Blogul Licuricei

Pe vremuri, exista o rubrică în Clujeanul numită chiar aşa – „Ne enervează“. Fiecare redactor aduna în cursul săptămânii tot felul de chestii care îl scoteau din sărite şi le trecea acolo. Cu oră, dată, loc şi persoana care l-a enervat. Era funny la început, dar după o vreme tot mai greu se găseau subiecte pt „Ne enervează“. Nu ştiu de ce. Probabil deveniserăm imuni la tot felul de lucruri.

Dar azi m-am enervat dis de dimineaţă. Stând în taxi, la stop, pe la 7.45, mă uit pe geam. Şi ce văd? Pe coloana cealaltă, în dreapta mea, o tipă la vreo 45 de ani, dintr-un Matiz albastru, îşi şterge oglinda laterală retrovizoare cu un şerveţel pe care apoi îl aruncă pe jos şi dă să închidă geamul. Mi-a sărit instantaneu ţandăra (şi nu, nu am PMS). Am deschis uşa la taxi, am luat şerveţul de jos şi i l-am aruncat pe geam, în maşină. „Tu, proastă, cum îţi permiţi?”, mi-a zis. Ei, uite aşa. Îmi permit.

Dar după faza asta m-am gândit să mă apuc să scriu ce anume mă enervează în jurul meu. Şi să completez postul ăsta ori de câte ori mă seacă oareşce chestie. Pentru început:

Mă enervează că Tăriceanu negociază cu PDL-ul de săptămâna trecută şi că nu poate sta pe curul lui, în opoziţie. Mi se pare greţos să te aliezi cu omul care te-a săpat nonstop şi care şi-a bătut joc de tine trei ani. E umilitor şi „o fac pentru electorat“ nu e o scuză. EU sunt electoratul ăla şi eu NU vreau să se alieze cu portocalii. Vreau să-i lase să piară pe limba lor de securişti.

Mă enervează faptul că presa a devenit o industrie şi că şi-a pierdut din boemie. Se scrie pe bandă, contratimp, cât mai mult şi mai repede, sunt din ce în ce mai puţine subiecte de creaţie şi tot mai multe ştiri gen twitter. Nu mai simt nicio plăcere să fac această meserie şi nici nu ştiu înspre ce să mă îndrept.

Mă enervează că suntem o ţară de şmecheri şi de mitocani. Mă enervează acel „ţara tuturor posibilităţilor“ şi felul în care ne mândrim cu asta. Mă enervează că nu putem să ne schimbăm niciun pic în bine şi că, pe zi ce trece, ne adâncim şi mai mult în ţărănisme şi glume de autobază.

Mă enervează că, în ultima vreme, am ajuns să îmi doresc, pentru prima oară în viaţă, să emigrez. Deşi am avut de două ori posibilitatea să plec, nu am dorit niciodată cu adevărat asta până de curând. Mă enervează că nu mă mai simt bine în ţara mea, că mi-e ruşine cu preşedintele şi clasa politică pe care o avem, că nu mă simt reprezentată la niciun nivel de nimeni.

Mă enervează hainele din magazinele clujene. Nu găseşti decât arareori chestii faine, în rest doar urâţenii şi kitsch-uri. Şi mă enervează cu atât mai mult cu cât realizez că, dacă nu îi oferi omului lucruri de calitate, nu îşi va educa gustul niciodată. Va crede pentru totdeauna că urâtul e frumos. Cred că bunul gust îl ai în genă, dar măcar o minimă educaţie nu ar strica.

Mă enervează că nu se mai termină odată restaurarea statuii lui Matei Corvin. Stă între schelele ălea de luni întregi şi nu văd nicio speranţă să fie date la o parte curând. M-am săturat să o văd aşa. Nu înţeleg de ce nu putem duce niciodată un lucru la bun sfârşit repede şi bine.

Mă enervează că pe strada mea se parchează maşini, deşi e foarte îngustă şi are sens unic. Niciodată nu pot mătura pe lângă bordură pentru că nu e loc defel, iar dacă am nevoie să descarc ceva când fac reparaţii la casă trebuie să mă trezesc cu noaptea în cap şi să stau în stradă să ţin loc. Şi nici atunci nu-i sigur că îl am, pentru că vine un şofer şi îmi dă „rezervatul” la o parte şi îşi parchează maşina cu nesimţire. Mă enervează cu atât mai mult cu cât, la cinci minute distanţă, e o parcare supraetajată unde şi-ar putea lăsa maşinile, dar nu o fac.

Mă enervează că lângă redacţie nu sunt mai multe localuri unde să poţi lua masa. Există doar o alimentară, cu ofertă puţină, şi un restaurant unde nu se găteşte foarte bine. Iar când vine vorba de livrare la domiciliu, te învârţi între aceleaşi produse fără gust şi care vin după o oră jumate.

Şi da, mă enervează că mă enervează. 🙂