…nikita mihalkov este un povestitor desăvârşit al lucrurilor simple. m-am convins de chestia asta zilele trecute, când am revăzut o parte din filmele lui. nu ştiu exact cum izbuteşte asta, dar cred că secretul e că încă îi pasă de „mărunţişurile” vieţii: dragoste, familie, tradiţie.
cu un bunic fost guvernator imperial al oraşului yaroslavl şi o mamă prinţesă, provenind dintr-o veche familie nobiliară rusă, mihalkov nu poate fi altfel decât un aristocrat al cinematografiei ruse, la propriu şi la figurat. nu are încotro, cum ar veni. de-asta mi-e greu să înţeleg prietenia lui cu putin – pe care eu, una, nu-l simpatizez deloc, dar i-o trec cu vederea. mai greşesc şi aristocraţii, ce să-i faci?
omul ăsta, mihalkov, are eleganţă, stil, patimă, limpezime a ideilor, ironie, convingeri puternice, credinţă şi un simţ al realului ieşit din comun, iar asta sare în ochi de la o poştă. nu am văzut încă un film de-al lui care să nu-mi placă. şi am văzut destule. de fapt, uneori am impresia că, în general, ruşii (ca şi cehii, de altfel) nu pot greşi când fac film.
iar asta e, într-un fel, ciudat. eu, care nu savurez defel romanele ruseşti indiferent de autor (spre exemplu, am început de cel puţin patru ori „maestrul şi margareta” până am reuşit să îl termin), mă uit fascinată la orice film care vine de pe meleagurile ălea. şi toate mi se par bune.
n-am o explicaţie pentru asta. poate pentru că nu fac ei chiar atât de multe filme. sau poate că ajung la mine doar ălea care merită, deşi e cam exagerat să cred aşa ceva. cert e că îmi plac. până şi limba aia aspră şi bolovănoasă îmi place atunci când o aud pe ecran.
dar revenind la mihalkov. am (re)văzut de curând „bărbierul din siberia” şi „piesă neterminată pentru pianină mecanică„. filme de dragoste, evident. de altfel, regizorul însuşi declara odată că toate filmele lui sunt de dragoste, aşa că nu e vina mea că m-am uitat la „siropuri”. :))
dacă „piesa…” este desăvârşit prin delicateţea lui, ceea ce e un paradox ţinând cont că toate personajele sunt extrem de gălăgioase în filmul ăla, „bărbierul…” e jucăuş, sensibil şi pătimaş în acelaşi timp. începutul mi-a lăsat impresia unui vodevil, amuzant pus în scenă de mihalkov, dar apoi pasiunea dramatică a ruşilor şi-a pus amprenta peste tot. mi-a foarte plăcut.
adevărul e că de orice îi poţi acuza pe ruşi, dar nu că nu ştiu să iubească. deşi, sinceră să fiu, nu ştiu dacă mi-aş dori să fiu iubită de un rus, fie el mujic, bolşevic sau aristocrat. nu vreau să mă gândesc ce mi s-ar întâmpla dacă l-aş părăsi şi ar deveni brusc gelos şi răzbunător. dar, priviţi de departe, ruşii sunt cool. :))
şi pentru că mi-am deschis apetitul cu mihalkov, am revăzut şi „moscova nu crede în lacrimi„. ei bine, uitându-mă la filmul lui menshov, m-am înduioşat rău şi mi s-a făcut dor de trecut. de trecutul ăla ce înseamnă copilăria mea şi care, cu toate timpurile roşii, nu a fost chiar aşa de rea.
mi s-a făcut dor de garoafe, florile care defineau sistemul dinainte de ’89 pentru că altele nu erau, dor de sufrageriile cu bibelouri în vitrine şi pe mileuri, dor de telefoanele masive, cu furcă, care tronau pe măsuţe special cumpărate, dor de sticlele de lapte lăsate la poartă şi acoperite cu simpaticele capace din staniol, dor de bananele puse pe dulap la îngălbenit şi niciodată coapte îndeajuns. dor de mine, atunci.
ca să vezi ce scot ruşii din om. 🙂
Si uite-asa, citeam furata de atmosfera, pana cand ti s-a facut dor! Si m-am dezmeticit brusc, realizand ca e doar dorul tau de varsta aceea si nu de epoca in sine, ea ramanand grotesca si plina de drame.
vai, tocmai am vazut (de cateva saptamani) Burnt by the sun si tare m-a impresionat…pacat de un efect special nu tocmai reusit, soarele ala care tot trecea prin cadru ca un fulger. Si trista am mai fost multe zile, dupa aia. acum caut partea a doua..
să bem pentru ruşii iubiţi la distanţă!
mai dă-i dreacu cu gazele lor.
