…cred că sunt singura (sau, mă rog, printre foarte puţinii români) care şi-a dat azi-noapte ceasul înapoi cu o oră şi nu înainte. şi nu doar ceasul de la telefon, ci toate ceasurile din casă. asta ca nu cumva să întârziu la job. de bună seamă că am întârziat. m-am trezit instinctiv exact la ora la care ar fi trebuit să fiu în redacţie. adică la 7.33 în timp ce toate orologiile, mecanice sau electronice, din locuinţa mea de vară arătau 5.33. ceasu’ rău, vorba aia.
şi apropo de ora asta. m-am tot întrebat de ce naiba peste tot, ziare, tv, radio, se dă exemplul „ora 3.00 devine ora 4.00”? de ce nu se spune „ora 12.00 devine ora 1.00” sau „ora 7.00 devine ora 8.00”? cum de s-a ajuns la 3-ul ăla şi care e rostul lui? răspunsul colegilor din redacţie a fost „ceva cu trenurile”, da’ CE cu trenurile? şi, mai ales, DE CE şi CINE a stabilit fix ora 3.00? mi se pare ciudat. sau nu e?
Pai ideea e ca tine de momentul efectiv cand se muta bratele ceasului. In noaptea trecuta, la ora 3 s-au dat ceasurile inainte. In octombrie, la ora 1 se dau ceasurile inapoi cu o ora. Dar de ce ora 3 si nu 12, idee nu am. Poate ar merita intrebat google?
Google zice ca e o ordonanta de guvern din 1997 care a stabilit ca ora 3 sa devina ora 4. 😀
Amanunte la link:
http://www.scienceline.ro/ORA_DE_VARA___SCHIMBAREA_OREI___CAND_TRECEM_LA_ORA_DE_VARA_ANUL_ACESTAA_5019_590_1.html
eu presupun ca problema ar fi fost doar pentru orele 23, 0 si 1, cand n-ai fi stiut daca e ieri sau azi ori chiar maine:) oare se leaga cumva si de GMT?
S: păi, asta nu înţeleg eu, de ce 3? atunci sunt mai puţine trenuri pe linie şi nu e o încurcătură aşa mare cu schimbatul orei? naiba ştie…
monica: poate era mai ciudat la miezul nopţii, dar în cazul ăsta puteau spune „ora 8 devine ora 9”. de ce au pus schimbarea la cea mai neîndemână oră?
cu GMT e cam la fel. britanicii folosesc GMT din octombrie până în martie, iar în rest aşa-numitul BST, british summer time. tot aşa, se dau ceasurile înainte cu o oră. iar asta de prin primul război mondial, parcă. dar nu ştiu care e ora la care dau ei ceasurile înainte. o fi tot la 3? 😀
Americanii folosesc 2AM:
In the US, 2009 Daylight Saving Time begins on Sunday, March 8 at 2 AM and ends on Sunday, November 1 at 2 AM as well. Time moves ahead one hour in March while it moves back one hour in November (hence the saying „Spring forward, Fall back”).
http://wiki.answers.com/Q/When_does_daylight_savings_time_change_in_Spring_2009
La fel si britanicii:
http://www.timeanddate.com/worldclock/timezone.html?n=136
http://en.wikipedia.org/wiki/Daylight_saving_time
dacă ai răbdare. că timp îţi faci, sigur 😉