…aseară mi-am descoperit o mică pată pe corp pe care ştiu sigur că până acum nu o aveam. e micuţă, cât un sfert de unghie, uşor maronie şi are textura unei arsuri. nu m-am ars niciodată în locul ăla, aşa că nu ştiu cum şi de ce a apărut. în cursul zilei, m-am gândit de câteva ori la ea. şi mi-am dat seama că, aşa vitează cum mă ţin, am o grămadă de spaime. într-o ordine aleatoare, iată-le:
1. mi-e frică foarte tare că am să mor de cancer. mă sperie cumplit boala asta pe care tot mai multă lume pare să o aibă şi de multe ori sunt convinsă că nu am cum să o ocolesc. mă tem pentru că ştiu că doare ca dracu’ şi pentru că te face să realizezi, ceas cu ceas, că mori. aş vrea să mor în somn, brusc, dacă s-ar putea.
2. mi-e teamă de şerpi. de fapt, de orice fel de reptilă. nu stau să psihanalizez de e o chestie ancestrală au ba, cert e că mi-e frică. chit că, până acum, nu am văzut niciodată un şarpe aproape de mine, indiferent pe ce dealuri, munţi sau câmpii am bântuit. dar sunt cumva sigură că primul pe care îl voi întâlni, va fi veninos şi mă va muşca. şi nu voi ajunge în timp util la spital etc etc etc.
3. am o groază teribilă de ziua în care mama mea va muri. chiar dacă nu o văd decât maxim o oră pe zi şi chiar dacă nu am răbdare să discut cu ea după cum i-ar place, îmi este imposibil să-mi imaginez viaţa fără ea. probabil voi supravieţui, dar o mare parte din mine va fi altfel.
4. asta am mai zis-o: mi-e frică să zbor. încerc tot mai des să mă conving că e singurul mod comod în care pot ajunge să văd tot ceea ce mi-am pus în gând să văd, dar degeaba. în momentul în care chiar trebuie să pornesc într-un loc ceva mai îndepărtat, caut tot felul de soluţii să ajung acolo pe alte căi. iar dacă nu reuşesc, zborul devine pentru mine un chin. îmbătrânesc un an, într-o oră.
5. mi-e frică să mă las de job de tot. îmi doresc să nu mai fac asta nici măcar o singură zi în viaţa mea, să stau să lenevesc, poate chiar să scriu o carte, să călătoresc, dar sunt prea fricoasă. undeva în mine mă gândesc că m-aş descurca eu financiar cumva, dar nu am atâtea coaie încât să renunţ la nişte bani siguri. din acest motiv, oricât de mult mi-am dorit, nu am avut curajul să las totul la o parte şi să pornesc singură în jurul lumii, o vreme.
6. mă tem să mă mut în altă ţară şi să o iau de la capăt. nu cred că m-aş descurca deloc. niciodată nu am fost talentată la limbi străine şi chiar dacă înţeleg bine câteva, nu mă înghesui să le vorbesc. iar ăsta e un foarte mare handicap peste care nu cred că am să trec curând. şi chiar dacă aş trece, nu aş avea ce munci. în afară de presă, nu ştiu să fac nimic altceva.
7. mă sperie ideea că, atunci când va fi să trag linie, nu voi avea după ce. nu voi fi făcut nimic remarcabil şi care să rămână de referinţă în lumea asta (şi nu mă refer aici la copii, că aia nu mă voi înghesui niciodată să-i fac). mă tem că nici măcar nu am să mă ratez grandios, dacă tot o să mă ratez. o voi face ”călduţ”, aşa cum am trăit. de plict.
mda. oi fi eu independentă, dar dacă mă scuturi un pic mai bine, nu e mare lucru de capu’ meu.
