…”ţine minte: comentariile pe blog nu sunt un drept, sunt un privilegiu”, mi-a zis azi-dimineaţă andrei, oarecum mirat de faptul că îi las pe unii şi alţii să mă jignească pe propriu-mi blog. de acord cu el, aşa cum sunt de acord cu ideea că blogul ăsta e casa mea virtuală. ca urmare, dacă te primesc la mine în casă nu am pretenţia să îţi dai pantofii jos pentru că nu mi se pare civilizat, însă ai putea avea bunul simţ să te ştergi pe picioare. aşa ar zice un cod al bunelor maniere, fie ele virtuale sau nu.
DAR, cu toate că sunt destui care intră cu bocancii plini de noroi în casa mea virtuală, nu am de gând să moderez comentariile. de altfel, de foarte puţine ori le-am şters sau am blocat IP-ul cuiva. am făcut asta doar în situaţii chiar speciale. mai exact, când acel cineva îmi jignea prietenii sau deja întinsese mult prea mult coarda în afirmaţiile care mă vizau. iar asta s-a întâmplat cam de vreo 4-5 ori.
de ce nu le moderez? în primul rând, pentru că accept faptul că unele persoane nu mă plac. ani de zile am trăit cu impresia că le sunt simpatică tuturor. ei, uite că nu-i chiar aşa. ţin minte că am fost foarte uimită când mi-am dat seama, la un moment dat, că cineva nu mă înghite. nu avusesem nici o discuţie în prealabil, nu ne intersectasem pe niciun domeniu, eram doar colege de liceu şi am aflat că nu mă suportă. aşa, pur şi simplu.
m-a mirat foarte tare că pot stârni astfel de reacţii. şi nu am înţeles de ce. eu plăceam pe toată lumea. 🙂 pe măsură ce mă „maturizam”, am început să am şi eu antipatii. întâi din motive concrete, apoi inexplicabile. am ajuns să nu-mi placă o persoană la prima vedere, fără nicio explicaţie logică. sau să văd pe cineva pentru prima oară şi să-l trec într-o anumită categorie, mai puţin lăudabilă. nici acum nu înţeleg de ce fac asta, dar e deja parte din mine, aşa că îi înţeleg pe nemulţumiţi.
în al doilea rând, las comentariile mai puţin frumoase pentru că nu strică, din când în când, să fiu adusă cu picioarele pe pământ. am o mulţime de oameni care gândesc ca mine, sunt civilizaţi şi comentează decent pe blog. dacă nu ar mai veni unul-altul, mai puţin ortodox, să-mi mai zică de noroc, aş trăi într-un minunată bulă de sticlă virtuală, unde e linişte şi pace. cam plicticos, nu? 🙂 mai ales că viaţa nu e chiar aşa. şi vreau să îmi aduc aminte de asta ca să nu pierd contactul cu realitatea.
în al treilea rând, nu şterg comentariile pentru că sunt extrem de curioasă să văd până unde merg oamenii care nu mă suportă. încerc cumva să aflu ce îi mână în luptă şi de ce au un cui împotriva mea. îmi pare rău că, mulţi dintre ei, se dau anonimi. mi-ar plăcea să îşi dea numele şi să îmi spună în faţă ce au cu mine. în felul ăsta am lămuri o mulţime de probleme pe care, probabil, nici nu le ştiu. dar dacă nu o fac, nu-mi rămâne decât să îi las să se descarce. până la urmă, eu nu am nimic de pierdut. 😀
ps: apropo, cum ar fi să scrie cineva un cod al bunelor maniere virtuale? oare ar deveni un best seller? 🙂
vreau sa fiu prima care comenteaza la „Comentarii la liber”.
deci
COMENTARIU LA LIBER:)
salutari de aici.
m.as da cu bicicleta, sunt in galerie si tocmai am aflat cine i-o suflat sefei mele la o licitatie Christie’s Londra o sculptura mult ravnita (am ramas tot jurnalista, dat fiind ca vin stirile la mine:)))), pana acuma credea ca o fost un colectionist franco-evreu si ii era tare ciuda:))) dar cand colo sculptura se afla bine merci in italia la o veche clienta de-a ei. Totusi nu e bine ca dansa (sefa) sa afle, ca nu i-ar mai face discount la alta scultpura…
ma simt ciudat sa depozitez un asemenea secret negutzatoresc…
imediat ies sa beau o cafea si ascult Dave Matthews Band.
Multumita?
fuuuuaaarte!! 😀
bune comentariile ăstea la liber, nu? te mai descarci de secrete 😀
Mediul virtual le ofera unor oameni posibilitatea de a-si exprima frustrarile ascunse pana acum de regulile convietuirii in societate.
Un manual al bunelor maniere virtuale ar fi bun. L-ar citi tot cei care comenteaza civilizat, iar ceilalti l-ar injura pe autor si i-ar mai si demonstra ca e „fraier”.
😀 corect
Netiquette 😉
Bineintels ca nu respecta mai nimeni. 🙂
fain cuvânt. de reţinut 🙂
Prin 2001 l-au inventat, si a fost pe val o vreme. Pana cand au descoperit si romanii in masa internetul, si dusa pe fereastra a fost Netiquette-ul… Pacat…
Ce ma intristeaza pe mine este faptul ca mai nou (sau mai vechi si nu stiu eu?) lumea isi aroga un drept atotputernic in ceea ce priveste modul in care se manifesta in mediul virtual, de genul „E mailul meu, il scriu cum vreau eu, ce imi spui tu ca trebuie sa aiba o formula de salut de inceput sau whatever else?!?” Poate am putea porni o miscare de guerilla online de educare a populatiei utilizatoare? 😀
eu cred că ar trebui doar transferate regulile de politeţe din real în virtual, cu foarte mici modificări. doar că nu ştiu dacă mai învaţă azi cineva regulile ălea 🙁
am putea scrie un cod de bune maniere virtuale. eventual pe un blog separat, la care să adauge fiecare ce vrea. de gândit la asta…
Nici regulile elementare de bun simt nu se mai aplica in lumea reala.