FFD: de mine, clar. în perioada aia nu aveam apăsări existenţialiste şi nu cunoşteam un alt mod de viaţă, aşa încât amintirile mele sunt chiar plăcute. pe de altă parte, „moscova…” rămâne un film fuuuuarte bine făcut în simplitatea lui muncitorească, să zic aşa :)))
monica: „burnt…” mi-a scăpat. da’ restu’ – „ochi chyornye”, „câteva zile din viaţa lui oblomov”, „sclava iubirii” etc – le-am bifat. o să-l caut şi pe ăla.
muntele: ei, cum iese moldoveanu din tine la iveală. chit că nu am zis nimic de vodcă, vin şi alte de-astea :)))
„Burnt by the sun” e, de fapt, „Soleil trompeur”, cum a rulat la noi, Oscar pentru cel mai bun film străin şi nominalizat la Cannes. E superb, răscolitor şi trist. Rusesc.
Uite-asa imi perfectez io lista de filme si-apoi ma duc la munca si aud colegii cum zic: „Cum naiba tie iti plac toate filmele pe care le vezi?”. Nu stiu ei de unde vin recomandarile 😉
mihnea: ei, asta e o zi istorică pentru mine. prietenii ştiu de ce 🙂
ana: americani, ce vrei şi tu?! :))))
Stiu dara 🙂
I have yet to live that day 🙂
mare mare regior de film. a fost in Romania, CTP i-a tras o cronica f misto.
mai rusii sunt titani ai culturii, ce mnai
eu, spre deosebire de tine, citesc cu predilectyie volume din alea groase de 600 pagini…Oblomov, Idiotul, Razboi si pace… Mantaua..ce scrieri…si multe altekle
evident rusii sunt profunzi si inatacabili…inclusiv traditia spiritualista, Sestov, etc etc f interesanta.
Mare patrie culturala…politica si gazele sunt complet altceva. sa le dam dreak, cum zicea cineva mai sus!
Si inca ceva: am citit si recitit Maestrul si Margareta
f buna.
si la a vostra „rux” ii place cel mai mult
„piesa neterminata pentru pianina mecanica” si „oblonov” sunt doua din filmele foarte bune ale lui Mihalkov. Insa „barbierul din Siberia” e cam dulceag si plin de tente nationaliste (ca sa nu zice imperialiste)… Cu filmul asta din urma iti poti explica prietenia lui mihalkov cu putin….mihalkov are nevoie de sistem sa isi faca filmele si putin are nevoie de artisti care sa-i faca imaginea. Si daca toate astea sunt in numele marii rusii… iaca-i gata aluatul.
tibi: da, rux e mare fan bulgakov. poate şi de-aia ea e cine e şi eu nu. 😉
tinca: da, e uşor dulceag, dar are o dulceaţă de nuci verzi. bună, cum ar veni. :)))) iar scena cu ţarul, fie ea imperialistă sau nu, a fost foarte izbutită. cadrul ăla lung, fixat pe mihalkov-ţarul care se îndreaptă spre cal, după ce a băut paharul de vodcă cu tinerii ofiţeri, e impresionant. mie şi acum mi se derulează în minte.
Pai da, vorbind despre Mihalkov, mai aprins si pe mine, eu am fost mult mai impresionata de Oblomovul lui, apatic, letargic,a redat cel mai clar realitatea decadenta a Rusiei mosieresti!i-a dat notorietatea universala.
in schimb Goncearov este un fel de Caragiale al rusilor
si uite ca si mie mi se facu dor de aceea epoca, pentru ca eu despre acesti rusi am citit in epoca aceea si aveam vreme sa-mi hranesc nelinistile!
bună şi nostalgia asta la ceva, mă gândesc. sper :)))
Am tot căutat şi nu am găsit „piesă neterminată pentru pianină mecanică”. 🙁
În altă ordine de idei, chiar mi-a plăcut „bărbierul din Siberia”. O fi el siropos şi a stors o lacrimă din mine, dar mi se pare chiar bunicel.
🙁 îmi pare rău că nu l-ai găsit. eu l-am primit de la patricia. dar s-ar putea să-l mai dea şi pe tvr 2 sau tvr cultural. un pic de răbdare să ai. 🙂