…noah, bun. au fost suficiente două săptămâni de vacanţă blândă, calină şi lenevenitoare (ştiu, nu există cuvântul ăsta, dar aveam nevoie de el. sună într-un fel :)) ). e vremea să revenim pe baricade şi să scriem, scriem, scriem. orice, numai să avem trafic.
nu ştiu la ce e bun traficul, că doar nu vreau să scot bani din blog, dar cică e bine să ai trafic. dacă e bine, atunci să facem tot posibilul să-l avem. :))) ok. glumesc. nu sunt atât de determinată încât să scriu zilnic, nici nu aş avea ce, dar a fost şi asta un fel de introducere până îmi reintru în mână. :))
so, uitându-mă însă peste umăr, 2008 a fost un an în care am mai trecut nişte praguri spre completa mea maturizare emoţională. e ciudat să constat că totul merge atât de încet, dat fiind că am numărat nişte ani şi mă puteam şi eu maturiza mai repede, dar iaca, aşa se întâmplă.
nu ştiu dacă a fi matur emoţional e un semn de înţelepciune, de îmbătrânire a spiritului sau de resemnare. yoghinii zic că maturitatea emoţională, împreună cu aia morală, dau un tot numit maturitate spirituală, iar ăsta e semn de inteligenţă spirituală. o fi.
cert e că, dacă acum vreun an pe vremea asta, încă mai aveam reacţii adolescentine şi imature, cum ar veni, vreo 12 puncte pe scala friedmann, anul ăsta am ajuns la 18,5, adică la un „nivel mediu de maturizare”. e şi ăsta un pas înainte.
dar şi fără teste e evident, chiar şi pentru superficiala de mine, că am ajuns la un anumit echilibru interior şi o oarecare împăcare afectivă şi emoţională. în plus, am depăşit stadiul de „totul sau nimic”, nu mă mai autocompătimesc, nu mai spun aşa multe lucruri pe care să le regret şi nici nu mai încerc să îmi impun punctul de vedere cu orice preţ.
dar continui să îmi ies din fire atunci când văd că unii dintre interlocutorii mei sunt nedrepţi, stupizi, insistenţi, băgăcioşi, parşivi sau chiar proşti. mă mai rănesc încă uşor cuvintele oamenilor şi încă mai plâng la filme (de chestia asta nu o să scap aşa uşor, de fapt).
şi mai sunt şi alte chestii la care trebuie să lucrez ca să trec pragul maturizării emoţionale complete. dacă păstrez ritmul de acum, peste vreun an jumate sunt gata maturizată. mă întreb dacă nu o să fie super plicticoasă viaţa atunci. 🙂 om vedea. până ajung acolo, mai este.
so, una peste alta, nu mă plâng. 2008 a fost un an de bine. mai ales în a doua lui jumătate. pentru ăsta care tocmai a început, nu îmi doresc nimic. să fie cum o fi. vorba aia, bucuroşi le-om duce toate… vedeţi ce matură emoţional am devenit? :))
inca stai cu genunchiul sub fund pe scaun, manci ciocolata, etc…io zic ca n/ai nicio sansa sa definitivezi procesul de maturizare…da e ok, mie mi/esti mai simpatica asa imperfecta:D
şi zici că te îndrepţi spre echilibru?
cum sună ultimele tale două posturi?
„o lună de coşmar” vs. „un an de bine”.
aha…
bia: şi eu te iubesc pe tine. :)))))
muntele: păi, TOCMAI. e cea mai bună dovadă de echilibru. rău-bine. rău-bine. ei, ring a bell? :))
da, da, cred că ştiu la ce te referi. ardeal-moldova, ardeal-moldova, de-asta ne-nţelegem noi aşa bine.
sau, mă rog, ne-am înţeles până să scriu asta.
dacă accepţi demn că, în raportul ăsta de forţe, ardealul e partea bună, atunci ne vom înţelege extrem de bine şi de acum înainte 😀
forţe? da’ de ce vorbeşti la plural?
că în astea două săptămâni m-am obişnuit să gândesc cât pentru doi. tu nu? :)))
eu gătesc, eu nu gândesc. şi tot cât pentru doi.
nice old new you
muntele: simt un fel de răzvrătire sau reproş?
cru: u2 :))
simt cumva că în seara asta o să mănânci… ăăă… sandviş cu unt si apă rece?
ha. mai am nişte clătite dacă chiar te interesează. şi nişte gem de caise. comentezi cumva?
da. vezi că mai e un borcan cu gem în frigider.
am venit sa vad ce mi-ai raspuns la comentariul pe care il lasasem si mi-am dat seama ca m-am invartit pe aici si, de fapt, nu am scris nimic. Cred ca voiam sa spun ca si pentru mine „2008 a fost un an în care am mai trecut nişte praguri spre completa mea maturizare emoţională” si ca o sa am grija sa evoluez in continuare. Nu stiu pana unde. Numai bine!
monica: :))) foarte simpatic. dar m-am tot gândit şi nu mă pot decide dacă maturizarea asta e un lucru neapărat bun. mi-e să nu mă plictisesc matură emoţional fiind :))
muntele: nu mai e. m-am uitat. 😛
asta văd că e o constantă a ta. cum lipsesc puţin cum rămâne prăpădul după mine.
ia nu te mai plânge atât. nemulţumitului i se ia darul, ştii vorba asta?