nişte ţărani

…prin ’77, la scurt timp după ce ne-am mutat în cluj, maică-mea a conchis cu oarecare tristeţe: “domnii ăştia din cluj sunt nişte ţărani”. dezamăgirea ei venea din faptul că majoritatea intelectualilor clujeni, fie ei profesori universitari, medici sau mai ştiu eu ce, chiar dacă vorbeau corect gramatical, nu se sfiau să folosească, mai tot timpul, regionalismele şi accentul specific zonei.

ori de câte ori auzea în jurul ei “noah, hai să merem” sau “o venit”, îmi atrăgea atenţia: “să nu te aud vreodată că vorbeşti aşa!”. chiar şi azi îmi face observaţie când sesizează că o mai iau pe arătură cu exprimarea. şi asta nu pentru că maică-mea ar fi o snoabă. nici vorbă.

ea e doar de părere că “un domn” trebuie să vorbească o română corectă fonetic şi gramatical, precum cea provenită din zona braşov-târgovişte-făgăraş, leagănul limbii române literare. din punctul ei de vedere, felul în care te exprimi şi te manifeşti lingvistic îţi influenţează modul de a gândi şi de a acţiona şi te defineşte ca stil. cred că are dreptate.

mi-am adus aminte de chestia asta când am văzut cine a câştigat alegerile în cluj. cei de la cârma oraşului nu sunt decât nişte ţărani. nu din cei autentici, cu bun simţ, morală şi un bun gust tradiţional şi autentic. dacă ar fi fost aşa, ar fi fost bine. dar nu. alegerile la cluj au fost câştigate de un altfel de ţărani. din acei care se trag din neam de iobagi, dar au pretenţii şi aere de domni. cum e mai rău, adică.

nu am nimic cu faptul că unii dintre ei sunt coborâţi de pe sate şi au venit să facă şcoală la cluj. asta e o chestie lăudabilă. ce mă deranjează pe mine e că, indiferent de unde au venit, de la munte sau de la bloc, nu au adus cu ei un bagaj stilistic de calitate. sunt total lipsiţi de stil, viziune şi bun gust. iar asta se va reflecta, din păcate, asupra clujului.

oraşul ăsta ar putea fi o bijuterie, dar e o struţo-cămilă arhitectonică. şi asta pentru că domnii care hotărăsc cum trebuie să arate clujul nu au simţ estetic şi, ce e şi mai rău, nici măcar nu-şi dau seama de asta. e un prost gust de înaltă clasă în tot oraşul. pe ici, pe colo se mai iveşte câte o clădire sau o curte interioară renovată cu meşteşug şi rafinament, dar în rest e cârpitură şi kitsch.

multă vreme am sperat că edilii clujului vor rămâne cu ceva din zecile de vizite pe care le fac în străinătate. că vor ştii să “fure” din ideile altora. da’ de unde! ca să ştii ce să “furi”, trebuie să ai ochiul format pentru frumos. n-ai cui să ceri aşa ceva. e suficient să te uiţi puţin la cei care fac parte de acum înainte din comisia de urbanism ca să îţi dai seama de asta.

aşa că, m-am bucurat când am aflat că există o mică şansă ca guttman, arhitectul-şef al sibiului, să devină arhitectul-şef al clujului. ungurul cu nume evreiesc ar putea aduce un strop de rafinament urbei noastre. poate atunci fântânile medievale ale oraşului vor fi scoase la lumină, trotuarele vor fi cârpite cu acelaşi model de dale dacă tot e să le cârpeşti, iar stâlpii de iluminat public se vor potrivi stilului caselor. nici nu îndrăznesc să sper la mai mult.

dar, la fel de bine, s-ar putea ca guttman să fie doar imagine, să dea şi el avize de construcţie haotice şi să nimerim din lac în puţ. sper să nu fim, totuşi, atât de ghinionişti.

8 thoughts on “nişte ţărani

  1. Un motiv ar fi faptul ca “domnii” aia pe care-i vrei tu se cred prea stilati si rafinati, ca sa intre in mizeria politicii.
    Si in timp ce ei stau si chibitzeaza de pe margine, ceilalti sunt cei care fac legea. Daca nu le place, sa intre in joc si sa schimbe regulile! 🙂

  2. culmea e că sunt domni din aceia şi în politică. chiar şi în cluj. doar că sunt o specie pe cale de dispariţie la nivel naţional, aşa că nu au cum să facă faţă potopului populist. 🙂

    şi, apropo, nu doar “se cred” stilaţi şi rafinaţi. chiar SUNT. :)))

  3. Uitati-va pe B-ul 21 Decembrie vizavi de sectia de politie (putin mai jos de Regionala CFR) peste o cladire veche s-au tras inca 2 etaje in “stil nou”. pfui, oribil.

  4. in bucuresti nu vrei, in cluj nu-ti mai place, de alte locuri din tara asta nu dai semne ca ai fi atrasa. ma, nu cumva papucii aia sunt din alta tara? aud?

  5. :))) sunt o fată bătrână ciufută, ce vrei şi tu?

    da’ ia zi-mi tu mie, de ce stai pe net dacă eşti în vamă? nu ai altceva mai bun de făcut? cum ar fi plajă, beri, mare, beri, chitară, beri, iar plajă, iar beri… 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published.