…am început să urăsc postmodernismul, deşi s-ar putea spune că sunt o reprezentantă tipică a lui. mă deranjează însă din ce în ce mai mult această permisivitate a jocului liber în orice sector – discurs, literatură, relaţii, iubire etc., iar toleranţa, corectitudinea şi înţelegerea asta pentru toţi şi toate, dusă la extrem, mă scârbeşte din ce în ce mai mult.
în plus, nu-mi place deloc că s-a pierdut dorinţa acumulării emoţionale şi intelectuale treptate, că se ard etapele esenţiale, că se demitizează şi că se deconstruieşte la nesfârşit. chestia asta o resimt cel mai acut atunci când vine vorba de relaţiile între oameni. nimeni nu mai are răbdare să aştepte să-şi clădească relaţia şi să facă acele mici compromisuri esenţiale. cum ar veni, să facă pe dracu’n patru ca lucrurile să meargă.
se trece cu o mult prea mare uşurinţă dintr-o cuplu în altul şi asta sub pretextul că toţi merităm ce e mai bun şi sub motivul declarat că suntem în căutarea sufletului-pereche. evident, dacă se poate să dăm de el ieri. ei, bine, nu se poate, dar nimănui nu pare să îi pese de asta. partenerii se abandonează unii pe alţii cu relaxarea cu care aruncă o hârtie la coş, ca să nu mai spun că se înşeală şi se jignesc cu o dezinvoltură incredibilă.
or eu m-am săturat de toate astea. a ajuns să-mi fie un dor cumplit de lucrurile aşezate. am nostalgia limbajului unic. duc lipsa respectului faţă de normele sociale şi faţă de omul de lângă tine. tânjesc după onoare, curtoazie, etichetă şi politeţe sinceră. şi cred din ce în ce mai mult în acel depăşit ”aşa ceva nu se face”.
iar dacă ăsta e semn că am îmbătrânit, atunci îmi doresc să ajungeţi toţi la fel de bătrâni ca mine. ne-ar fi mai bine.
ţi-am mai zis, cred. ăsta e semn că ai întinerit.
ceea ce-mi doresc şi mie. la anu’ şi la mulţi ani!
…da-i, Doamne, licuriciului mintea de pe urma!:)) Hai, ca incet-incet inveti sa te apropii de miezul placerilor!:) Keep up the good work/thinking… Despre relatia dintre actiune, gandire si rostire au vorbit grecii, dar asta e deja o cu totul alta poveste – sau nu e?
la ora asta, e.
sau nu e. nu mai ştiu, m-am intimidat. nu sunt din localitate.
fumi: am ştiuuuut eu că o să-ţi placă postul ăsta!!! :))))) da’ eu tot timpul m-am apropiat de miezul plăcerilor. doar că uneori nu vroiam să arăt. ce-au zis grecii de asta? :)))
muntele: nu te lăsa intimidat aşa de uşor 🙂
…om povesti la o bere:) @ muntele – are dreptate – nu te lasa intimidat:)
Scuzaţi-mă că dau buzna neinvitat, dar ştiţi cum e cu blogurile. Te trezeşti că aluneci dintr-unul într-altul, ca păduchele lat în plin libertinaj. Vroiam să spun că sunt de acord cu chestiile bătrîneşti. Sunt foarte puţin sau deloc venerice, dar nu mai puţin venerabile.
@muntele, ajungi tu şi la Mahomed. Fumurescu are dreptate să-i dea dreptate gazdei, aşa că, nu te lăsa intimidat.
aici majoritatea au ajuns neinvitaţi, aşa că nu sunt necesare scuzele. 🙂 eu mă bucur că vă alăturaţi, chiar şi pentru un timp scurt, generaţiei expirate din care facem noi parte.
Licurici, mulţumesc pentru întîmpinare. N-aş vrea să mi-o luaţi în nume de rău, dar însăşi scuza introductivă se vroia un indiciu că emitentul ei (cum ar veni, eu) este o persoană ce încă mai ţine la socializarea primară. Acuma, nu ştiu cît mai e darul la prea-cinstita dumneavoastră adunare, însă cei 48 spre 49 de anişori ai mei ar fi destui pentru titlul de expirat clasa a III-a?
eu zic că mai degrabă clasa a II-a. a III-a merge la peste 59 🙂
E doar o chestiune de timp. Ciclul e cam acelaşi, doar formele se schimbă.
🙂 nici eu nu aş fi găsit o piesă care să se potrivească mai bine cu postul ăsta. foarte mulţumesc!
uite, asta ar putea fi o idee bună. să-mi însoţesc fiecare post cu piesa potrivită textului. doar că mi-ar lua prea mult timp să le găsesc…
http://jillianelisearran.files.wordpress.com/2008/09/rentedvacancy2.jpg
adecă, mai suferă şi alţii ca mine? :))