Blogul Licuricei

Astăzi am lucrat. Nu că aş fi vrut, dar aşa s-a nimerit pentru că, o dată la două săptămâni, lucrez în weekend. Nu mă deranjează prea mult chestia asta, de 10 ani de când sunt în presă m-am obişnuit să lucrez la sfârşit de săptămână, doar că nu aş fi vrut să fie chiar weekendul ăsta. Din superstiţie. Superstiţie care zice aşa: cine lucrează de Ziua Arhanghelilor Mihail şi Gavril se va chinui mult înainte de moarte. Iar astăzi a fost „acea” zi.

Nu-i a bună, cum ar veni. Ce-i drept, e păcat de la Dumnezeu să lucrezi într-o zi atât de frumoasă. Pentru că a fost o zi frumoasă. De vară. Da, dacă nu ştiaţi, vă zic eu: în fiecare an, în preajma zilei de 8 noiembrie, la Cluj vine vara. Brusc şi dintr-odată. Se face atât de cald încât poţi merge chiar şi în tricou pe stradă. Şi nu exagerez. E „vara Arhanghelilor” sau „vara lui Mihai”. Ciobanul Mihai. Acela care s-a rugat la Dumnezeu să îi dea câteva zile de vară ca să îşi poată strânge recolta (sincer, nu ştiu ce făcuse până atunci de nu o strânsese, dar Dumnezeu i-a dat acele zile, pentru că Mihai era credincios).

Şi aşa avem noi vară în perioada asta. Blaga o numea „vară de noiembrie”. Are şi o poezie cu numele ăsta. Nu, nu e aia cu „e o toamnă nebun de frumoasă la Cluj”, aia e a lui Horea Bădescu şi e cam patetică. Nu-mi place. A lui Blaga nu o ştiu, pentru că eu oricum nu ştiu poezii. Dar ştiu că există. De fapt, ca să fiu cinstită, ştiu pentru că mi-a zis Iana de ea. Dar, e şi asta ceva, nu? Revenind la ce mă interesează pe mine: se pare că voi muri în chinuri. Asta sună într-un fel nasol. DAR mai am o scăpare. Tot cu superstiţiile. Care zic ele aşa: dacă aprinzi în Ziua Arhanghelilor Mihail şi Gavril o lumânare, vei avea lumină pe cealaltă lume. Eu am aprins două. M-am scos. 🙂

În fine, oricum aş muri, recunosc că îmi sunt simpatici Arhanghelii ăştia doi, chit că nu-s credincioasă (aici am o dilemă: faptul că eşti superstiţios e o dovadă că nu eşti credincios, sau, din contră, superstiţia merge mână în mână cu credinţa?). Mi-s simpatici pentru că sunt cei care conduc cetele de îngeri şi sunt călăuzele sufletelor spre Rai. Îngerii sunt foarte ok. Cei mai ok. Mi-ar plăcea să îmi cunosc îngerul păzitor, că mă gândesc că am şi eu unul. Probabil că, la un moment dat, o să o fac. Dar după ce voi muri în chinuri. 😀

Până atunci, însă, am de gând să mă bucur de zilele ăstea de vară de noiembrie. Şi, apropo, dacă vă trece prin cap să vizitaţi Clujul, încercaţi toamna. Pentru că, după cum vedeţi şi în poză, e oraşul cu cea mai frumoasă toamnă posibilă. Plină de îngeri.