prietenul meu, obama

…sunt prietenă cu obama. ne spunem pe numele mic şi îmi scrie o dată la două zile un mail în care îmi explică pe îndelete cum i se desfăşoară campania. uneori , ca orice prieten adevărat, îmi mai cere şi bani împrumut ca să îl ajut să iasă onorabil din impas. de cele mai multe ori nu am cum să o fac, dar nu se supără şi continuă să vorbească cu mine la fel de prietenos ca şi până atunci.

când nu are vreme să îmi scrie el, îl roagă pe david, managerul de campanie, să o facă. foarte prietenos şi david ăsta, deşi este un pic mai tehnic în detalii decât barack. se vede că are de condus o campanie de cursă lungă şi nu un blitzkrieg şi de-asta nici nu îl condamn prea tare pentru stil. important e că îmi scrie şi nu mă lasă să uit că avem de câştigat un război, nu doar o bătălie.

ok. lăsând gluma la o parte, barack obama chiar îmi scrie. mă rog, stafful lui de campanie. şi asta pentru că acum câteva săptămâni m-am înscris, online, printre suporterii lui. eram curioasă să văd cum funcţionează sistemul de comunicare într-o campanie americană şi am aflat.

scrisorile lui obama către electoratul virtual cuprind întotdeauna la ”subject” esenţa mesajului. spre exemplu, când hillary a luat texas şi ohio subiectul era ”what happened today”, o întrebare pe care cu siguranţă şi-o puneau toţi susţinătorii lui obama. adresarea este personalizată, puternică şi directă, textul mailului începând totdeauna cu prenumele celui căruia îi este destinat şi fără apelativul moale ”dragă”.

conţinutul este simplu, scris în propoziţii scurte şi folosind multe verbe de acţiune. se spune lucrurilor pe nume, iar dacă este vorba de un insucces se prezintă mai ales partea plină a paharului. nu se ocoleşte nominalizarea concurenţilor, clinton şi mccain. de la sine înţeles, nu se folosesc injurii la adresa acestora. mailul este semnat întotdeauna ”barack”, fără alte adăugiri.

atunci când mesajul este trimis de ceilalţi membri ai staffului de campanie, semnătura conţine numele întreg şi funcţia acestuia. de altfel, ştii de la bun început când mailul e de la altcineva pentru că la ”from” apare numele respectivului şi nu al senatorului american. una peste alta, toate mesajele ăstea îţi dau senzaţia clară că eşti parte dintr-un sistem care funcţionează pentru că tu pui umărul la asta.

cred că înscrierea pe unul din site-urile candidaţilor americani e un exerciţiu pe care ar trebui să-l facă orice politician român sau măcar cei care se ocupă de campaniile lor electorale. nu le strică deloc să înveţe cum să comunice simplu şi eficient cu potenţialii votanţi. ar avea multe de prins, dar probabil că ei au o anume autosuficienţă care nu le va permite să recunoască asta.

de altfel, m-am uitat e site-urile principalelor partide din românia şi nu am văzut nicio secţiune pentru suporteri. psd-ul are ceva link către ”voluntari”, dar pagina e în construcţie deocamdată. nu ştiu cum va fi gândită şi dacă va exista personal care să trimită în masă mailuri pentru suporteri în timpul electoralelor. poate că da, dar mă cam îndoiesc. cert e că, în acest moment, bate vântul peste tot ce înseamnă campanie online în românia (iar aici nu mă refer la bloguri personale pentru că asta ar fi doar o mică parte din ce ar trebui să fie).

evident că nu mă citesc pe mine politicienii români sau consultanţii de imagine ai acestora, aşa că ce spun eu acum nu va avea impact. dar m-ar bucura să văd ceva mişcându-se în direcţia asta, independent de spusele mele. ar fi un semn de civilizaţie politică, până la urmă. nu ne strică chiar deloc.

11 thoughts on “prietenul meu, obama

  1. Campania lui online e foarte agresiva si bine gandita. Ca atare, daca la inceput, era cu mult inspatele lui Hillary la fonduri de campanie, treptat a depasit-o destul de serios, reusind sa stranga sume record via internet.

