...partea cea mai proastă într-o despărţire sunt zilele ălea de început, când nu ştii cum să-ţi umpli timpul ca să nu te gândeşti la tot felul de chestii naşpa. dacă treci de ălea, viaţa începe să devină mai suportabilă şi ţi-e parcă mai simplu să mergi mai departe. cum sunt maestră în despărţiri, astea îmi ies cel mai bine şi mai des în ultimul timp, vă pot vinde nişte ponturi despre cum să rezistaţi intemperiilor.
1. bine e ca, înainte de toate, să vă clădiţi corect despărţirea. mai exact, atunci când aveţi discuţia finală, nu încercaţi să vedeţi mai departe de cuvintele care vă sunt transmise. dacă domnul în cauză vă spune un anume motiv, cel mai bine e să-l acceptaţi şi să nu credeţi că are o agendă ascunsă. luaţi-o aşa cum o zice. la ce bun să îl bănuiţi că minte? şi dacă ar face-o, după ce veţi afla doar vă veţi chinui. credeţi-mă, dacă a găsit de cuviinţă să vă aducă un alt motiv pe tapet, înseamnă că a căutat calea cea mai simplă pentru amândoi. ştiu ei, bărbaţii, de ce fac asta. daţi-le credit. măcar la final.
2. după acest moment, daţi o fugă la coafor sau la cosmetică. sau la amândouă. nu vă uitaţi la bani, că oricum îi meritaţi. staţi acolo şi lăsaţi-vă răsfăţată. experimentaţi farduri noi, culori noi, freze noi. dacă nu vă iese tunsoarea care o vreţi, cu atât mai bine. în următoarele zile aveţi motive să vă vărsaţi nervii pe coafeză, şi nu pe fostul partener. ca să nu mai spun că e un adevărat deliciu să staţi şi să ascultaţi toate bârfele de acolo. aşa vă veţi da seama că sunt altele în situaţii mai rele ca voi şi veţi fi ceva mai fericite. sau chiar mult mai fericite.
3. scrieţi pe blog, spuneţi prietenilor, povestiţi mamei. daţi tot din casă ca să vă uşuraţi sufletul. e şi asta un fel de spovedanie. în felul ăsta împuşcaţi doi iepuri deodată: vă adunaţi în jur prietenii, care se vor simţi obligaţi să se ocupe de voi în următoarele zile, şi totodată le daţi un prilej de bucurie duşmanilor. ceea ce, credeţi-mă, nu e deloc rău. unele poliţe trebuie achitate la un moment dat şi mai bine le plătiţi acum, când vă e naşpa, decât să fiţi nevoite să faceţi plăţi când totul e bine. lăsaţi-i să se bucure. acum e vremea lor. oricum, roata se întoarce, chiar dacă ei uită asta.
4. faceţi haz de necaz. dacă staţi şi vă plângeţi de milă nu aţi rezolvat nimic. doar veţi enerva pe toată lumea şi veţi ajunge să plictisiţi. mai bine bateţi-vă joc cu eleganţă de voi, luaţi-vă peste picior singure, distraţi-vă pe seama greşelilor pe care le-aţi făcut de atâtea ori şi acceptaţi că aţi avut partea voastră de vină. nimeni nu este perfect, iar o femeie îndrăgostită cu atât mai puţin. învăţaţi să trăiţi cu voi imperfecte şi să vă bucuraţi de asta.