şi nu, nu sunt deprimată pt că nu am niciun fel de motive să fiu. doar pata aia ce m-a pus un pic pe gânduri. cât de un articol. 🙂
Chiar ar trebui sa ai grija … iti irosesti viata aiurea . Pata aceea e de la batranete 🙂
hmmm… zici? asta cu bătrâneţea mai treacă-meargă, dar cu irositul…. voi cugeta asupra. mersi 🙂
şi mi-ar plăcea să ştiu cine eşti.
linişteşte-te 🙂
revin… frica de acea pată se datorează documentării tale în legătură cu ” boala asta pe care tot mai multă lume pare să o aibă”. este un fel de vorbă (nu ştiu exact cum e formulată), dar: „prostul niciodată nu se îmbolnăveşte”. uite un test: http://www.psihoteste.ro/teste/test136.html
mă liniştesc, mă liniştesc, dacă zici tu 🙂 dar între timp mi-am făcut testul şi mi-a ieşit asta:
”Nu-ţi asculţi niciodată corpul.Te îngrijeşti doar atunci când este absolută nevoie şi doar atunci eşti pregătit(ă) să faci acest lucru în mod regulat. Ca majoritatea oamenilor, ştii că sănătatea este bunul cel mai preţ şi că trebuie să te menajezi, dar fără să dai fuga la dulapul cu medicamente la cea mai mică durere”.
cam aşa e. 🙂
Du-te la dermatolog, ce mai stai? Dacă ar fi vară ţi-aş spune să tratezi pata cu aplicaţii locale de sevă de rostopască. Eu zic că e un banal pitiriazis…
…laura-balaura, ti-am mai spus-o intr-o forma sau alta, dar ma repet: pe de-o parte, e fascinanta acuratetea de care dai dovada cand iti caracterizi simptomele (nu putini oameni sunt capabili de o asemenea onestitate); pe de alta, e la fel de fascinanta obstinatia de care dai dovada cand e sa-ti pui singura diagnosticul:)
Ramanand la faza asta, incepi sa aduci cu un hamster din ala care alearga pe-o roata fara nici un rezultat. Macar – vorba yankeului la Curtea Regelui Arthur cand a vazut misticul facand matanii de dimineata pana seara: daca am instala pe el un dinam am putea face o fabrica de ciorapi!:)
hect0r: o să mă duc la un moment dat.
alin-mălin, da’ ce diagnostic mi-am pus? că nu mă dumiresc. sau vrei să spui că dacă doar recunosc că trăiesc „călduţ” şi nu fac nimic altceva, îs dusă şi eu ştiu asta? :))) well, chestia e că nu mă pot mobiliza să schimb ceva. nici nu ştiu precis în ce direcţie să schimb şi ce anume să schimb şi cum să schimb. am un handicap din pctul ăsta de vedere. şi până la urmă, mi-e mai comod să constat cum sunt, decât să schimb ce sunt. fiecare cu piticii lui. 🙂
:))))
te inteleg!!!!
daca ai stii cate frici de-astea ciudate am si eu! cred ca mai ales noua, Gemenilor, ni se intampla, pt ca avem prea multa imaginatie prospectiva sau cum sa zic….
De ex, mie mi-e frica sa nu mor intr-un mod absurd, sa ma curentez sau sa ma impiedic, adica mi-i frica de accident domestic sau oricum de ceva absurd… o spun din experientza, pt ca tind sa fiu protagonista unor incidente aparte:D
e drept ca ingerul pazitor are mult de lucru cu mine si de multe ori „m-a scos”…
dar teama absurda ramane. culmea, nu mi-i frica de ridiolul in viatza de zi cu zi cat de ridicolul mortii:) insa nu vreau nici moarte eroica…
apoi, cu cat zbor ma mult, mi-e mai frica sa zbor, desi imi place tot mai mult. nu de alta, dar am simtit din plin – ultima data – niste turbulentze mai rele ca si cutremurele din ’70…
si am avut si eu o chestie pe piele zilele trecute si am crezut ca sigur e o tumora. apoi s-a retras ca s-a speriat de spaima mea. dar asta e pura ipohondrie:)
Licurici, dar care ar fi solutzile la fricile noastre?