Totul a pornit de la filmul lui Gabrea. Un subiect generos, ciocolată, cum ar zice ziariştii, dar în care Gruber a călătorit fără să-mi stârnească emoţii. Ieşind de la cinema, mi-am dat seama că m-am săturat de filme româneşti proaste sau de filme româneşti bune, dar ale noului val de regizori, care nu mai ştiu să iasă din tiparul subiectelor comuniste şi al blocurilor gri. Mi-au ajuns câte am văzut. Vreau altceva. Vreau filme româneşti de acţiune. Vreau comedii româneşti romantice. Vreau filme biografice. Vreau poveşti de poveşti.
Iniţial, m-am gândit că dacă alţii nu scriu scenarii de-astea, o să le scriu eu. Şi am căutat subiecte. Bianca a venit atunci cu povestea unei femei absolut excepţionale, contemporană o perioadă de timp cu noi, dar de care nu auzisem. O cheamă Adriana Georgescu. Este, fără să exagerez vreun pic, ceea ce se cheamă o eroină.
După ce i-am citit cartea (care oricând poate fi un film de succes la Hollywood), au început să răsară de peste tot, ca un făcut, istorii despre minunatele femei ale României. Şi, Har Domnului!, avem cu ce ne mândri la capitolul ăsta. Cred că nici nu vă trece prin cap ce „exemplare” feminine avem în istorie. Pentru ele ar trebui să se facă o campanie pe tv, aşa cum a fost cea cu „Mari români”. Credeţi-mă, i-am lua pe bărbaţi de departe. Fără să-mi dau seama cum, ideea de scenariu s-a transformat în ideea de a scrie o carte despre ele. Mă gândeam să adun toate poveştile lor într-un singur volum, ca să fie.
Să povestesc, spre exemplu, cum în 1912, după ce şi-a încheiat studiile la Berlin, Elisa Leonida Zamfirescu a devenit prima femeie inginer din lume. Sau cum, în 1914, Elena Caragiani a primit brevetul de pilot, fiind una din cele doar 10 femei aviator ale lumii. Tot ea a fost cea care a scris primele reportaje din avion în presa mondială, în timpul războiului balcanic. Aş mai putea povesti despre Sofia Ionescu, care a fost prima femeie neurochirurg din lume, sau despre Virginia Andreescu Haret, cea care a făcut cinematograful de la Govora şi care e, de altfel, prima femeie arhitect a României, (iar unii spun că chiar a lumii).
Sau pot să scriu despre Ella Negruzzi, care în 1920 a devenit prima femeie avocat din România, după ce, în 1890, Sarmiza Bilcescu fusese prima femeie din lume care s-a înscris într-un barou de avocatură, or Smaranda Gheorghiu, ce în 1904 explora Polul Nord, dacă nu mă înşel aceasta fiind (tot) prima femeie care călca pe acolo. Şi ar mai fi Elena Densuşianu-Puşcariu, prima femeie doctor docent şi prima femeie profesor de clinică oftalmologică din lume, sau chiar Herta Muller, prima scriitoare cu „antecendente” româneşti care a luat Nobelul. O groază de femei una şi una. Viaţa fiecăreia poate fi subiect de film. Dar nimeni nu le bagă de seamă.
Cum însă proiectele mele se termină întotdeauna înainte de fi începute (ştiu asta şi, totuşi, nu pot să fac mai mult decât să constat), probabil că mă voi rezuma, o dată la câteva zile, să scriu povestea uneia dintre ele aici, pe blog. Şi să mă întreb, împăcată oarecum cu soarta, eu cum naiba de m-am ratat?
Go for it!
Yes, you can! Hai ca-i tare subiectul!
e. doar că asta înseamnă să stai cu orele în biblioteci, să mergi la bucureşti pt documentare, să discuţi cu oameni etc., or eu nu am timp. lucrez la fabrica de ziare şi când ajung eu acasă, bibliotecile sunt închise. liberele sunt puţine şi nu pot să plec în capitală şi să mă şi întorc… etc. ar trebui să renunţ la job pt asta. 🙂
foarte bun postul. vezi mail, ca voiam sa fie mai confidentzial comentariul:)