5. şi, mai presus de toate, găsiţi o prietenă cu simţul umorului, care să ştie ce să facă în momentele cheie. ştiu că asta e o loterie, dar măcar încercaţi. o astfel de prietenă vă poate oferi cea mai minunată şi mai râzăcioasă zi dintre toate. spre exemplu, dacă are un simţ al umorului cu totul ieşit din comun, vă aduce un surviving break-up mini kit, aşa cum mi-a oferit cru mie. pentru cele care nu ştiu ce anume conţine un astfel de kit, iaca vă spun:
– o carte de colorat cu tot cu creioane colorate (pentru copilul din tine)
– multe bilete la loto şi taloane de concurs danone (dacă tot nu ai noroc în dragoste)
– o cutie de ceai wellness refresh (pentru eventualele dureri de cap)
– beţişoare şi lumânări parfumate (dacă îţi trece prin cap să faci nebunii)
– trei perechi de cercei care de care mai haioşi (pentru femeia pisicoasă din tine)
– o supă alfabet de la maggi (să mai înveţi să şi găteşti, că e cazul)
– o sticlă mică, de buzunar, cu „matelot”, băutura spirtoasă cu aromă de rom (poate vrei să te faci mangă măcar o dată în viaţă, ăsta e cel mai bun moment)
– o cutie de toffifee (să nu mai fi aşa acră, că poate ai mai mult succes)
– o insignă cu „fuck you! I have enough friends!” (nu e cazul să o porţi, doar să ştii că e acolo)
– un catalog neckermann cu oferte turistice cu totul şi cu totul exotice (că şi aşa vine vara şi îţi vei face concediul singură)
– şi cireaşa de pe tort, o carte care se cheamă nici mai mult nici mai puţin decât „cum să ai întotdeauna dreptate” (nu că nu ai avea, dar în caz că îţi mai scapă câte ceva).
un astfel de surviving kit te scoate din tristeţe fără doar şi poate. e vrăjit, de-a dreptul. foarte mulţumesc, cru!
şi, uite-aşa, mai treci peste o despărţire. 🙂
Cru este o fata foarte buna!
m-am framantat si nici nu stiu ce as mai fi adaugat intr-o asemenea trusa, asa ca raman urarile de bine!insutite!
hehehe. cru are simţul umorului cât pentru 10 persoane. n-avea cum să nu-i iasă 🙂
🙂
faina trusa!
eu m.as fi dus la barul meu preferat unde ma rasfatza barmanii cu Matelot cu spuma de lapte (adica rom cu lapte:)) pentru gat si corzile vocale), aia care imi fac cafeaua cu inimioare si floricele:))
apoi m.as fi dus cu un prieten (baiat) fain la cinema, ca sa ma asigur ca rasa masculina e in regula si ca doar relatia nu a fost sa continuie.
apoi daca as fi in forma (energie destula) as merge la disco (pacat ca nu prea mai sunt asa cum imi plac mie) sau, daca as fi asa, mai de chill, as merge la o cina cu mai multe fete sa mancam pizza si sa ne uitam la ceva comedie.
sau, daca s-ar intampla in weekend, as merge cu bicicleta. prin Roma. adica as lua trenul doar sa ma duc sa ma plimb cu bicicleta la Roma.
te asigur ca e o experienta extrema a carei adrenalina dar si confort iti trece de orice
riscuri de depresie.
dar si prin Faget e fain sau chiar si prin Cluj.
dar sper sa nu ma despart niciodata, ca nu imi place nici sa iau, nici sa dau papuci.
🙂 cui îi place?
