Blogul Licuricei

…al patrulea invitat special al meu este BOGDAN STANCIU.

…i se spune, de fapt, puşu/pushu. ortografic, varianta a doua îmi place mai mult, dar nu ştiu de ce. pe pushu îl ştiu de o groază de vreme şi am lucrat împreună la clujeanul, evenimentul zilei şi acum la adevărul. el şi fumi îmi sunt cei mai buni prieteni băieţi, cărora le-am spus o mulţime de chestii despre mine de-a lungul anilor şi care mi-au dat cele mai ok sfaturi când a fost cazul.

pe cât sunt eu de îndrăgostită de transilvania saxonă, pe atât e el de ţara haţegului. ba şi mai tare, pot zice. de altfel, pushu m-a învăţat cum să scriu pe wikipedia despre dumbrăveni, după ce el făcuse o operă de artă din zona haţegului. uitaţi aici. e fascinat de istorie şi are o memorie fantastică legată de date şi nume, iubeşte tot ce ne-a lăsat imperiu amintire, plus că ştie o mulţime de lucruri despre uniunea europeană, şi nu numai, şi le scoate din memorie exact când ai nevoie de ele.

ca să nu mai spun că e pasionat de genealogie şi se trage (pe linie maternă) dintr-o familie de nobili români maramureşeni mutaţi în partium şi din boieri făgărăşeni. nu sunt poveşti, are acasă copia după diploma nobiliară a strămoşilor, originalul fiind păstrat în arhivă la budapesta. blazonul reprezintă o căprioară cu trei munţi în spate: gutâi, ţibleş şi oaş.

când vine vorba de presă, pushu e un ziarist de şcoală veche, dar cu o deschidere totală către nou. îi place tot ce înseamnă new media şi se ştie la chestii de-astea. am un foarte mare respect pentru el ca ziarist şi printre cele mai plăcute amintiri de-ale mele din presă se numără articolele făcute împreună.

iar acum, doamnelor şi domnilor, textul:

Săru’mâna tanti Maria

Foto: David Sugár

Tanti Maria Roşca este o bătrânică în vârstă de 70 de ani din Chinteni, care a luat calea Clujului pentru a cumpăra ceva pentru nepoţelul ei, care azi-mâine face şapte ani. Nu i-a luat telefon mobil, nici iPod, nici iPhone, nici vreun alt gadget de ultimă oră, ci trei plase de cărţi de la Târgul „Gaudeamus”, pentru care a rupt câteva sute de lei din banii, nu mulţi, cu care îşi duce bătrâneţea.

Femeia a povestit în cuvinte simple, de femeie ale cărei mâini vorbesc mai mult decât ea, că a  cam citit toate acele cărţi, dar le cumpără se le aibă şi nepoţelul ei în bibliotecă.

Nu ştiu cine e nepoţelul ei, dar sunt convins că un iPod i-ar fi plăcut mai mult, astăzi. Şi e normal să fie aşa. Însă, mâine, poimâine, sau peste câţiva ani, când se va lăsa legănat de cuvintele strânse în paginile foşnitoare ale uneia din cărţile cumpărate de tanti Maria, nu cred că, măcar pentru o clipă, nu se va îndrepta cu gândul, recunoscător, spre bătrânica simplă, adusă de spate, care, într-o zi strălucitoare de primăvară, s-a întors acasă împovărată de trei plase de cărţi pentru el, puştiul care şi-ar fi dorit, atunci, un iPod.

Stingheră printre „domnii” de la oraş, înghesuită pe stradă de neciopliţi şi nesimţiţi, strivită pe autobuz de mârlănie şi miserupism, o bătrânică de la ţară a făcut astăzi un gest care m-a tulburat prin curăţenia lui. Săru’mâna tanti Maria.