Dar ideea ta e buna si destul de simplu de realizat. Daca incepi ceva pe tema asta, poti conta pe mine.
ok. trebui numai să mă mobilizez. că mi-e cam lene 😀
Laura, ar fi cam ciudat să fi plăcut (plăcută) de toată lumea. La un moment dat faci nişte alegeri, în urma cărora te vor aprecia unii, iar alţii te vor aştepta la colţ cu ghioaca.
Să zicem, din punct de vedere profesional, că ai vrea ca munca ta sa fie apreciată de (ca exemplu) Dragoş, Tolo, Comănescu, Mihnea şi… George Bara. Ultimul însă înjură şi pe cât de mitocăneşte îl ţin puterile îţi zice că ceea ce faci nu are nicio valoare. Hmmm… Chiar contează?
Da, ar fi perfect dacă toată lumea ar aprecia pe toată lumea, dar în viaţă, ca şi în fizică, mai intervine şi forţa de frecare care dă peste cap sistemele ideale. Aşa că problema e destul de simplă: prietenii ţi-i poţi alege, detractorii stau la coadă şi se bagă în seamă, habar neavând că gălăgia lor nu te poate deranja mai mult decât un zumzăit de ţânţar. Iar dacă ţânţarul ăla e prea imbecil încât să nu-şi dea seama când întrece măsura, ştii ce urmează. Plici!
păi, în această perioadă a vieţii, chiar nu îmi mai doresc să mă placă toţi. m-aş plictisi teribil dacă ar fi aşa. 😀
ce este însă fascinant e cum apar unii şi, fără să te fii intersectat vreodată cu ei sau să le faci rău, te jignesc. şi aici nu mă refer la mine, ci în general la cititorii de bloguri şi ziare. este, aşa, o apetenţă vizibilă spre vulgar şi mocirlă în comentariile anumitor oameni pe care foarte greu mi-o explic.
stăteam şi citeam pe clujeanul, spre exemplu, cum înjură şi nu înţelegeam ce naiba îi mână în luptă? nu-şi pot spune punctul de vedere şi altfel? şi, practic, dacă ceva nu le place, de ce revin iar şi iar în acelaşi loc, cu o patimă sinucigaşă? asta aş vrea să înţeleg. 🙂
eu te plac!
psihologul de serviciu isi da cu parerea 🙂
din pacate nu prea avem cum sa scapam de acumularea de frustrari. Modalitatea prin care alegem sa ne debarasam (constient sau nu) de ele difera (asta tine de educatie, temperament, istoria personala, resurse etc).Pe noi- cand ne supara ceva/cineva- ne intalnim in oras si povestim, unii merg pe stadioane si rup/incendiaza, altii practica sporturi extreme. Cei de care vorbim noi sunt din categoria celor care isi fac catharsisul prin jicniri cu tinta sau fara…iar de oprit cu au cum sa o faca (eventual sa se reorienteze-ca doar problema trebuie rezolvata :))
am lamurit cat de cat licuricea?
tibi: şi eu te plaaaac! 😀
lavi: de când zic eu să-ţi deschizi un cabinet de psihoterapie şi tu nu şi nu. 😛
„dar în viaţă, ca şi în fizică, mai intervine şi forţa de frecare care dă peste cap sistemele ideale.”
what?! lol!
păi, cum poţi compara un termen general cum este viaţa cu nişte elemente particulare? nu toate sisteme ideale sunt date peste cap din cauza frecării, după cum nu în toate sistemele există frecare. mai studiază! 😉
@licurici
eu nu te plac! blogul tău însă e amuzant! 🙂
suficient ş-atât 😀
Probabil ca porcaielile pe care simt unii nevoia sa le emita li se trag de la lipsa de socializare. Tot bantuind in spatiul asta virtual, uita de bun-simt, uita ca nu se pot duce in casa altuia sa se ia la cearta cu invitatii omului, uita de fapt subiectul de la care s-a plecat. Cred ca cele mai sanatoase comentarii libere au loc la o bere 😀
rece. vara, pe terasă 😀
n-am stiut ca ai blog, draga 🙂 keep up the good work. ştiu, nu e bine, e in engleza, da cred ca acel <> nu se intinde pana aici 😛
cod de scriitura 🙁 lipsea mai sus 🙁 am probleme cu wordul, o ia razna
pe blog se poate şi în engleză. că nu ne penalizează nimeni 😉
@licurici – eu mă bag :D. Offtopic – am căutat informaţii despre ce mi-ai sugerat, jurnalismul narativ, cursul începe în toamnă, numa’ că e pentru avansaţi, iar eu nici măcar la grupa mică nu mă încadrez. Mă sabotează universul 🙁
de ce să nu te încadrezi? măcar sună-i şi întreabă-i, că poate mai există doritori şi mai fac o grupă de începători. (ca să vezi ce te pun să faci, eu care NU cred în tehnici de scris. 🙂 da’ cred că atmosfera de acolo o să te ajute să îţi dai drumu’ şi să laşi complexele deoparte). sună-i!
Poi, să vezi că i-am scris direct omului. Numa că eu, în proverbiala mea grabă berbecească, n-am băgat de seamă că e vorba de toamna anului 2008, ceea ce omul cu eleganţă mi-a atras atenţia :|. Deci rămân complexată, că nu e în plan alt curs 🙁
🙁 îmi pare rău. da’ oare n-au avut succes sau de ce nu mai face cursuri?