da’ mă amuză că strădania mea de a da un ghid pt despărţiri s-a năruit total cu comentariul tău. 😀 în fond, se dovedeşte că fiecare are propriul tipar de rezolvat o astfel de situaţie. aici nu încap sfaturi. şi e normal să fie aşa 🙂
dacă stau să mă gândesc bine, am scris postul ăsta tot ca să mă descarc eu, nu că aş fi crezut că îl va urma cineva în caz de avarie 😀 😀
ps: mersi de vizită şi de comentariu. eşti pasăre rară pe aici. 🙂
..daca ajuta cu ceva, ramane cum ne-am inteles:)
PS Interesant, acum aflai: May 12 – „am hotarat – mergem la Praga”, May 13 (parca) – „s-a terminat”…
dar praga rămâne în picioare pt că era programată cu o prietenă. că asta era numai prima parte a concediului meu, care oricum nu se suprapunea cu al lui. în august însă era comun 😀
ps: şi foarte mulţumesc de acel „rămâne…”. ştii doar că eu sunt o persoană politicoasă 😀
e mai simplu sa gasesti regulile pentru ‘ce sa faci dupa’ decat regulile pentru ‘ce sa faci in timpul…’ 🙂
eu cred ca cel mai sanatos cadru ar fi cel in care, daca te desparti, decorul zilei urmatoare sa nu includa nimic ‘naspa’ 🙂 asta e ceva ideal bineinteles. Cu alte cuvinte, ar trebui sa fie ilegal sa te desparti intr-un cadrul infectat de drama, angoase si resentimente. toate astea sunt deseurile incapacitatii omului de a accepta ca unele chestii sunt (cel putin in momentul acela)… ‘just as they are’. dar, exista o broderie bogata de valori, principii, traditii, perceptii care il fac pe om sa se cace pe el (pardon) si sa investeasca enorm in a uita ca, asa cum si el lucreaza cu spor la adevarurile lui si celalalt lucreaza cu acelasi spor la ale sale 🙂 concursul de adevaruri este problema si cauza putorii care dainuie secole dupa ce n-ai dat trandafirul cu mana cu care trebuie :))
asta a fost o paranteza departe de subiect dar am dat peste postul asta si vreau sa bag si eu la inaintare ideile (daca tot am timp)
1. dati credit in timpul unei chestii, nu la final. finalul este oricum ceva previzibil, si momentul, sau motivul, in care se sparge buba este doar o formalizare, nu o surpriza.
2. sunt barbat si nu inteleg de ce fetele spun ca cel mai bun antidot pentru o bataie de cap e mersul la coafor. in afara faptului ca are legatura cu capul.
3. despartirea, concluzia unui esec, ar trebui sa ofere un sentiment de usurare. daca o faci cu sufletul greu, simti sa iti scoti parleala, sa platesti polite si asa mai departe, inseamna ca nu e vorba de nici o usurare, dimpotriva, o greutate. Deci nu vrei sa te desparti!? Atunci, de ce sa te desparti? Pai pentru ca „nu merge”. Ce? Pai el nu face ce vreau eu si eu nu fac ce vrea el. Pai faceti! Pai nu se poate pentru ca… bla bla bla bla bla. Ete, nu se poate! Nu se poate, nu iti zic? …. Eu cred ca daca te desparti ‘pe bune’ atunci nu mergi sa-ti gasesti alinare la coafor sau la meci ci pur si simplu iti vezi de treaba pentru ca ce-a fost a fost si acuma ai alta treaba. Sa ar fi bine…
4. de ce sa-si planga omul de mila? nu s-a despartit pentru ca ceva nu mergea, nu era cum trebuie sau nu obtinea satisfactiile pe care le dorea? ar trebui sa-si planga de fericire :)) daca dai papucii cuiva cu atat mai putin. daca primesti papucii… mda. dar i-ai primit pentru nu s-au potrivit 🙂 si asa i-am dat toti in alte dati deci stim care-i treaba 🙂
mai e aici o chestie interesanta. eu cred ca o femeie indragostita e mai ‘perfecta’ decat una neindragostita 🙂 daca ea considera acest fenomen un motiv de imperfectiune… fireste, sa se desparta cat de repede ca sa redevina perfecta. Dar atunci ce se intampla? Isi plange de dorul imperfectiunii? Adica ea iubeste, dar se desparte… Pai de ce? pentru ca iubeste, dar nu se simte perfecta pentru ca treaba nu e cum ar trebui ca sa fie perfecta si atunci se desparte, chiar daca nu vrea, dupa care se simte nefericita dar mai implinita? of doamne, sa mor daca inteleg. Dar n-am cum. Ca nu-s femeie 🙁
5. chestia cu surviving kit-ul este simpatica 🙂 chit ca si daca te-ai sui pe tren si ai sta de vorba cu cinva de la Timisoara la Iasi te-ai putea simti la fel de bine. Mai ales ca eu sunt din Iasi si stiu ca cine merge acolo n-are cum sa intalneasca decat oameni mishto :))
sama iertati ca am scris asa de mult dar lucrez la stat si am tot timpul din lume!
