…de câţiva ani buni mă gândesc să îmi fac un tatuaj. „mă gândesc” ăsta nu ştiu dacă e chiar cel mai bun cuvânt. poate ar merge mai degrabă „îmi trece prin cap” sau „cochetez cu ideea” pentru că, de fapt, nu reuşesc să-mi cristalizez o chestie concretă în minte. nu ştiu exact dacă vreau sau nu vreau? şi dacă vreau, unde îl vreau şi mai ales, cum îl vreau? dar, mai presus de toate, de ce îl vreau?
o mulţime de întrebări la care, în timp, am dat tot felul de răspunsuri. spre exemplu, mi-am zis „îl vreau într-un loc discret, dar nu intim şi, pe cât se poate, să fie vara la vedere”. pentru asta am bifat talpa piciorului, glezna, un loc mic după ureche, interiorul încheieturii mâinii şi spaţiul de la baza gâtului, pe spate. păreau cele mai bune locuri, dar niciunul dintre ele nu mi s-a părut, totuşi, „cel mai bun”.
după care m-am tot gândit ce anume vreau să fie desenat. mi-am închipuit flori discrete, zâne delicate, licurici amuzanţi, libelule vesele, aripi diafane, mămăruţe simpatice, cărţi deschise, cuvinte speciale şi cam atât. nimic însă nu mi-a picat cu tronc şi nu m-a mulţumit. singura chestie sigură era că, dacă va fi, va fi colorat. dar va fi?
pentru că una dintre marile mele probleme (în afara faptului că mă va durea la execuţie), e că tatuajul ăla va arăta ca dracu’ după ce voi îmbătrâni şi mi se va fleşcăi şi rida pielea. ştiu că există ceva metode de ştergere, dar nu mi se pare că rezultatele sunt satisfăcătoare. şi nici nu cred că, pe partea asta, se vor înregistra cine ştie ce progrese ale tehnicii până îmbătrânesc eu. oricum, nu mai sunt aşa mulţi ani până atunci. 😀
în plus, aş vrea să îmi definesc precis în minte de ce naiba vreau eu un tatuaj? de ce mă tot bântuie ideea asta? mi se pare o chestie sexy? – n-aş putea spune asta cu mâna pe inimă. am ceva de zis cu el? – poate, dar ce? e forma mea adolescentină de teribilism şi răzvrătire faţă de cutume pe care, până acum, nu am bifat-o? – ar fi un răspuns, dar care sunt regulile ăstea care mă revoltă aşa, că nu-mi dau seama? sufăr de exhibiţionism într-o formă uşoară? – s-ar putea, dat fiind că am şi blog, dar parcă totuşi nu.
o mulţime de întrebări fără răspunsuri concrete. ei, dacă reuşesc să rezolv toate dilemele ăstea, poate ajung să mă hotărăsc şi unde şi ce tatuaj vreau. până atunci mai dau, uneori, câte un ochi pe miami ink. 🙂
hai sa iti dau eu o idee. si-a facut o prietena pe laba piciorului, asa, oarecum pe exterior, perfect vizibil pe timpul verii si perfect ascuns altfel. iar pielea de pe laba piciorului e una din cea mai putin muncita, si prin urmare una dintre cele care se rideaza cel mai putin, ca nu trece prin frecventele intinderi/destinderi ale restului pielii
iar despre model, oricum daca e acolo trebuie sa fie ceva mic, nu de alta dar 1. nu ai loc, si 2. doare ca dracu..
asta cu durutul mă tot opreşte pe mine…
cand ma gandesc la tatuaje ma gandesc la vitele alea insemnate. sau la sclavi. nu cred ca tatuajul e o forma de protest, ci mai degraba intra in categoria operatiilor estetice.
demult, aveam un vecin care isi tatuase numele nevestei pe brat. eva. o inima si vesnica sageata. ma gandesc ca si-a trecut-o acolo ca sa-si justifice nenumaratele corectii pe care i le aplica (fizice). ca il intepa la inima. 🙂
cum ar veni, să-mi văd de treabă şi să nu mă tatuez că nu-s o vită? 😀
io iti ziceam cum imi suna mie. si de ce nu ma tatuez eu.
da’ ai vazut ca m-am gandit si la o alternativa. operatie estetica.
io zic sa nu te tatuezi, dar din cauza motivelor mele. pe ale tale le-am ignorat.
Am cunoscut un rus care avea tatuati doi ochi in spatele capului…
Se spune că media inteligenţei tatuaţilor e inferioară netatuaţilor. E o formă a subculturii. Îţi chinui corpul pentru ce? Ceva pur decorativ, de suprafaţă. Nu exprimi nimic altceva decât submisivitatea la un „trend”.
Pe vremuri voiam şi eu piercing într-o nară sau în buric. Dar m-am lecuit rapid de neoprimitivism, după ce am călcat pragul unui astfel de „atelier”.
păi, atunci, să le creştem media tatuându-ne. 😀
râdem, glumim, dar eu nu cred, totuşi, că are vreo legătură cu IQ-ul. am să mai studiez această problemă.
ooooooau ce proFUND ganditzi…..tatuajul in general reprezinta un accesoriu (vestimentar)de aici pana la vitele insemnate sau asocierea cu incultuta mai este mult…ce ar fii sa nu ne tatuam ca sa creada lumea ca suntem desteptzi lol …ma lasi…tatuajul ca si vestimentatzia reprezinta stilul tau de viatza.daca u etichetezi un om dupa felul cum se imbraca s-ar putea sa te insheli
si aceea care se tatueaza nu se numesc prosti ci mai degraba noncomformisti care nu tzim cont de …..gura lumii……(cum faci u)
Aha. Interesant accesoriu vestimentar. Iniţial, tatuajele erau exhibate mândru de marinari sau puşcăriaşi. Oricum ai interpreta, este un produs al SUBCULTURII!
mvs: de-abia azi am găsit în spam mesajul dvs. nu ştiu de ce s-a oprit acolo.
oricum, m-am uitat şi e un pic scarry tatuajul ăla de care ziceaţi 🙂
nu doare asa rau depinde doar de locul unde ti-l faci si cine ti-l face.eu am deja 2 si urmeaza si al 3 lea
ce curajoasă! eu încă mai stau şi cuget 😀
eu am deja un tatuaj f. dragut pe omoplat si mai vreau unul – imaginea cainelui meu pe care l-am adorat (nu mai este printre noi ). Nu poti asocia tatuajul cu incultura , asta dovedeste limitare .
da, am văzut că tot mai multă lume îşi tatuează imaginea animalului de companie. eu am o pisică, dar încă nu a murit. mai aştept 😀
daca ne ghidam in viata dupa ceea ce fac sau spun unii sau altii , pornim la drum cu un mare handicap . Nu-ti fa un tatuaj doar pentru ca e trandy , are vecinul sau mai stiu eu ce … ci pentru ca-ti place si se potriveste cu personalitatea ta . Eu nu port o pereche de pantofi doar pentru ca anul acesta se poarta respectivul model , ci pentru ca ma simt bine in ei
păi, dacă mi-aş fi făcut pentru că e trendy, l-aş fi făcut demult. tocmai asta ziceam, că mă atrage ideea, dar nu sunt pe deplin convinsă.
iar faza cu pisica era o glumă. 🙂
Trebuie sa fii hotarata 100% ! Daca nu , mai bine nu-ti faci ; te vei plictisi sau vei regreta . De durut nu doare prea tare , depinde de locul ales . De exemplu , pe mine (pe omoplat) nu m-a durut deloc , dar stiu ca pe partea interioara a bratului doare ; de asemenea , depinde de gradul de tolerabilitate al fiecaruia.
Stii , problema noastra a romanilor este aceea ca ne place mult sa-i judecam pe altii : dupa haine , dupa coafura , dupa nr. de cercei din ureche , in functie de cine sau ce sunt parintii . In liceu ,eram catalogata drept o salbatica pentru ca purtam in ureche un ac mare de siguranta si blugi rupti desi eram cea mai buna eleva din clasa . Astazi , aceleasi persoane imi spun „sarut-mana d-na !” si ma respecta pentru ca practic o anumita meserie . DAR EU NU M-AM SCHIMBAT ! ….scuze pentru paranteza …. so , daca-ti doresti un tatuaj fa-ti unul ! Inteligenta nici nu-ti scade , nici nu-ti creste ; vei ramane aceeasi cu sau fara tatuaj iar parerea celorlalti nu trebuie sa conteze .
recunosc, şi eu m-am surprins având prejudecăţi despre anumiţi oameni din diferite motive. dar frumuseţea e când îi descoperi altfel de cum te aşteptai. 🙂
şi tatuaj o să-mi fac probabil, la un moment dat, doar să mă hotărăsc unde şi ce. 🙂
@taz: e o mare diferenţă între subcultură şi incultură, tu ca fostă premiantă ar trebui să ştii 😛
Singurele tatuaje care îmi plac sunt cele cu henna sau indigo, temporare. Dacă nu eşti şaman sau cine ştie ce iniţiat, eu zic că e un neobarbarism să îţi chinui corpul pentru un moft.
Un alt motiv pentru care refuz să mă tatuez e că mă plicitisesc repede 😀 . Eventual mi-aş tatua un logo meteo, în semn că sunt schimbătoare, dar aş vrea să schimb şi asta 😀
Eu stiu ca este o mare diferenta intre cei doi termeni , dar tu ai facut aceasta afirmatie: „media inteligentei tatuatilor este inferioara netatuatilor ” si ad literam concluzia este ca tatuatii sunt prosti in comparatie cu netatuatii . Total gresit dupa parerea mea .
@taz: Nu e o constatare personală, e rezultatul unui studiu sociologic. Normal că şi între inteligenţă şi cultură e o diferenţă considerabilă, înclin să cred că studiul se referea la cultură, iar mass-media a fost din nou «telefonul fără fir». Am cunoscut persoane tatuate absolut geniale şi/sau cu o cultură fantastică. Dar încă nu am văzut salon de tatuaj care să nu îmi repugne prin kitsch sau aer interlop…
Oricum Laura îmi rămâne la fel de dragă cu tatuaj sau fără tatuaj, dar mi-e că peste vreun an merge să şi-l scoată… 😀
oooo, până îmi fac un tatuaj mai durează. poate cu o zi înainte să mor 😀
eu nu mi-am facut tatuajul in Romania ; iar acum , pentru nr.2, caut un salon care sa-mi inspre incredere .Eu stiu ce-mi doresc (poate si din cauza varstei …trecuta bine de 30…)!
Trecută bine de 30 e şi Licuricea şi eu 😀 Şi iar ne aflăm în plină confuzie – a fi schimbător nu înseamnă deloc că nu ştii ce îţi doreşti. Şi acuma cine e cel cu prejudecăţi: eu nu mă refeream nicidecum exclusiv la saloane de tatuaj româneşti. Much ado about nothing…
până la urmă veţi deveni prietene. am eu un feeling 🙂