Blogul Licuricei

După cum spuneam în postul dinainte, ieri am fost la prima dezbatere între candidaţii la preşedinţie. S-a ţinut la hotelul Opera Plaza, la o oră aiurea, 15.00, aşa că nu cred că multă lume s-a uitat la televizor atunci. Faptul că Mihnea Măruţă a fost moderatorul dezbaterii însă mi-a luminat mie ziua, mai ales după ce am aflat că Lucian Danciu şi Rareş Bogdan (care s-a autopropus) au fost recuzaţi de staff-urile de campanie.

Viaţa e ciudată, nu? Un tip consecvent principiilor sale, care nu umblă cu jumătăţi de măsură când vine vorba să-şi facă meseria, care a preferat să fie şomer în loc să facă unele compromisuri, care e numit uneori în mod ironic şi răutăcios, alteori admirativ „taliban al presei”, care e luat peste picior, dar în mod laş, fără să-i fie menţionat numele, în editorialele unor jurnalişti clujeni, care e privit ca un fel de ciudăţenie jurnalistică de meschinele grupuri de interese locale şi nu numai, ei bine, tipul ăsta a fost acolo, iar „marii” moderatori ai României, nu. Nu poţi să nu zâmbeşti a râde la astfel de situaţii. 🙂

Dar să trecem peste micile noastre bucurii provinciale şi să spun ce am văzut, simţit, trăit în cele 70 de minute de dezbatere. Să-i luăm pe rând.

CANDIDAŢII

Antonescu. Spontan, relaxat într-un fel şmecheresc, lipsit de complexe vizavi de Băsescu, dornic de bătaie pe teme tabloidale, ca să le zic aşa, şi care fac rating, dar cam ambiguu şi fără să pună punctul pe „i” în discuţiile pe programe. Antonescu a dovedit că poate să-i ţină piept lui Băsescu atunci când vine vorba de ironii (ale lui fiind mai fine şi mai elegante, ce-i drept, decât ale preşedintelui în funcţie), a dat replici amuzante, care au făcut deliciul celor prezenţi, dar, în acelaşi timp, s-a lăsat furat de propriul spectacol.

Îmbrăcat corect, însă fără să reuşească să puncteze vestimentar. Tot ansamblul ăla coloristic de gri-albastru avea nevoie de o tuşă puternică, care să-l facă memorabil. N-a avut. În linii mari, a fost o prezenţă care a uimit prin faptul că a fost altfel, că a ştiut să intre în vechii pantofi ai lui Băsescu, dar pe care eu l-aş fi dorit mai puţin şmecher. Mi-e teamă că se miticizează.

Băsescu. Măcinat de boală. La modul serios, aşa l-am perceput. Există ceva în el care îi soarbe puterile şi care îi fură din simţuri şi din ţinuta fizică. Este foarte slab, îngrozitor de slab aş zice, şi pare a avea nevoie în permanenţă de un punct de sprijin. Din acest motiv se ţinea mai tot timpul pupitrul, iar uneori, când se enerva, se vedea cum i se albesc degetele când strânge şi mai puternic marginea transparentă. Şi-a pierdut din spontaneitate, dar a rămas omul de care trebuie totuşi să te fereşti până în final, pentru că loveşte pe la spate dur şi fără nici cea mai mică jenă. Pe de altă parte, avea şi o atitudine cumva împăciuitoare şi umilă, încercând parcă să nu se certe prea tare cu Antonescu.

Are o vorbă mai apăsată şi care se imprimă mult mai bine în urechea auditoriului decât a lui Antonescu. Ştie să întoarcă situaţiile proaste în favoarea lui, dar are uşoare derapaje de percepţie a spuselor oamenilor (vezi faza cu flota). Vestimentar nu a excelat nici el, din contră, haina costumului îi era prea mare, pantalonii prea lungi, iar pantofii mult prea lucioşi şi prea ascuţiţi. În ansamblu, Băsescu mi-a inspirat milă şi senzaţia că nu mai e ce-a fost. Aş face şi o presupunere, dacă mi-e permis, şi aş zice că va ieşi din viaţa publică în curând, pe motive de boală.

MODERATORUL

Măruţă. A fost constant cu el însuşi. Nu putea fi altfel. Chiar şi întrebările cu ultima carte citită şi ultimul film văzut au fost „marca Măruţă”. A fost chemat pe ultima sută de metri, dar a avut noroc că, înainte cu o zi, citise toate programele candidaţiilor pentru un articol pe care vroia să-l scrie pe presa.nu. Nimic nu e întâmplător. 🙂 A avut emoţii, ca întotdeauna în chestiile publice, şi a uitat să precizeze de la bun început cât timp poate vorbi fiecare candidat.