    Uite o nisha pe care ai putea sa te axezi in Romania! 🙂

  2. adevăru-i că mi-ar plăcea să lucrez pe partea de imagine/comunicare/discurs politic, deşi niciodată nu mi-a fost aproape de suflet domeniul politic. când eram la ”ziarul clujeanului” pe politic (o scurtă perioadă de timp, ca norocu’) nu mă simţeam deloc în elementul meu. dar ideea de a pune umărul la partea ”literară” a unei campanii mă atrage. să mai înţeleagă cineva ceva! :)))))

  3. Imaginea ca imaginea, dar ce ne facem cu marlania, dobitocia sau chiar hotia pe fata a politicienilor nostri?
    Pai, degeaba imi comunica el si imi zambeste frumos, daca eu stiu ca a chemat minerii sau ca a “incasat” niste palinca si caltabosi.
    In primul rand, clasa politica trebuie sa tina cont ca nu suntem la coada vacii sau pe dunele de nisip din Sahara. Aici trebuie sa se comporte ca niste lideri nu ca niste satrapi. Exemplele sunt nenumarate asa ca nu ma obosesc sa le insir in care alesii isi bat joc de noi toti. De la salariile lor, masinile lor, sau preturile de la bufetul lor pana la taxa de prima inmatriculare si multe altele.
    Astia ne omoara fiind beti la volan (Orban) si crezi ca ii intereseaza cum isi fac americanii campania?

  4. eu mă gândesc că interesul pentru un mod profesionist de campanie reflectă profesionalismul politicianului. şi sper că o abordare diferită a prezentării în public atrage după sine o schimbare de mentalitate şi comportament politic. dar poate că eu sunt mai naivă de felul meu. n-ar fi prima dată când mă înşel… :))

  5. @fanitza

    Bineinteles ca sunt!
    Au invatat ca trebuie sa se roage pentru putere. Se roaga la poporul care este dumnezeul lor. Macar au bunul simt sa-si dea demisia daca sunt prinsi cu pantalonii in vine.
    O minima fatada de respect pentru alegatori, o civilizatie ce le lipseste politicienilor grobieni de la noi – asta e diferenta.
    Nimeni nu adice minerii si dupa aceea nu mai recunoaste. Aceste tipuri de actiuni or fi fost si la ei valabile in urma cu un secol dar acum nu mai sunt.

  6. @razvanserbu

    ok. acum hai să fim serioşi. ce demisie ai văzut tu? mie mi se pare chiar invers. în loc să se retraga subnumitul a trimis-o pe nevastă-sa să candideze în locul lui. 🙂

    americanii nu sunt de loc perfecţi. chiar din contră. însă sunt şi foarte pragmatici. aici da. ce e al lor, e al lor.

    tu crezi că ai noştri s-au autoeducat în politcă? nu vezi că de la americani au preluat toate măgăriile… mai puţin lucrurile bune?

    crezi că guvernatorul californiei respectă legea? eu ştiu că a spart tavanul instituţiei în care lucrează pentru a-şi face loc pentru fumat trabucurile lui celebre. ştii tu că în periferiile din la şi san diego nu se moare de foame?

    dar în fine… posibil greşesc eu şi voi aveţi dreptate. america e ţara lui dumnezu pe pământ.

    mie sua îmi repugnă. şi cum s-ar putea altfel când se numesc, chipurile, stat democrat şi adoptă o politică protecţionistă? asta nu înseamnă însă, că nu îmi doresc să îmi petrec un din viaţă în new york. 🙂 😉

  7. @fanitza

    Ok, nici eu nu consider ca sunt un model americanii in toate domeniile. Au si ei problemele lor, dar difera de ale noastre.
    Din punct de vedere politic, sistemul lor electoral e penibil in lumea actuala.
    Totusi, dispretul evident fata de alegatori le lipseste lor si le prisoseste celor de la noi.
    Acolo, chiar te poti duce la ei si sa le spui ca ei lucreaza pentru tine. Pentru ei acest lucru este evident. La noi, politicienii se cred stapanii si noi sclavii lor.
    Din punct de vedere uman nu sunt nici unii mai breji decat altii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.