…partea ciudată când vine vorba de terminarea unei relaţii e că, după o oarecare vreme, când lucrurile în interiorul tău se reaşează în matcă, ajungi să realizezi că nu ai nimic în comun cu persoana de care te-ai despărţit şi pe care ai iubit-o un timp. te întâlneşti cu omul respectiv sau asculţi poveşti despre el şi conştientizezi că cele mai multe chestii pe care le face sau le spune, pe tine nu te atrag. da’ chiar deloc.
el merge la pescuit, tu nu te înghesui pentru că, de obicei, mori de plict aşteptând lângă mal până prinde peştele cel mare, el face zeci de kilometri cu bicicleta în tot felul de locuri, tu preferi să ajungi acolo cu maşina; el joacă zilnic tenis, tu nu ai de gând să faci vreun sport vreodată; el citeşte kundera şi se amuză copios, tu îl găseşti pe kundera gri şi deprimant; el vrea să salveze toate plantele lumii, balenele şi aricii de casă, tu de-abia reuşeşti să te salvezi pe tine, ce să mai ai timp de balene; el stă zile şi nopţi la rând meşterind vreo dioramă, tu nu ai răbdare să lipeşti nici măcar un copac în gara miniaturală.
la rece realizezi că sunteţi la fel de diferiţi precum soarele şi luna. şi te întrebi de ce naiba te-ai îndrăgostit de omul ăla şi cum de, atunci, totul era altfel? ce anume se întâmpla în mintea ta de lucrurile, care nu îţi plăceau în mod obişnuit, făcute de personajul în cauză deveneau nemaipomenite, incitante, extraordinare, unice, perfecte etc, etc, etc? şi de ce s-au dus toate astea acum? şi care e de fapt, realitatea? ai iubit sau ai trăit o simplă iluzie chimică?
şi, dacă tot ştiu toate astea, mai are rost să o iau de la capăt, înc-odată?
iiap. every single time 🙂
Are, are, ia-o de la capat fara ezitari.
In opinia mea trebuie sa existe un echilibru intre elemente comune (valorile capitale trebuie sa fie aceleasi, aici e fundamentul relatiei) si cele deosebite (hobbyuri si multe altele).
mda. poate. deocamdată însă iau o pauză. sunt secătuită emoţional.
Ciudat cu oglinda asta. Mereu mi-am dorit pe cineva care sa fie un fel de imagine a mea in oglinda. Un fel de suprapuneri in anumite puncte. Si cand am dat peste acel cineva, am descoperit de fapt ca am iubit/iubesc o iluzie, inclusiv chimica. Asa ca incep sa-mi pun intrebarea cine sunt eu (sau ce-am ajuns) si pe cine iubesc? Acum ma simt prinsa intr-o camera a oglinzilor, care ma deformeaza si intr-o realitate pe care nu o (re)cunosc si o refuz. Si poate d’asta mi-am chemat inconstient ursitoarele si ele mi-au aparut in vise sa ma certe.
Iar m-a luat valul. Si-mi pare rau ca nu sunt la TIFF. Am nevoie de o alta realitate. Pentru vreun an, asa…
@licurici: cred ca e firesc sa te simti asa, mai ales atat de curand dupa the breakup. Give yourself time, just don’t give up.
domnisoaraT: eu zic să te îmbolnăveşti brusc la job şi să vii la tiff. numai să îţi iei haine de toamnă că pe aici e frig şi poate răceşti de-a binelea 🙂
FFD: drept. da’ mă regrupez eu cumva, doar sunt gemeni 😀
duceti-va la dracu
noi toţi? ne-om duce odată ş-odată. dar unde zici că e? în germania? 🙂
Dacă e pe aici, pe aproape, mă duc şi eu cu voi 😛
on topic: NU, nu o mai lua de la capăt, ce s-a încheiat, s-a încheiat pentru totdeauna.
era „de la capăt” ca şi relaţie generică, nu să o iau de la capăt cu cineva din trecut. 🙂
Dooh! 😛 Aha, atunci DA
😀 mulţumesc de sfat