Blogul Licuricei

Sunt la job şi mă simt ca dracu’. Tuşesc sec, îmi curg ochii şi mă doare tot corpul, din cap până în picioare. Nu am febră, din câte îmi dau seama, dar sunt stoarsă ca o lămâie şi fără de vlagă. Mi-am făcut un ceai fierbinte, am luat vitamina C, dar degeaba. Bântuie gripa, viroza, pneumonia, răceala sau ce-o fi, prin corpul meu precum stafiile printr-un castel părăsit.

Aşa, dintr-odată. Ieri, toată ziua, am fost quite ok. Era ziua mea liberă, ca urmare am putut merge de dimineaţă la dentist şi apoi să fac niscaiva cumpărături, gen fructe, apă minerală, pâine etc. Pe urmă mi s-a pus pata să mă duc la film, la Avatar, aşa că la trei fără un sfert eram în mall, cu ochelarii pentru 3D pe nas, savurând minunăţia. Mi-a plăcut. O super lume.

După film, m-am plimbat prin mall un pic, cât să-mi cumpăr nişte globuri. Verzi lime, că anul ăsta am decis să îmi fac bradul verde cu maro. De fapt, am oscilat între verde şi roz, dar am rămas la verde. Le-am luat şi m-am dus spre casă, pentru că la 21.00 trebuia să fiu în Insomnia, să o sărbătorim pe Iza.

Doar că în taxi am început discret să tuşesc. Şoferul, un tinerel relativ simpatic, îmi zice aşa, într-o doară: „Mie nu-mi e teamă de gripa asta porcină”. „N-am gripă porcină”, zic iritată. „E din cauză că am trecut de la cald la frig”. „Nici nu mă gândeam că aveţi”, răspunde, după care schimbă subiectul. Mă dau jos din taxi, intru în casă, şi după juma’ de oră, începe: febră, tuse, nas curgând, oboseală. Fuck! Nu aşa trebuia să-mi petrec seara.

Mă bag în pat, beau un ceai cu lămâie, şi încep să-mi plâng de milă. Nu oricum, ci cu sms-uri la prieteni. „Dacă mor o să-ţi fie dor de mine?”, era cuvântul de ordine. Nu le-a fost la prea mulţi, aşa că m-am culcat sperând să mă trezesc, miraculos, vindecată. N-a fost să fie. Dimineaţa febra îmi trecuse, dar restul rămăseseră. Cum nu vreau să stau în concediu de boală de Crăciun, pentru că asta înseamnă să nu mai am concediu de Revelion, am venit în redacţie.

Şi bolesc. Şi mă simt grooooaznic. Şi mă dor toate cele. Şi vreau acasă. Şi nu îmi stă capul la subiecte, deadline, editat bla bla bla. Şi nu vreau să cred că am gripa porcului ăla, că atunci sigur mi-am futut sărbătorile grandios. Dar dacă totuşi e să fie, să ştiţi că nu îmi plac coroanele, prefer buchetele de cale galbene şi o slujbă cât mai scurtă. Şi nu îngropată, ci incinerată. Iar cu blogul faceţi ce vreţi. Îi las parola Letiţiei. Să fiţi iubiţi!

PS: Acum am văzut că azi e 22 dec. Cum ar veni, eu am trăit fix 20 de ani în comunism şi fix 20 de ani în capitalism. Întrebare: Următorii 20 de ani în ce o să-i trăiesc? Răspuns corect: Într-o urnă. 😀