primitivism spiritual

…sunt superstiţioasă până în măduva oaselor! mi-am dat seama de asta foarte clar azi pe la amiază, în timp ce treceam prin parc, în drum spre redacţie. am ridicat de pe jos şi am pus în geantă prima castană care mi-a ieşit în cale anul ăsta, aşa cum fac de pe vremea când eram studentă. atunci am auzit, nu ştiu de la cine, că trebuie să porţi cu tine prima castană în care dai cu piciorul,  ca să nu duci niciodată lipsă de bani. n-am prea dus lipsă de bani, de atunci, chit că nu sunt bogată. 🙂

m-am apucat apoi să enumăr în minte ce alte superstiţii mai am. o mulţime!! m-am speriat chiar şi eu. să le luăm pe rând. nu trec pe sub coloanele de la muzeul farmaciei şi nici sub cele de lângă fashion club pentru că, acum vreo douăzeci de ani, pupu răzvi (un prieten) mi-a spus că poartă ghinion. asta, de fapt, e o supersitiţie urbană, ca să zic aşa, o au mai mulţi clujeni. (ar fi fain un articol cu subiectul ăsta, dacă stau bine şi mă gândesc).

evit pe cât pot să îmi pun geanta pe jos pentru că se spune că îţi cheltui banii mai repede. nu ştiu de ce naiba am superstiţia asta dat fiind că sunt o mare cheltuitoare, cu sau fără geantă pe jos, dar o am şi ţin cont de ea. şi le mai spun şi altora să nu facă asta, dacă observ cumva gestul. :))

ori de câte ori văd un animal mort, îmi prind între degete o şuviţă de păr, îmi scuip în sân, şi spun de trei ori: ”ptiu, ptiu, părul meu să crească şi al tău să putrezească!”. e ca un fel de ritual de îngropăciune a animalului care ar trebui să-mi asigure mie un păr des şi sănătos. chestia asta o fac de când eram mică, nu-mi aduc aminte cine m-a învăţat, şi am un păr des şi sănătos, ce-i drept, dar cred că e chestie de moştenire genetică. :)))

mai am câteva superstiţii oarecum clasice, dar care au efect invers în cazul meu. când mă întâlnesc cu un hornar ştiu sigur că în ziua aia lucrurile îmi vor merge prost, nu bine. aşa păţeam în facultate – ori de câte ori aveam examen şi vedeam un hornar, îmi picam examenul. nu pentru că nu învăţam eu, evident. 😀 în schimb, dacă îmi taie calea o pisică neagră, cu siguranţă ziua aia va fi foarte ok. mai ales, dacă voi face cei trei paşi înapoi şi voi schimba drumul.

mda. o groază de superstiţii. cum ar veni, pe partea spirituală sunt cam primitivă. (mă, rog, nu doar pe partea spirituală 😀 ). uneori mă gândesc că mi-e mai uşor să cred în mai mulţi zei, decât într-unul singur, deşi sunt convinsă că dacă societatea în care trăiesc ar fi politeistă, eu aş avea senzaţia că monoteismul e mai ok. Gemeni, ce vreţi? 😀

19 thoughts on “primitivism spiritual

  1. de cand sunt in Italia am aflat noi superstitii, iar maica-mea se teme sa nu care cumva sa le adopt. Exemple: nu-i voie nicicum sa stea o palarie pe pat, vinerea nu se incearca haine la magazin. capac la toate, cineva mi-a “dezcrucisat” azi tacamurile pe care le pusesem dupa ce am mancat pe farfurie:)

  2. tibi: no, vezi, superstiţia asta cu 13 eu nu o am.

    monica: aia cu vinerea nu trebuia să mi-o zici. nu ştiu de ce, da’ simt că o să-mi aduc foarte des aminte de ea 😀

  3. În general, superstiţiile la masă sunt legate de prevenirea accidentelor şi de inducerea unei stări de pace vie. Astfel, cînd pui mezelicuri înţepate la masă, ţepuşele nu se aşează vertical. Nici în România, nici în Japonia. La fel, nu ai voie să laşi beţele înfipte în orez. Ca să nu mai zic de transferul dumicatului între două persoane, dintr-o pereche de beţe într-alta, lucru ce aminteşte de incinerarea moţilor, mai exact, de transferul oaselor calcinate în urnă.
    Chestia cu tacîmurile paralele e chiar raţională, şi prevăzută în manualele de bune maniere. Debarasarea se face cu mai puţine incidente.