acuma, serios vorbind, nu inteleg de ce te zbati atat de mult. am inteles din alalalt post ca ai dat tu papucii cuiva pentru ca dorea copii… si tu nu. chiar si asa, era vorba de ‘peste 4 ani’! Nu puteai sa mergi la Praga, la mare, la munte si sa te desparti in toamna?? nu depaseai termenul, te mai gandeai,cine stie ce lucruri bune mai descopereai si, in cel mai rau caz, nu ramaneai cu coada in balta la inceput de concediu 🙂 in cel mai bun… cine stie.
😀 eu nu lucrez la stat şi nu am timp să răspund acum, dar promit că o fac de acasă, mai încolo.
de la bun început tre’ să spun că, dacă nu scriai „iaşi”, aş fi putut băga mâna în foc că tot răspunsul ăsta e scris de cineva cunoscut mie. 🙂
1. întotdeauna dai credit în timpul relaţiei. dacă nu ar fi aşa, după prima despărţire dezastruoasă nimeni nu s-ar mai angaja la următoarea. faptul că am scris „măcar la final” era o glumă internă, ca să zic aşa. pt cei care mă cunosc.
2. coaforul e la fel de ok ca oricare alt loc unde te poţi duce să nu te gândeşti pe moment. eu am fost de data asta la coafor pt că era programat de câteva zile înainte. 😀
3. despărţirea mea nu a venit în urma unei îndelungi suferinţe. din contră. a venit brusc şi pe baza unei acceptări comune a situaţiei. fără resentimente, dar cu tristeţe. pe care ţi le rezolvi la coafor, evident 😀 😀
4. da. uneori te desparţi şi eşti nefericită, dar mai împlinită. pfff… aici e complicat de explicat. 🙂 nu ştiu cum să o fac pt că mi-ar lua foarte mult timp, foarte mult spaţiu, foarte multe cuvinte. cert e că se poate să fie aşa. crede-mă. 🙂
5. m-aş fi putut sui şi pe tren, ce-i drept. dar cum nu lucrez la stat, nu am chiar atât de mult timp liber 😀
nu mă zbat. îmi place să scriu şi odată ce pun mâna pe tastatură îmi dau drumul. ca tine, de altfel. 🙂
dar ca să fie totul explicat: nu am dat papucii, nu mi s-au dat papucii. el şi-a spus părerea, eu pe a mea şi, în final, am decis că nu prea este altă cale. pt că o dată ce lucrurile ăstea se pun pe tapet, nu le mai poţi trece cu vedere şi să te faci că nu există. dar chit că ajungi să înţelegi situaţia, nu poţi să nu fi trist în final. sau tu poţi?
iar concediu oricum nu era planificat cu el, ci cu o prietenă. împreună urma să mergem în august, când am partea a doua şi mai lungă de vacanţă. so, la praga tot mă duc. mulţumit? 😀 😀
nu inteleg chestia cu ‘iasi’ dar eu sunt programator si lucrez la stat, cum am zis… am facut cunostinta cu blogul tau printr-o colega de servici. ea mai citeste, mi-a povestit ceva amuzant mai demult si mai intru din cand in cand. carvasazica nu ni cunstim piersonal dar sunt sigur ca iesti o piersoana foarte stimabila 🙂
ma simtesc flatat ca mi-ai raspuns asa… extins. dar tot nu sunt 100% de acord cu retetarul 😀 treaba cu „datul creditului” nu e cinstita pentru ca, daca fiecare gandeste asa, oamenii vor ajunge sa contorizeze mai mult ceea ce dau decat ceea ce primesc. zic eu… adica e si asta posibil, nu?
