Sâmbăta trecută am fost, cu un grup de prieteni, la un concert de muzică alternativă. Băusem doar o halbă de bere cu zmeură (sună ciudat, dar are un gust fain berea asta; mai este şi varianta cu afine, vişine şi piersici, dar eu o prefer pe cea cu zmeură), nu eram nici măcar ameţită, darămite altceva, aşa că nu începeţi judecăţile de aici. Eram doar binedispusă şi tânjeam oarecum după nişte braţe hotărâte de bărbat. Mi se mai întâmplă şi mie, doar om sunt.
Ca urmare, mă iau şi trimit un sms unui personaj cu care mă simt bine atunci când sunt singură şi dornică de intimităţi. „Mi-ar plăcea să mă ţii acum în braţe”, zic eu, tastând din minte numărul pe care nu i l-am salvat niciodată în telefon. „Sincer, şi mie”, îmi răspunde aproape instantaneu. Schimbul de mesaje se încinge şi, în scurt timp, îmi iau lucrurile şi „la revedere” de la prieteni şi mă pornesc spre individ.
Femeia neserioasă din mine răzbise fără să ducă nici cea mai mică bătălie, dar eu nici măcar nu-mi băteam capul cu chestii care ţin de păcat şi alte cele. Era destul de frig afară, aşa că singurul meu gând era să ajung cât mai repede la căldură, în braţele domnului în cauză. Ce să-mi fac eu procese de conştiinţă sau să mă întreb dacă am făcut frumos că mi-am lăsat prietenii baltă… N-avem timp de aşa ceva. Aveam alt program în minte.
Doar că, odată ajunsă în faţa locuinţei personajului cu pricina, toate luminile era stinse. Ştiu că nu e genul de om care să facă glume proaste, nu mă cheamă la el dacă nu e acasă, aşa că mă mai uit înc-odată sus, la geamuri. Beznă totală. Dau să pun mâna pe mobil, şi atunci îmi pică instantaneu fisa: trimisesem mesajele pe un număr greşit!! Memoria mea, care nu mi-a jucat niciodată feste până atunci în ce-l priveşte, a cedat într-un final şi mi-a dat „Error”. Iar eu nici măcar nu am sesizat, la cât eram de setată pe păcat. 😀 Amuzată de propria-mi situaţie, m-am întors la concert.
Nu vreţi să ştiţi ce explicaţii le-am dat prietenilor. S-au arătat, oricum, îngăduitori. Iar a doua zi dimineaţa, după ce mi-am amintit numărul corect, l-am sunat şi i-am povestit amuzată cum era să fac eu dragoste cu el aseară. Măcar să mă râd, dacă altceva nu mi s-a arătat, nu? 😀 Cât despre cetăţeanul la al cărui număr nimerisem, ei bine, mi-a trimis mesaje şi m-a sunat apoi toată seară, curios să vadă ce se mai întâmplă şi cine sunt. L-am lăsat o vreme să insiste, după care, într-un târziu i-am răspuns: „Sorry. Greşisem numărul”. 🙂
PS: După ce am postat mi-am dat seama că am mai avut o experienţă oarecum asemănătoare. Cea cu opelul argintiu. Vă mai amintiţi? 😀
Super funny! 🙂
😀
Ah, m-ai facut sa rad – ba am citit si postul cu opelul argintiu si am ras realemente cu lacrimi! Monik a comentat la postul trecut ca asa ar fi putut incepe o poveste de dragoste. Asta zic si eu acum, doar ca e vorba de un alt fel de poveste.
Iti dai seama ca omul ala te-a asteptat ca pe painea calda?! :)))
păi, nu, că EU am iniţiat discuţia. el ştia că nu am cum ajunge că am greşit numărul. 😀 da’ curios tot cred că a fost să afle cine e nebuna care se cere ţinută în braţe, noaptea la 12.00. 😀
dar mă bucur că ai râs. aveam oarecari emoţii că dau tot din casă şi „nu se face”. 🙂
That could have been the beginnig of a beautiful friendship :))
Of, poate era soarta si nu i-ai dat o sansa…
oh, da. asta îmi mai lipsea 😀
Laura,
Te felicit pt. sinceritate.
