endless life?

…mă întreb dacă mi-ar plăcea să trăiesc la nesfârşit. ideea asta mi-a venit aseară, în timp ce mă uitam la stardust. o foarte minunată poveste pentru adulţi care mi-a picat numa’ bine după celelalte două filme la care am plâns – atonement şi bury my heart at wounded knee. (recunosc, la al doilea am plâns mai mult decât la primul şi m-am enervat înc-odată în plus pe statul american).

aşa, la prima vedere, să trăieşti veşnic sună nemaipomenit. nu te îmbolnăveşti niciodată şi dacă o faci, te vindeci repede; nu îţi baţi capul cu viaţa de apoi şi nu te îngrijorezi că ajungi în iad; ai timp să experimentezi o mulţime de chestii, noi şi vechi; reuşeşti să vezi cum evoluează lumea şi care chestii au fost bine făcute şi care nu… ai timp pentru toate, cum ar veni.

nu ştiu dacă în caz de apocalipsă mai trăieşti şi nici dacă va fi apocalipsă, de fapt, însă ai posibilitatea să testezi şi asta. plus că vei vedea dacă există sau nu extratereştrii şi dacă există sau nu D-zeu. că, la un moment dat, mă gândesc că va trebui să apară şi El, măcar aşa, în control.

dar (şi aici ar trebui să scriu DAR)… ce te faci dacă eşti singura nemuritoare? înainte de a analiza totuşi asta trebuie văzut în ce stadiu rămâi nemuritoare. adică rămâi forever young sau totuşi îmbătrâneşti încet-încet şi pe la 700 şi ceva de ani ajungi să ai riduri şi să arăţi naşpa? eu zic să te “păstrezi” nemuritoare pe la 30-40 de ani. e cea mai bună vârstă.

deci, pe la 35 de ani ajungi nemuritoare. nu ştiu cum, dar ajungi. şi îţi începi odiseea. după o vreme îţi mor prietenele şi nu mai ai cu cine merge la bere, pe terasă, şi vorbi de vremurile în care eraţi tinere. nu mai ai cui spune “îţi aduci aminte când…” şi nu mai ai cu cine râde de chestii din trecut, iar asta e ca şi cum ar dispărea o parte din tine. mai trece un pic şi îţi pierzi şi partenerul de viaţă. bineînţeles, după ce s-a simţit ca dracu’ lângă tine pentru că tu arătai neschimbată, iar el îmbătrânea de la o zi la alta.

dacă ajungi să ai copii, îţi mor şi copiii. şi şi nepoţii şi şi strănepoţii. evident că toţi vor avea aşa, un iz de invidie, în ce te priveşte şi nu te vei simţi “acasă” lângă ei. vei porni prin lume, deşi la capitolul bani nu m-am hotărât deocamdată cum te descurci. sper că nu va trebui să munceşti toată viaţa că atunci e chiar cumplit să fii nemuritor. dar să spunem că nu vei munci şi vei avea suficienţi bani cât să colinzi lumea.

o vreme va fi cool. te vei putea îndrăgosti de tot felul de personaje de vârsta ta (mă rog, de vârsta pe care o arăţi) şi vei testa tot felul de senzaţii. dar, cu timpul, te vei plictisi să fii singura care ştie o mulţime de chestii şi care are o vastă experienţă de viaţă. nu vei găsi pe nimeni care să te uimescă cu nimic şi vei ajunge să te plictiseşti cumplit lângă oameni. asta în cazul în care se va mai găsi cineva care să-şi dorească să stea lângă tine ştiind că el îmbătrâneşte şi tu nu.

mai exact, în câteva sute de ani vei ajunge singură şi plictisită. cam ca mine acum. de fapt, eu sunt numai singură, nu şi plictisită. adecă, doar pe jumătate nemuritoare. bine de ştiut. :)))

off-topic: am deschis o nouă categorie – de ascultat – pt că mi-a plăcut foarte mult o tipă, tamara obrovac, pe care am descoperit-o la monica şi am decis că merită ascultată cât mai des. plus că mai tot timpul scriu pe muzica elizei, aşa că îi eram şi ei datoare. foarte mulţumesc, doamnelor! 😉

11 thoughts on “endless life?

  1. Merci, merci. Poate cândva şi muzică semnată Hector 😉 Până atunci o să-mi încep postările cu “ia ascultaţi aci la mine” 😛 Alright, alright! Mă reapuc curând şi de scris! Frumos, chiar… (Dar tot legat de muzici, of course :D).

  2. Nu demult, am fost la o petrecere si gazda avea ceva carticica de intrebari “funny”. Si la intrebarea “Ai alege sa traiesti o mie de ani, cu pretul de a fi foarte foarte urat dpdv fizic?”, io am fost singura care am zis da 🙂

  3. Exista un roman pe tema asta, de Simone de Beauvoir – ‘Totzi omanii sint muritori’. Tzi-l recomand cu caldura, e extraordinar.

  4. Uite si un subiect pentru cartea aia care e una dintre rezolutiile tale pe 2008. 🙂
    Si nu, nu mi-ar placea sa fiu nemuritoare in conditiile de mai sus, pentru ca nu vreau sa-mi inchipui cum e sa-mi plang si sa-mi fie dor de cei dragi si mai ales de copiii mei vreme de 650 de ani.

  5. a.lef: exaaaact! l-am citit mai demult, înainte de ’89, dar îl uitasem. deşi probabil că nu îl uitasem chiar de tot, mai trăia prin ceva cotloane de creier, ca dovadă că am şi eu aceeaşi problmeă ca tipul ăla, nu-i mai ştiu numele, care era copleşit de tristeţea vremurilor trăite. noah, cum ar veni, nimic nou sub soare. :))))

    dendria: cartea tocmai a fost scrisă, după cum vezi. de de beauvoir. :)))
    dar aşa, că toată familia e nemuritoare, nu se pune. ar fi prea simplu. plus că în aceste condiţii ar fi un control foarte strict al natalităţii, dat fiind că nimeni nu moare, şi poate nu ai avea copii. :))))

  6. sa fii nemuritor nu-i placut.. cel putin nu dupa primi 5-600 de ani. Pana atunci experimentezi diferite chesti, inveti o multime de “trucuri” dar dupa? dupa o vreme esti singurul care isi mai aduce aminte de vremurile de demult, de timpurile vechi.
    cu timpul ti se face dor de prietenii tai, era ta, nu poti trai in trecut. Nu putem sa ne hranim numai cu amintiri,
    Parerea mea e ca, ca sa fii nemuritor trebuie sa ai o anumite personalitate. sau un scop dincolo de lumea palpabila a planurilor umanitati.

  7. dendria: in 1000 de ani, chiar si cu minim de efort tot faci destui copii cit sa nu-i tii minte pe toti, daramite sa mai si plingi dupa fiecare in parte.
    sa fii nemuritor nu-i funny decit daca cari o sabie vesnic dupa tine si le dai la moaca la alti pretendenti la titlu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.