blog de dormitor

fumi are două bloguri. asta pentru că el când o face, o face în stil mare, nu se încurcă. 🙂 şi domeniile ăstea nou deţinute (ca să nu le spun moşii), trebuie să le sape aproape zilnic. nu că nu se descurcă. din contră. face faţă situaţiei chiar foarte bine pentru un începător (sic!). de-aia are deja atâţia fani simpatici şi de-aia de-abia aştept să-l citesc în fiecare dimineaţă.

DAR (pentru că întotdeauna există un dar) cu tot dragul pe care i-l port, trebuie să spun că, de data asta, nu sunt de acord cu o chestie pe care insistă de când a intrat în blogosferă. mai exact, partea în care ne spune ce să NU scriem pe blog. el este de părere că nu trebuie să îţi pui chiar toate trăirile pe blog şi să fii mai discret cu viaţa personală. adică, spune el, să nu deschizi uşa dormitorului şi să-i inviţi pe oaspeţi înăuntru, că nu e prea frumos şi nici indicat.

ei, bine, ca deţinătoare a unui blog de dormitor, eu zic că poţi face liniştit asta. cred că poţi scrie ORICE pe blogul propriu şi personal atâta timp cât crezi în ceea ce spui şi cât nu te apuci să-i faci, gratuit, troacă de porci pe unii şi pe alţii. iar dacă pusul piticilor pe masă te ajută şi în vreun fel terapeutic, ca să zic aşa, cu atât mai bine. (şi, cu declaraţiile astea, am revenit în curtea postmodernismului pe care tocmai îl uram 😀 )

de doi ani de când am blogul ăsta, m-am ciocnit de tot felul de comentarii ale oamenilor pe care îi cunosc sau nu. unii se arătau afectaţi de faptul că povestesc de ei pe blog, chiar dacă nu le dădeam numele, alţii se bucurau că îi ”nominalizam” şi mă întrebau ”când mai scrii de mine?”, unora le plăcea ce scriu chiar dacă nu-mi erau prieteni, iar altora nu le plăcea şi mă jigneau grosolan. sub protecţia anonimatului, evident, pentru că, de regulă, astfel de oameni nu au curajul să iasă în faţă.

dar toţi, chiar şi cei cărora NU le eram, chipurile, pe plac, citeau ce scriu. ba unii chiar se grăbeau să povestească amicilor ”ce a mai scris licurici” sau să le atragă atenţia personajelor mele că tocmai am scris de ele. iar asta pentru simplul fapt că oamenii ADORĂ să-şi bage nasul sub cearşaful altora, să simtă toate miasmele şi sudorile, după care să-şi dea cu părerea şi să pună de-o bârfă când au timp.

de ce le place asta, nu stau să disec. aşa e natura umană, cred. nu stau nici să mă mir de câtă ipocrizie zace în cei care mă înjurau sau se făceau că nu pricep de ce unii ca mine scriu pe blog ”astfel de intimităţi”, dar care de-abia aşteptau să mai postez ceva ca să citească şi să comenteze pe la colţuri.

dar dacă ai nervii suficient de tari, dacă nu dai prea mult pe gura lumii şi dacă te amuză să scrii despre tine, eşti liber să-ţi pui pe blog toată viaţa. maxim, ce rău ţi se poate întâmpla dacă o faci? din punctul meu de vedere, niciunul. unde mai pui că îi mai faci fericiţi pe câte unii.  :))




4 thoughts on “blog de dormitor

  1. Hehe..
    In Anglia in urma cu vreo doi ani era bestseller o carte care se numea (si am sa aproximez titlul) “De sub plapuma”.
    Poate ca la o adica posturile pot fi adunate intr-o carte si lansate intr-o frma asemanatoare Pliculetului Minervei a lui Eco…

  2. Under the Duvet (Paperback) by Marian Keyes

    As trimite si un link, dar comentariul nu vrea sa se incarce cu linkul in el…
    oh well, se gaseste pe tot amazonul…

  3. DACA! Poti, intr-adevar, scrie orice pe un blog, poti face din dormitor (sau budoar) un concept care sa fie cu adevarat de folos, “daca”… dupa cum singura precizezi… E un “daca” in stare sa faca diferenta de la cer la pamant, o linie imposibil de trasat in termeni precisi dar nu mai putin reala…
    E, daca vrei, acel “daca” al spartanilor asediati: “Daca vom intra in cetatea voastra va vom ucide, va vom viola femeile”, etc, – urma o lista lunga de rautati ce urmau sa se abata peste capetele lor. “Daca” – au raspuns, sec, spartanii:)

  4. S: da, mă gândeam şi eu la un moment dat că, in extremis, le poţi publica. acum sunt doar sub forma pliculeţelor de ceai. câte unul în fiecare dimineaţă 😀

    fumi: uite, vezi, de-aia te iubesc eu pe tine! că de fiecare dată răspunzi în aşa fel încât mă faci să râd şi să mă minunez ce memorie de elefant ai. numa’ de povestea cu spartanii nu mi-aş fi adus aminte acum :))

Leave a Reply

Your email address will not be published.