Alef. E ca aspirina: vechi, simplu si de incredere 🙂

    Unii prefera “Of viata mea!”, dar la anumite persoane mai sensibile da reactii alergice…

    Altii merg le Anotimpurile lui Vivaldi, dar e scump, nu se da la compensate si doza e cam mica…

    Personal, foloseam intr-o vreme “Sweet home, Alabama”
    http://www.youtube.com/watch?v=IwWUOmk7wO0
    dar sunt constient ca nu functioneaza in toate cazurile…

    Cum azi merg la o nunta, o sa incasez o buna doza de “Pusca si cureaua lata”, preferata nasului :)) Nu e rea… 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.