Nu cred ca multa lume ar fi facut o astfel de „marturisire” pe blog.
Esti o dulce. Sa-ti dau nr ,eu de telefon ? Ca tot sunt proaspat divorta ?! (ca sa fac si haz de necaz…)
😀 nu vezi că mă descurc? găsesc numere de telefon singură unu-doi 😀 😀
cât despre mărturisire… am stat şi m-am gândit câteva zile dacă să postez sau nu, că era destul de intim, dar apoi mi-am zis că e o întâmplare prea simpatică să se piardă. şi câtă vreme eu pot să mă iau singură peste picior şi să mă râd de prostia mea, chiar nu contează ce crede lumea despre mine. 🙂
Te-ai fi luat peste picior singura, dar ai fost f. serioasa. ceea ce e un lucru de pretuit.
Asta e seriozitatea adevarata- a-ti asuma toate faptele. A nu-ti fie jena de tine insuti.
Jos palaria !
Si ca sa fiu si eu „glumetz” : nu-ti dau nr. de telefon, macar pt faptul ca ar dura cel putin 3 ore drumul pana la casa mea 🙂
😀 touche!
dar nu e deloc funny. Inca o data codurile exterioare adanc implantate in mintea ta inving dorinta 🙂
Singura ta razbunare, intr-adevar, e ca ai scris. Si singura ta arma – sinceritatea, pentru care te apreciez enorm.
By the way, dupa o lunga meditatie si o discutie cu o prietena – adica cineva care stie lucrurile astea dinauntru, ca sa zic asa – am descalcit si deja celebra (pentru mine, desigur) ta expresie „frumos, bogat, inteligent si plin de prejudecati” (stii tu la ce ma refer 🙂 Primele 3 sunt prejudecati, a patra e semnul de exclamare.
Daca tot nu putem sterge ce o mana nevazuta, dar hotarat precum un barbat, macar sa facem haz.
hahahaa, mă amuză că te-ai străduit să descifrezi expresia aia când era atât de banala descriere a lui Darcy din „Mândrie şi prejudecată“. Nu avea alt mesaj 😀
şi, ba da, era funny povestea mea. nu ştii să faci haz de propriul necaz? 🙂
@pt cititori:
E clar ca ultimile 2 comentarii aprtin unor oameni care au un trecut comun ?
Iata ca pe bloguri se pot regla si conturi personale.
Blogul- ca jurnal intim dar public, aceasta-i intrebarea !
Eu zic ca da. Laura avea dreptul sa posteze ce a postat. Chiar daca vrea sa se razbune, eventual. NKPR : e clar ca esti suparat. Poate ai si dreptu. Nu stiu/stim. Dar eu m-am prins cine esti. Un fost iubit al unui Licurici. Clar.
PS : asa-i ca logica lui Marga si Semiotica/Semiologia lui Codobban/Borcila mi-au folosit la ceva ? Concluzie, personala concluzie : nu mi-am petrecut 6 ani la Cluj degeaba !
@Samanu: nuuuu. nici vorbă. NKPR nu a fost iubitul meu şi nici nu va fi. suntem doar prieteni de Insomnia. dar îi place lui să mă critice de câte ori are ocazia pt că ştie că mă enervez uşor. 😀
@Laura:
Am inteles.
Oricum n-are importanta.
Te rog sa ma ierti daca postul meu grabit ti s-a parut nepotrivit.
(Vb lui Fumi : sunt totusi in sufrageria ta…)
E calr ca in insomnia se intalnesc oameni tari ( Nu cumva cineva din trupa ta din Insomnia scria si la Poveste de Vara ?)
@cititori : am fost in insomnia o singura data, si cu cine am fost nu are blog. Nu cunosc personal pe nimeni din cei invocati aici.
Cu simpatie, un fost clujean
Update:
Iertaciuni si cititorilor (inclusiv NKPR).
Asa sunt eu, mai navalnic, da nu-s baiat rau.
Atat doar ca imi e dor de Echinox. Ca cititor. Si alte hartii scrise din Cluj, de alte FAPTE culturale de sub Feleac…
No offence…