  4. da, da’ tu ţii cont de ele? că de existat există superstiţii peste tot. ideea e cine le bagă în seamă. şi de ce, de fapt? că eu m-am tot gândit şi nu am niciun motiv pentru care le întreţin, ca să zic aşa. raţional, ştiu că nu au niciun efect şi că e o tâmpenie să port o castană în geantă tot anul, dar practic o port :))

  5. Domnule de la epicentru: tacamurile despre care povesteam erau de desert, asezate intr-o farfurioara mai adanca. Gravitatia le incrucisase putin, nu mojicia pe care o insinuati.

  6. Chelu-şi pune mîna-n cap. 🙂 Îmi pare rău dacă am trezit idiosincrazii, dar n-am insinuat nimic, n-am atribuit nimănui prosată creştere, ci doar am dat cîteva decodări pe care le cred raţionale, unor gesturi banale. Şi foarfeca lăsată deschisă (altă cruce) aşa cum înmînarea unui ac, reprezintă pericole de accident. Ambele însă au trecut în registrul iraţional în forma: “semn de ceartă”.

  7. Licurici, oriunde am fi, e firesc să respectăm restricţiile locale, motivate prin superstiţii, fie că credem, sau nu, în ele. Însă nu suntem datori să respectăm superstiţiile locale ce nu implică prezenţa aborigenilor.

    Cu alte cuvinte, dacă merg la Cluj, nu sunt dator să bag castana-n geantă. Însă dacă, să zicem, la Cluj ar fi de rău augur să umblu îmbrăcat în mov, aş evita culoarea pînă la ieşirea din zonă.

  8. da’ eu nu în sensul ăsta te-am întrebat. eu vroiam să ştiu dacă tu ai propriile tale superstiţii. dacă eşti un tip superstiţios.

    probabil că nu am fost suficient de clară, totuşi, că acum am recitit ce am scris. 🙂

  9. Aaa, deci să nu mai trag geanta după mine pe centru? P-asta n-o ştiam! Păi zi aşa. Rămân dator cu 6 milioane. Aşadar, o să-ţi fac cadou de ziua ta redacţia pe care ţi-o doreai. La cheie.

  10. Nici eu nu trec pe sub coloanele de langa Fashion, aduc ghinion la examene. Dar de cele de la Muzeul Farmaciei nu stiam, probabil ca e si mai incomod de ocolit pe acolo…

  11. (n-am chef de învăţat aşa că aş face mai bine să nu mai trag mâţu de coadă. şi să povestesc.)

    două dintre cele mai dureroase amintiri pe care le am de acasă, pe când locuiam fără grija facturilor şi a ciorbei din frigider, sunt legate de două superstiţii. tata era, şi mai e, un om, bun, dar tare superstiţios.

    1. pentru el problema cea mare era că eu dorm duminica dimineaţa în timp ce popa dă cu cădelniţa în biserică. nu se face, nenică. aşa că, duminică dimineaţa pe la 8 jumate, indiferent de cât de albă mi-ar fi fost noaptea, la mine în casă începea un spectacol auditiv oribil . nu, tata nu m-ar fi trezit în mod direct. da’ avea grijă să o facă indirect. orice obiect scârţâitor, deranjant la ureche, devenea un instrument de tortură. uneori câştigam eu, alteori el, deh, ca-n viaţă (atunci când cedam, venea şi replica: hai, las’ că mai dormi la amiază).

    2. altă demenţă era aia cu întorsul din drum. nu se întorcea din drum nici picat cu ceară. şi îl auzeam de pe scările blocului, dintre etaje, la 10 secunde după ce ieşea din casă, urlând la mine să-i aduc umbrela. portofelul, şapca, sacoşa, dumnezeu ştie cum făcea dar le uita cu o graţie specifică vârstei. şi nu de puţine ori s-a întâmplat asta chiar în timp ce dormeam. caz în care nu prea stăteam să mă gândesc de două ori, ieşeam după el în budigăi, în orice aveam pe mine, că-mi făcea tot neamul de ruşine. nu era un sentiment plăcut să ştii că taică’tu transformă un bloc întreg într-o vale cu ecou.

    eh, anii au trecut, eu am mai crescut şi mi-am luat casă cu chirie.

    The end.

  12. practic, tu nu eşti superstiţios. tu doar stai în casă cu chirie unde ar trebui să înveţi la ora asta, nu să stai pe bloguri!! 🙂

    şi, oricum, aia cu dormitul nu se pune că nu e chiar superstiţie. e un fel de respect pt Ăl de Sus. chestie de credinţă. moldovean adevărat tatăl tău. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.