Blogul Licuricei

…am dezvoltat o dependenţă faţă de anumite lucruri care au intrat în viaţa mea la un moment dat. (pfff, ce psihologico-pseudo-profesionist sună asta! 😀 ) well, ideea e că există câteva obiecte fără de care nu pot trăi. asta am constatat ieri. nu sunt ele cine ştie ce chestii şi nici foarte multe, dar dacă nu le am sau nu mă folosesc de ele într-o zi, mă simt incompletă. parcă nu aş fi eu. iată-le:

1. lingura de ciorbă. da,de când mă ştiu, mănânc supa sau ciorba cu aceeaşi lingură. e foarte uşoară şi are un model mai ciudat, cu o coadă ceva mai lungă decât a lingurilor obişnuite şi mai îngustă. în timp, cupa lingurei (sau cum s-o fi numind partea aia adâncă în care stă supa 🙂 ) s-a ros pe o parte şi a căpătat o formă aparte, la fel de strâmbă ca şi zâmbetul meu. dar mie îmi tihneşte. când sunt acasă, nu pot mânca decât cu ea, altfel nu mă satur. şi toată lumea ştie asta, aşa că nimeni nu mi-o confiscă. 🙂

2. inelul de argint. adică ăsta care se vede aici. l-am cumpărat cu vreo 5 ani în urmă, din spania, a fost vreo 7 euro, dacă bine îmi amintesc, şi de atunci suntem nedespărţiţi. ziua, că seara îl dau jos. dar dimineaţa, pusul inelului pe deget, e primul lucru pe care îl fac după ce mă spăl. foarte rar îmi pun un al doilea inel pe deget şi nici atunci nu renunţ la favorit. e inelul perfect.

3. merlin, laptopul roşu. cunoscut personaj, de altfel, laptopul meu sony vaio s-a dovedit a fi de foarte mare folos, deşi n-a intrat decât de un an şi-un pic în viaţa mea. chit că, în redacţie, stau toată ziua pe calculator, tot simt nevoia să deschid măcar pt 15 minute laptopul, seara, înainte de culcare. dacă nu aş face-o m-aş simţi vinovată că nu îi acord atenţia cuvenită bunului merlin. deşi acum e un pic stricat. nu mai vrea să citească niciun dvd sau cd. habar nu am de ce. 🙁

4. televizorul. asta e o dependenţă-problemă, care mă chiar enervează. cu toate că nu mă uit la el nici măcar un sfert din timpul în care e deschis, primul lucru pe care îl fac când vin acasă, e să îi dau drumul. merge singur, dat la sonor redus, pe cine ştie ce canal, doar cât să am eu posibilitatea să mai arunc un ochi din când în când. şi, da, e ultimul lucru pe care îl văd înainte de a adormi. nu-i bine deloc.

ăstea-s. nu-s multe, după cum spuneam, dar sunt puternice. o psihanaliză, ceva? 😀

ps: ia ziceţi, voi cum staţi la capitolul ăsta?