de ce trebuie sa te duci undeva unde sa ‘nu te gandesti’? pai daca te desparti nu ai scapat de ganduri ‘naspa’? esti ‘home free’ cum se zice. daca te desparti pentru ca ti-a picat fisa ca treaba e bleaga n-ar trebui sa ai nici un fel de jena a orarecare ganduri. altfel nu te desparti. eu unul nu inteleg cum vasile se desparte de marioara dupa care nu poate fara sa innece tot amarul in rachiu. pai daca face amar nu fa! marog…
aia cu rezolvatul la coafor e buna, totusi. trebuie sa zic!
sincer vorbind nu stiu bucataria ta, fireste, dar, daca stau sa ma gandesc bine, ce m-a facut sa raspund la postul asta este cum ai scris tu ‘neeext’ dupa care ai dat reteta rezolvarii problemelor post despartire 🙂
si… serios vorbind mi se pare totusi pripita solutia matale pentru ca orice ai pune pe tapet, daca nu e vorba de ceva iminent, inevitabil sau pentru care trebuie sa schimbi macazul azi merita sa mai stai s-o rumegi. nu un an dar… in vacanta puteai merge. te miri cate solutii se gasesc in vacante! adica el zice ‘la un moment dat vreau si eu copii’ . ea zice ‘pai eu nu vreau pentru ca bla bla bla’. si atunci amandoi zic ‘e clar ca nu are rost sa ne mai pierdem vremea pentru ca treaba e groasa si nu mai e timp de pierdut’ adica el de maine trebuie s-o caute pe aia pe care o s-o lase bortoasa in cativa ani si tu cu siguranta nu-ti vei schimba parerea, stii sigur, no matter what.
eu spun sa mergeti voi frumos in vacanta, la praga (sau malaga) sau daca nu macar pana la sovata, sa va regulati bine pe acolo si sa mai vedeti daca ‘viitorul suna bine’ sau nu :))
acum nu înţeleg eu. ce nu e cinstit? să dai credit unei relaţii chiar dacă precedenta a fost dezastruoasă? eu cred că e cinstit să dai credit. chiar asta ziceam.
şi eu zic că oamenii chiar contorizează ceea ce dau. nu ştiu dacă o fac de la bun început voit, dar e cert că, la un moment dat, mulţi dintre ei conştientizează ideea că nu primesc cât au dat. de-aici şi multe despărţiri.
nu ştiu de ce trebuie să te duci undeva să nu te gândeşti. pur şi simplu, trebe. 🙂 ce zici tu, e perfect ca raţionament şi sunt de acord că, teoretic, aşa ar trebui să se întâmple. doar că nu se întâmplă. de ce e altfel, sincer, îmi scapă. chestii muiereşti, oare? 😀
cât despre „neeext” – uneori când scriu, expresiile se aşează singure unde se potrivesc ele mai bine. iar neeext-ul ăla mergea de minune acolo 😀
iar cu vacanţa, of, doamne, nu ai citit că MĂ DUC ORICUM în vacanţă?! 😀
sar peste partea cu „viitorul sună bine” pt că este un verb acolo care sună rău. 🙂 dar nu uit să-i mulţumesc indirect colegei tale că mă citeşte.
a, şi cu iaşiul era aşa: dacă nu scriai că eşti de acolo, aş fi fost convinsă că eşti un amic de-al meu din cluj. gândeşte la fel şi are acelaşi stil în a-şi spune ideile. uite cum m-aş fi înşelat. 🙂
…drame peste drame. Nu e mai simplu sa nu te „desparti”? Intreb, nu dau cu paru’:)Iti vezi de viata ta, dar – tocmai pentru ca e (speram) deja parte din viata ta, NU te mai poti, propriu-zis, desparti. Te desparti fara a te desparti. Ca n-ai cum. NU mai ai cum.
Cum de-am uitat?:) Si Ana are mere, da’ si Xenia are pix!!!:))
PS bine, ar fi mai multe de spus, da’ astea necesita o fata-catre-fata.
