…bătrâna basarabie a pierdut ultimul tren. şi asta pentru că nimeni nu a vrut să o ajute la bagaje ca să poată urca, în sfârşit, în vagon. noi ăştia, europenii, nu mai avem timp de politeţuri şi alte sentimentalisme învechite. să se descurce fiecare cum poate, că doar viaţa-i nedreaptă şi la tăţi ni-i greu. în noua ordine mondială, ipocrita europă preferă să se împace cu ruşii, nu să ridice bagajele unei bătrâne amărâte, putinista rusie preferă să îngraşe comunismul şi să ocupe singură toate vagoanele, iar superficiala românie se preferă pe sine şi atât.

bătrâna basarabie e împinsă în sus, pe scările vagonului, doar de nepoţii ei, tineri, pătimaşi şi năvalnici. ei, însă, nu se descurcă prea bine cu bagajele. ei ştiu două chestii clare: să folosească twitterul şi că vor să scape de comunişti. programele politice, bagajele, le-au lăsat altora, mai luminaţi, chipurile, sperând că ştiu ce să facă cu ele odată ce ei, copiii, vor îndepărta comuniştii de pe peron şi vor urca bătrânica în tren. doar că oamenii cu programe politice, părinţii lor, cum ar veni, s-au dovedit umili, plecaţi şi fricoşi în faţa şefului de gară. aproape că şi-au cerut scuze că şi-au scăpat fiii şi fiicele de sub mână şi ăştia au făcut un pic de deranj.

degeaba au pus ei, tinerii basarabeni, steagul românesc pe clădirea parlamentului. nimănui nu-i pasă. nici celor de acasă, nici celor de peste prut. unire? ce unire? cu moldova? aţi înnebunit? adică, să ne unim cu nişte sărăntoci, comunişti şi înapoiaţi, care nici măcar nu vorbesc corect româneşte? nu ne e suficient de greu şi aşa, să ne fie şi mai greu? lasă-i să stea la ei în ţară. să se descurce. nu ne trebuie. eventual, ne unim cu ei în europa, dar nu aşa. ce dacă ni se aruncă ei în braţe şi vor să fie de-ai noştri?! dragoste cu sila nu se poate, vă e clar?? cu atât mai mult cu cât, odată europeni fiind, am renunţat la orice pretenţii teritoriale. jucăm în altă ligă. iar în liga asta „nu se face” să te uneşti cu alţii.

vă sună cunoscut tot ce am zis mai sus? nu mă mir. doar asta e atitudinea celor mai mulţi români din românia. aşa încât, tineri basarabeni, treziţi-vă! românilor li se rupe de moldova! nu o vor. li se rupe şi de ştefan, chit că l-au votat drept cel mai mare român şi l-au mai şi sfinţit. degeaba urlaţi voi din toţi rărunchii în piaţa aia a voastra, pe care aţi denumit-o pompos „a marii adunări naţionale”, degeaba fluturaţi steaguri româneşti şi degeaba atârnaţi hărţi cu românia dodoloaţă. românia nu vă vrea! va trebui să vă obişnuiţi cu gândul ăsta şi să încercaţi să găsiţi o altă soluţie.

românilor li se pare amuzant să vadă la televizor ce se întâmplă pe la voi şi să chibiţeze, oarecum satisfăcuţi, „he, he, am trecut şi noi prin asta”, după care să schimbe canalul (că au peste 90 de canale, nu doar o televiziune de stat) sau să iasă pe terasă, la bere, şi să-şi facă planuri de vacanţă în europa (că doar pot pleca oricând pentru că sunt, nu-i aşa?, europeni).

mai mult de atât nu cereţi de la români. nu au de unde da. iar până o să învăţaţi asta, o să ajungeţi suficient de mari încât să vă faceţi programele voastre politice, diferite de ale părinţilor voştri, şi să încercaţi să duceţi ţara aia într-o altă gară. una mai prietenoasă, cu scări la nivelul peronului, care se pot urca uşor şi fără să aveţi nevoie de ajutor la bagaje. poate că atunci vom urca şi noi în vagoane. dar numai „poate”.

20 Replies to “basarbia? care basarabia?”

  1. cel mai bun vin baut de mine e de la Milestii Mici, crama in care am si fost, are vreo 35 de km!

    eu sunt pro Basarabia, dar nu e viabil acum un proiect de unificare.

  2. tibi: 🙂 dacă am face un drum al vinului românia-basarabia, poate că am pune de-o unire.

    ana: foarte mulţumesc 🙂

  3. Bine spus! cat despre ce spune Tibi, il citez pe sotul meu aseara (el ii din Rîm, deci nu se pune vreun alt sentiment la mijloc) „dacă vă uniţi, poate dă ăl de sus să aveţi vin mai bun în ţară.”
    Mdoh, el cunoaşte problema doar din acest punct de vedere.

  4. în sfârşit, mă nimeresc să fiu de acord cu dinozaurul antevorbitor 😀
    mai multe nu zic, că oricum ai scris tu destule despre care e părerea mea referitoare la subiectul ăsta 😉

  5. Mi-e mi-a placut vasile ernu intr-un comentariu….
    Care comunism in Moldova?….ca e vorba de o sleahta care se foloseste de un concept pentru a duce o politica neo-liberala autoritara… Distanta de la cuvinte la fapte.

    De unde si problema lipsei de program. Tinerii s-ar adresa celor multi, dar conceptul care ar defini asta a fost confiscat si legitimat de altii. Bun exemplu de sechestru al cuvintelor…

    Cat despre partea cu programele politice, las ca nici Romania nu sta prea bine… ati citit voi undeva un program coerent, logic….HA. HA.

  6. vasile: da, da’ eu NU sunt de acord cu atitudinea asta!! eu doar am expus ce credeţi voi 😀

    tinca: n-om sta bine la capitolul programe, dar măcar ai noştri tineri nu au fost lăsaţi de izbelişte acum 20 de ani. aveam nişte ţărănişti acolo, nişte liberali, ba chiar şi nişte comunişti cu faţă umană 😀 pe când acum, degeaba au strigat basarabenii tineri că liderii politici din opoziţie nu s-au prea înghesuit să le sară în ajutor

  7. No, daca numai batranii trebuie sa gandeasca… si aia tineri sa actioneze… e nasol. Asta inseamna ca chiar nu a fost nici un obiect al revoltei… ca totul nu a fost decat o provocare… Oare chiar asa sa fie?

  8. tinca: nu cred că a fost vreo provocare. din punctul meu de vedere, lucrurile sunt mai banale decât le prezintă lumea. pur şi simplu tinerii ăia învaţă în românia sau acolo dar au contact cu occidentul prin internet şi au văzut că se poate şi altfel. şi vor acel altfel. nu au programe politice în cap ca dovadă că după ce s-au enervat pe parlament şi au spart totul, s-au cărat acasă. nu ştiau ce să facă. sunt sătui şi atât.

    fumi: mulţam 🙂

    muntele: le-au băut 😀

  9. Acuma lucrurile au fost provocate cumva (e ca la motoare, trebuie o scanteie)… Insa e clar ca fondul nemultumirii exista, altfel nu s-ar fi pornit totul. Si exista justificat! Lumea s-a saturat, si stie de ce s-a saturat.. CA nu stie cum sa schimbe, asta e altceva…

Dă-i un răspuns lui licurici Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *