Blogul Licuricei

…mi-e plină masa de cărţi pe care le cumpăr sau împrumut, citesc 50-100 de pagini din ele, după care nu mai ajung să le duc până la capăt pentru că mă uit la filme. e o bătălie continuă în mintea mea între a sta în fotoliu şi a citi pe îndelete, ca pe vremuri, sau a sta în pat şi a vedea orice film care apare sau care l-am mai văzut. pentru că, indiferent că filmul ăla are 3 sau 9 stele pe imdb, eu mă uit.

trebuie să recunosc deschis că, uneori, mi-e poftă să mă uit la filme proaste. nu pot citi cărţi proaste, dar pot vedea filme proaste. habar nu am de ce. cert e că mă relaxează teribil o tâmpenie prost-făcută şi, de multe ori, râd chiar mai bine decât la o comedie de oscar. am şi eu piticii mei.

revenind la cărţi, însă, am la o mână distanţă de mine vreo patru cărţi, începute şi abandonate. ”imperium” de robert harris, ”memoriile” lui anania, ”sfânta alianţă” a lui eric frattini şi ”îndrăzneala de a spera” a lui obama. stau toate acolo, una peste alta, şi aşteaptă să le termin. primul în stivă a fost  imperium, un roman istoric bine închegat şi documentat despre ascensiunea lui cicero, unul dintre cei mai desăvârşiţi oratori pe care i-a avut roma vreodată.

cartea e scrisă bine, iar robert harris e unul dintre jurnaliştii deveniţi scriitori care chiar îmi plac. am mai citit câteva cărţi ale lui (vaterland, arhanghelsk şi pompei) şi pot zice că e quite ok, şi nu doar pentru vremuri de vacanţă şi relaxare. din păcate, timpul pentru imperium mi-a fost furat de n-ori până acum de tot felul de filme, mai slabe sau mai bune, în funcţie de noroc.

spre exemplu, acu’ vreo două zile a fost la concurenţă cu gran torino a lui clint eastwood şi cel din urmă a câştigat. minunat film, ce-i drept, dar cum rămâne cu imperium? să-l pun în bibliotecă pentru o vreme sau să-l mai las la îndemână? sau ce să fac cu memoriile lui anania? mi le-am comandat pe net, chiar înainte de a apărea la librăriile din cluj. am citit primele 168 de pagini pe nerăsuflate, curioasă în a afla ce e în sufletul acestui mitropolit.

mărturisesc că am pornit cu prejudecăţi. nu-mi place anania pentru că se opune cu vehemenţă retrocedării corecte a bisericilor greco-catolicilor, iar pentru mine ăsta nu e semn de creştinism. din păcate, paginile citite nu mi-au spulberat prejudecăţile. ba mai mult, mi-am dat seama că modul în care a ajuns să-şi trăiască viaţa e mai degrabă o chestie de destin, şi nu de chemare duhovnicească. aşa i s-a întâmplat, nu aşa şi-a dorit. aşa că i-am abandonat istoria şi l-am înlocuit cu obama.

ăsta are clar chemare, dar spre politică. n-am apucat să citesc prea mult din îndrăzneala de a spera (tot din cauza filmelor, evident), dar mi-a plăcut autoironia şi sinceritatea autorului. şi am rămas uimită cât de bine scrie obama, de fapt. simplu, neplictisitor, precis, direct şi sincer – cam ăsta îi e stilul.  şi zău că merită să îi termin cartea. doar că nu ştiu dacă de ea să mă apuc acum sau de sfânta alianţă a lui frattini?

aici e vorba de istoria a 500 de ani de spionaj la vatican, de operaţiuni ascunse ale serviciului de spionaj (sfânta alianţă) şi contra-spionaj (sodalitium pianum) papal, de acţiuni reale şi nu imaginare. cum să nu citesc aşa ceva? e ciocolată, de-a dreptul. doar că tocmai mi-am luat două filme pe care le-am mai văzut, recunosc, dar de care mi-era dor: sabrina (varianta clasică, mult mai bună decât cea nouă, zic eu) şi cândva pe-aici trecea un râu (adică redford regizându-l pe brăduţ. de vis).

so, în condiţiile date, ce să ştiu face? a citi sau a viziona? asta e întrebarea.