…uitai ce era mai important: il uitai pe „al zecelea”. E mai usor sa vezi delusorul din ochii tai decat muntele din ochiul altuia. Omul, al zecelea, avea dreptate. Zau, de la Dumnezeu. Pe el de ce nu-l vaita nimeni? Omule, eu sunt alaturi de tine! Lasand blog-izemenelele la o parte, ai avut dreptate! Zau.
e mai simplu, doar că nu se întâmplă.
iar „al zecelea” zice că îţi mulţumeşte. şi nu înţeleg de ce crezi că nu-i dă nimeni dreptate? chiar şi eu îi dau. de-aia mă plânge lumea mai mult pe mine, pt că el e normal. eu nu. 😀
Si cartea aia, prima, cand o scrii? 🙂
cred că niciodată pentru că nu mă simt în stare de aşa ceva. nu chiar toţi ziariştii sunt şi scriitori 🙂
asa e. fiecare are dreptatea lui pana la urma. si eu cred, ca cineva mai sus, ca omul ala n-a facut decat sa puna o problema simpla si fieasca. mi se pare ca tu ai pus problema un pic indiferent dar sigur nu e asa, doar ca poate suna mai bine asa in proza 🙂 in fond eu ar trebui sa multumesc pentru conversatie si sa-mi fac bagajul ca sa ma duc la tara la rude, in loc sa tot ma aflu in treaba aici :))
sper sa fie bine pana la urma. eu tot cred ca daca o lasai sa curga si mergeati in vacanta cine stie la ce concluzii alternative ajungeai! dar eu voi da nutret la vaci pe vremea aceea, in dulcea Bucovina, la pensiunea unchiului meu unde va invit cu drag daca va schimbati hotararea 🙂
foarte mulţumesc de invitaţie, dar trebuie să recunosc că nu înţeleg de ce tot insişti cu vacanţa aia? 🙂 nu-i sfârşitul lumii dacă nu se reface relaţia asta, crede-mă. dacă e să fie, va fi. dacă nu, pot merge în 100 de vacanţe şi tot degeaba. 🙂
şi nu trebuie să mulţumeşti pt conversaţii. eşti binevenit oricând pe aici. 🙂
Cateodata lucrurile chiar o iau razna si nu ajung nici supa, nici scrisul (pe blog sau oriunde), nici povestitul. Poate nici mersul pe Luna si nici dorinta de a merge in Iad, just to check it out… Poate e mai racoare decat in sufletul tau care arde. Sau, de fapt, care suflet? Ala pe care l-ai vandut pentru o iluzie…? So, cateodata lucrurile chiar o iau razna…
ştiu fooooarte bine chestia asta. din păcate. sau din fericire? de fapt, cred că nu strică să suferi din când în când. altfel e cam de plict pe aici 🙂
Licurici, as inclina sa cred ca esti o optimista incurabila, iar viata o vezi… pur si simplu o vezi… spre deosebire de mine, care acum nu mai vad decat pacat si o fericire furata in clipe infinitezimale. Dar sa nu ma lansez in discutii, eu, o pesimista fara pereche… Pacatul si fericirea se impletesc asa de bine, tot cateodata, incat expresiile astea doua, din pacate si din fericire, mi se par de o suferinta de care acum as putea sa ma lipsesc pentru simplul motiv ca ma simt in Iad. Si-as vrea sa ma plictisesc citind o carte sau uitandu-ma la un film, in loc sa gasesc semnele lui in tot ce citesc si vad. Sau poate nu ma concentrez suficient. Am deviat usor si poate ca nu am crescut suficient sa vad si necesitatea suferintei prin care trec
partea proastă în chestia asta e că nimeni nu te poate ajuta să treci peste, indiferent ce ar zice. trebuie să-ţi consumi suferinţa singură.
partea bună e că suferinţa aia se consumă. asta ţi-o spun sigur. ai să te trezeşti într-o zi şi ai să constaţi că, pur şi simplu, nu te mai gândeşti în direcţia aia. nu ştiu cum şi de ce se întâmplă, dar se întâmplă.