S-a dovedit însă un moderator cu bun simţ, echilibru şi modestie, care nu se scoate pe el în faţă, nu se „vedetizează”, ca să zic aşa, ci îi lasă pe candidaţi să strălucească, punându-le întrebări care ţin într-adevăr de o dezbatere politică şi nu de scandaluri mediatice. A ştiut când să fie acolo şi când să-i lase să facă spectacol. Poate că la discuţia despre femei ar fi trebuit să-i oprească pe cei doi, dar pe de altă parte asta a făcut apoi ratingul televiziunilor şi Mihnea simte ce poate ţine prima pagină. So, pentru o primă ieşire de o asemenea anvergură în public, eu zic că s-a descurcat de minune.

SOŢIILE

Adina Vălean e mult mai frumoasă în realitate decât pe sticlă sau pe afişele electorale. A avut în permanenţă o expresie fericită pe faţă, a râs sănătos la glumele lui Antonescu, a zâmbit înţelegător la poantele lui Băsescu şi s-a dovedit o prezenţă caldă şi plăcută, foarte ancorată în realitatea imediată. A fost însă cam mohorâtă vestimentar, în ceva combinaţii comune de maro şi alb.

Maria Băsescu a fost stingheră la acest eveniment. O frumuseţe distinsă, dar de o tristeţe greu de trecut cu vederea. Uneori părea că se plictiseşte, alteori îşi amintea că e la un eveniment important şi adopta o poziţie şcolărească, cu spatele drept, la distanţă de spătarul scaunului, ca atunci când îţi face doamna învăţătoare observaţie că nu stai corect în bancă. La discuţia despre femei dintre Antonescu şi Băsescu se simţea vizibil inconfortabil, uitându-se ba în gol, ba pe pereţi, ba fixând un punct lateral în covor. În ansamblu, nu părea deloc a face parte din filmul ăsta. Îmbrăcată sport, în pantaloni negri şi pulover verde, era însă o pată de culoare care făcea casă bună cu puloverul mov închis al lui Boc.

SUSŢINĂTORII

Surprinzător de civilizaţi. Nu au făcut glumiţe de doi bani, nu au comentat aiurea, nu au şuşotit în timpul dezbaterii. Cei ai lui Antonescu mi-au părut mai puternici în aplauze şi mai siguri pe ei atunci când râdeau, cei ai lui Băsescu însă un pic mai rapizi în reacţii. Liberalii nu s-au sfiit să-l aplaude pe Băsescu atunci când a declarat că regretă susţinerea ideii de majorare a salariilor profesorilor cu 50%. Pedeliştii nu l-au aplaudat niciodată pe Antonescu, dar l-am surprins pe Stolojan aplaudându-l discret o dată, dacă nu mă înşel chiar la replica „Maria Băsescu merită un mandat, dumneavoastră nu”. Cromatic, susţinătorii lui Băsescu au fost mai coloraţi, cei ai lui Antonescu mai provinciali, cumva.

DEZBATEREA

A început cu un Băsescu mai cavaler decât Antonescu, care s-a dus primul şi i-a sărutat mâna Adinei Văleanu. Antonescu s-a simţit şi el şi i-a sărutat mâna doamnei Băsescu, dar la sfârşitul emisiunii gestul a fost repetat doar de preşedintele în funcţie. A fost o dezbatere savuroasă, jucăuşă, susţinută şi provocată verbal mai mult de Antonescu, decât de Băsescu, din care nu cred că a ieşit vreunul câştigător.

Spre exemplu, liberalul a dorit să puncteze deschizând o discuţie pe tema femeilor promovate de Băsescu în politică. Dar simplu fapt că o compătimea pe Maria Băsescu, aceasta fiind totuşi de faţă, a fost lipsit de eleganţă şi jenant. Mie una mi-a fost ruşine pentru el şi milă de doamna Băsescu. Nu merita asta. După cum nici fosta soţie a lui Antonescu nu merita să fie adusă în discuţie, mai mult sau mai puţin voalat, de un Băsescu mitocan şi iritat că se fac insinuări la presupusa relaţie dintre el şi Udrea.

Deşi a sclipit verbal de multe ori pe parcursul dezbaterii, Antonescu a ratat finalul, preferând să-l atace din nou pe Băsescu, în loc să-şi prezinte viziunea politică. Aici m-am simţit din nou prost pentru gestul lui şi nu aşa mi-ar fi plăcut să se termine. L-aş fi vrut pe Antonescu mai mult Senior şi mai puţin Marinar. Aşa se face că am rămas în minte cu replici simpatice, dar nu pot spune că ştiu cum au de gând să salveze România din criză aceşti doi candidaţi. Una peste alta, a fost o dezbatere pe care o pot caracteriza drept antologică. Şi asta pentru că a avut loc la Cluj şi pentru că a moderat-o Mihnea. 🙂