…îmi place să merg la dentist. chiar foarte mult, aş putea spune. şi nu pentru că nu mi-ar fi frică de durere. din contră, mi-e atât de frică încât nici măcar detartrajul nu mi-l fac fără anestezie. motivul pentru care merg cu plăcere la dentist e cu totul diferit: scaunul stomatologic e locul unde eu râd şi mă distrez cel mai bine, indiferent cu ce stare de spirit am ajuns acolo.
personajul care are darul să mă dispună în halul ăsta e, evident, dentistul. mai exact, cel de-al treilea bărbat, pentru o localizare mai precisă în evoluţia mea sentimentală. acest tânăr domn s-a dovedit a fi, de la bun început, cea mai râzâcioasă şi amuzantă relaţie a mea, şi aşa a rămas până în ziua de azi.
pe cel de-al treilea bărbat am ajuns să-l cunosc prin intermediul etei, prietena mea din copilărie. eram în anul II de facultate, eu la chimie-fizică, ea la tcm. eu în facultate cu multe fete, ea în facultate cu mulţi băieţi. de la sine înţeles că s-a împrietenit cu cei mai simpatici şi deştepţi dintre ei. nu se putea altfel. 🙂
aceştia, la rândul lor, aveau prieteni simpatici, iar eta a ţinut morţiş să mi-i prezinte. ca urmare, într-o zi de vară călduţă a anului ’91, am ajuns cu ea în foişorul din parcul mare, unde se adunaseră băieţii cu pricina. de acolo urma să mergem la bere la cazino pentru că, pe atunci, încă se mai putea bea bere pe terasa de la cazino. faine vremuri.
cum cerul era destul de schimbător, eta îşi luase cu ea o geacă pe care tocmai în ziua aia o cumpărase, un element bine de ţinut minte. am ajuns în foişor, ea veselă, eu destul de stresată de ideea că voi cunoaşte vreo cinci tipi despre care auzisem că fac mişto de tine de la primele cuvinte. trebuia să le fac faţă dacă vroiam să mai ies vreodată cu ei, iar chestia asta mă stresa oarecum.
nu arătau rău niciunul. s-a dovedit însă că aveau guri mari şi spurcate şi o plăcere diabolică în a-şi bate joc de noii veniţi. o vreme nu am răspuns înapoi şi am preferat să trec cu vederea glumiţele lor. la un moment dat însă, cel mai înalt şi mai rău de gură dintre ei, mache, a făcut un comentariu ce m-a scos din sărite. am ripostat rapid, umilindu-l cât am putut.
nu i-a plăcut reacţia mea defel. s-a uitat strâmb la mine, după care s-a întors către eta şi i-a spus sec: „mai bine veneai numa’ cu geaca!”. 😀 😀 ori de câte ori îmi aduc aminte de replica asta mă bufneşte râsul. aceeaşi reacţie am avut-o şi atunci. mi s-a părut teribil de amuzant şi, în loc să mă duc îmbufnată acasă, am râs cu poftă vreo 10 minute. chestia asta s-a dovedit salvatoare, iar băieţii m-au adoptat rapid şi pentru totdeauna.
după puţină vreme, am devenit iubita unuia dintre ei. cel de care vorbim acum. al treilea. a ţinut vreun an şi ceva relaţia asta, timp în care el dădea la stoma (a 6-a oară, se intra greu pe atunci la medicină) şi eu îl ajutam la chimie. printre meditaţii şi probleme din culegere găseam timp să fugim până la tarniţa să facem o baie, să stăm pe terase cu prieteni la beri şi poveşti sau să ne pierdeam nopţile la chefuri în cămine. şi în tot timpul ăsta râdeam, şi râdeam, şi râdeam.
în toamna următoare el a intrat la facultate şi, după balul bobocilor, mi-a dat papucii. :)) se îndrăgostise de una dintre colegele lui. a fost foarte fair şi a venit şi mi-a spus la scurt timp după ce s-a întâmplat. e drept că, de data asta, nu am râs chiar deloc. ţin minte că era cu două săptămâni înainte de revelion şi planificasem deja unde mergem cu toţii.
după ce am realizat că am fost părăsită, am vrut să rămân acasă şi să-mi ling rănile în faţa televizorului. dar cum restul trupei a insistat să merg şi eu, m-am dus. nu a fost cel mai minunat revelion al meu. la 12 noaptea eu plângeam de mama focului pe umerii lor, iar al treilea bărbat dansa în camera alăturată cu noua lui prietenă. not funny.
nu ştiu de ce, dar supărarea nu m-a ţinut mult. nu puteam fi încrâncenată când mă întâlneam cu personajul în cauză pentru că era extrem de simpatic. în plus, eram suficient de înţeleaptă cât să-mi dau seama că nu alegi de cine şi când să te îndrăgosteşti. şi, cum fusese onest cu mine, l-am iertat. maxim, ce puteam face? 🙂
oricum, astăzi îmi iau revanşa ori de câte ori am ocazia şi mă distrez de dumnealui aducându-i aminte că, la rândul lui, a fost tras în piept de tipa pentru care m-a lăsat. pentru că – nu-i aşa? – totul se plăteşte în viaţă, odată şi odată. iar el, din păcate, a învăţat foarte bine chestia asta, fără să-l ajut eu.
de ce mi-am adus aminte de el? pentru că mă doare o măsea de mor. iar al treilea bărbat e în vacanţă şi nu are cine să-mi repare măseaua şi să mă facă să râd. futu-i! 🙁