unii spun că îţi trece cam în jumătatea timpului cât aţi fost împreună. adică, dacă aţi fost un an, în jumate de an te-ai vindecat. poate părea mult, dar au şi ciclurile ăstea o logică (neştiută) a lor. 🙂
şi gândeşte aşa: dacă nu ştii să suferi, nu vei ştii nici să te bucuri ca lumea când va fi să fie. după ce ai suferit ca dracu’, fericirea are alt gust. mai bun şi mai intens. ai să vezi. 🙂
Licurici, povestea e ceva mai contorsionata, iar aici nu e locul sa ma apuc eu sa-mi astern clipe din viata. Iti multumesc de sfaturi, dar sincer cred ca unii oameni pur si simplu sunt ocoliti de anumite intamplari, sentimente, dorinte etc. Fericirea nu pare sa fi facut parte niciodata din meniul meu si cand am crezut ca totusi, totusi… well… nu mai conteaza. O zi buna iti doresc si sa te citesc in continuare multi ani
AAA!!! să nu mai aud atâta pesimism că te bat!! TOŢI au parte de fericire. poate nu de la început, dar pe parcurs li se arată. ai să vezi! lupta-i grea, dar trebe dusă! 🙂
:)))))), Doamne, ce m-ai facut sa rad! Nu de alta, dar asta e replica pe care o aud in ultima vreme la orice comentariu pe care il fac. Hmmm, dar ca tre’ sa fie si un parcurs ca sa ai ce gasi… ha, de asta ce mai zici? Sunt capoasa rau, doar nu degeaba sunt berbec… si cu coarne pe deasupra. Seara faina, te pup
măcar te-am făcut să râzi 🙂
câte despre parcurs… chiar şi acum eşti pe el şi, la un moment dat, se va întâmpla ceva ce îţi va schimba starea de spirit.
uite, pun pariu că, undeva în apropierea ta, există cineva care te iubeşte fără să-ţi spună. şi care suferă din cauza asta cel puţin cât suferi tu după altul. cum te simţi acum? nu-i aşa că nu ai numai tu monopolul durerii? şi e un pic mai suportabilă durerea ştiind că şi alţii suferă? 😀
da’ hai să-ţi spun cum mi-a trecut mie. e un pic americănesc modul, ca să zic aşa, dar a funcţionat. mi-am scris prima dată pe o hârtie tot ce vreau să fac şi n-am ajuns să fac. şi nu erau doar chestii de acţiune („să învăţ să când la pian” sau „să îmi iau laptop”), ci şi dorinţe de genul „să îl uit pe…”.
după care mi le-am ordonat în funcţie de importanţă şi posibilitate imediată de rezolvare. şi m-am concentrat pe primele 10. aşa m-am apucat să învăţ la pian şi să pictez. şi în timp ce făceam ăstea, ajungeam să mi le îndeplinesc, indirect, şi pe cele mai puţin imediate. l-am uitat pe… pt că nu mă mai gândeam în direcţia aia atât de des şi amintirile se estompau.
încearcă. poate funcţionează şi la tine. nu ai ce pierde. măcar înveţi să cânţi la pian 😀
Of, licuriciule… incapatanarea mea n-are margini si stiu ca daca as canaliza-o pe un drum bun… as avea un imperiu la picioarele mele. Asa… sunt doar eu in genunchi la picioarele altcuiva. La prima problema ridicata, sincer, sincer, sunt egoista rau si nu ma intereseaza cine sufera dupa mine :|. Si pana la urma durerea mea nu are cum sa mi-o ia cineva, orice s-ar intampla in jurul meu. Buuun, cat priveste lista aia cu things to do, gen cantat la pian (imi place ideea, chiar mi-ar placea), well, aici ma lovesc de multe, recte bani si timp liber. Asa ca mi s-a parut mie o chestie mai la indemana sa invat sa scriu. Ca-mi plac cuvintele si imi place sa ma joc cu ele (90% din cauza asta sunt unde sunt…), prietenii ma bazaie ca n-am blog si ca-mi irosesc discursurile existentialiste si nu le astern pe hartie. Deci, am abordat inclusiv un scriitor, omul m-a ascultat, mi-a dat niste sfaturi, gen apuca-te si scrie orice, ceva, ca altfel dijeaba, bre, tre sa ai de unde porni si ce rumega. Am niste fraze chiar interesante, numai ca alea sunt un punct de pornire, sa pun mana sa scriu mai departe. Numai ca… si cuvintele au inceput sa mi se opreasca in gat si ma dor niste taceri in carnea mea incat… m-as apuca sa-mi pictez durerile, dar nu mi-as gasi culorile si tare mi-e teama ca nu as face decat sa mazgalesc niste linii care nu ma mai duc nicaieri. Sunt prinsa in ceva din care as vrea sa ies si totusi nu. N-are sens si trebuie sa ma trezesc. Se va intampla sau nu. Pana una, alta, ma chinuiesc cu blogul. Un blog egoist si el, la fel ca mine. Sunt cea mai egoista fata din lume si as fi putut fi si cea mai fericita, dar… continuarea in episodul urmator. Ciao
dacă te focalizezi să faci pian, cauţi până găseşti persoane care te învaţă din plăcere şi gratis. cum am păţit eu. 🙂 sau poţi învăţa tango. sau să joci teatru. trebuie să fie ceva cursuri sau trupe de amatori prin bucureştiul ăla mare. 🙂
iar scrisul e fooooarte bun ca terapie. eu cel mai fain am scris pe blog când sufeream. aşa că, bagă!! nu te uita că iese mai puţin bine decât textul unuia care a luat pulitzer. tu scrie. orice şi oricând.
las’ că decidem noi, citiorii, dacă e bine sau rău. nu îţi trebuie părerea niciunui scriitor. pune-te în faţa tastaturii şi scrie. şi până în uichend să îmi laşi aici adresa de blog. am zis!
spor!
ps: and fuck him! nu te merită. nu ne place de el, nu e prietenul nostru! 😉
Cand se va face, trimit link direct la nasa licurici :). Pana in weekendul asta nu, dar sper sa prind oricum ultimele zile de primavara si blogul meu sa se nasca in aceeasi perioada cu mine
P.S. Iti multumesc ca in seara asta mi-ai indreptat gandurile spre altele si ca m-ai facut sa zambesc si sa rad
cu mult drag. şi-altădată.
hehe, şi eu m-am născut în ultimele zile de primăvară. so, dacă eşti Gemeni vei trece peste mult mai simplu decât crezi. 🙂
Hmmmmm, nu-s geamana, mi-s berbeaca rau de tot… Oricum, amu te inteleg, am un prieten care e in gemeni si semanati mult :D. Pai… sa vezi, blogul l-am facut… un impuls nebun cu ocazia zilei mele no. 2, am scris ceva ca sa fie scris asa de inceput, ca mi-e frica… http://domnisoarat.blogspot.com/
Vorba ceea, alea iacta est :))
fain nume de blog. ne place 🙂
Am zis sa folosesc macar initiala de la numele meu real :). Iti multumesc din nou pentru sustinere, votul de incredere si sfaturi. Deocamdata nu mi-am dat eu seama cum functioneaza bine, dar cand aflu te vei regasi in blogrolul meu :D. Weekend fain
foarte mulţumesc. o să te prinzi repede şi o să-ţi şi prindă bine. blogu’ zic 😀
Greu de crezut,dar uneori o despărţire aduce după sine lucruri mult mai bune.
În urma unei despărţiri recente am pierdut şansa de a avea o relaţie propriu-zisă,dar am câştigat o prietenie care se dovedeşte mult mai valoroasă acum.
Prin urmare,tot răul spre bine 🙂
Dacă tot veni vorba de coafor aş vrea să-mi explice cineva (femeie, psiholog sau ambele) odată treaba cu despărţitul şi tunsul la femei că nu o înţeleg. De acord cu Leti legat de adrenalină. O căzătură inofensivă pe iarba udă din Făget după ce te-ai extenuat urcând Peana alături de alţi demenţi pe două roţi elimină orice risc de depresie.