despre turcia, cu dragoste

…m-am întristat ieri când, în timp ce stăteam de poveşti cu leti, mi-am dat seama că expresia “fumezi ca un turc” nu va mai avea în curând acoperire în realitate. odată cu promulgarea de către preşedinte a legii împotriva fumătorilor, turcia nu va mai fi ţara narghilelor şi a ţigărilor fumate una după alta în faţa ibricului cu cafea făcută pe nisip, ci o amintire palidă şi septică a ceea ce a fost odată orientul.

eu, una, nu-mi pot imagina turcia fără bătrânii arşi de soare, uscaţi la faţă şi plini de riduri, care stau ziua întreagă în faţa magazinelor şi pe terasele restaurantelor, având în colţul gurii ori o narghilea, ori o pipă roasă de timp. din când în când râd puternic, dezvelindu-şi dinţii galbeni şi pătaţi de ceaiul tare, negru şi fierbinte băut cu sutele de litri de-a lungul vieţii. aşa i-am cunoscut acum vreo 10 ani când m-am plimbat prin turcia şi asta e imaginea pe care aş vrea să o întâlnesc şi peste alţi 10 ani dacă mă mai duc acolo.

şi asta chiar dacă primul meu contact cu turcia nu a fost dintre cele mai plăcute. pornisem împreună cu al şaselea bărbat să vizităm porţile orientului şi vacanţa noastră s-a dovedit o aventură nu pe deplin minunată. ideea era să petrecem câteva zile în istanbul, după care să trecem pe partea asiatică unde auzisem de ceva staţiune discretă şi cu turişti puţini. nu-i mai ţin minte numele, dar ştiu că trebuia să luăm autocarul până acolo.

plimbatul prin istanbul s-a dovedit însă agonie şi extaz. într-o primă fază, m-am văzut nevoită să îmi cumpăr o fustă lungă şi un tricou adecvat deoarece pantalonii mei mult prea scurţi şi maieurile uşor decoltate îi jigneau vizibil pe tradiţionaliştii musulmani care păreau să mă bată ori de câte ori urcam în metrou sau ieşeam din hotel.

le-am achiziţionat foarte repede (şi acum mai am pe undeva tricoul verde şi fusta lungă, petrecută, în dungi verzi şi albastre), dar asta nu m-a scutit de ciupelile de care am avut parte din partea copiilor care vindeau dulciuri pe stradă şi care se enervau de ce nu cumpărăm de la ei. aşa că, în scurt timp, mâinile mele erau învineţite de la cot în sus.

am uitat de durere când am ajuns să vizităm hagia sofia, moscheea albastră, hipodromul şi celelalte minunăţii ale vechiului constantinopole. dar ne-am revenit repede din extaz când ne-a izbit setea şi am cumpărat apă de la sacagii care se plimbau prin parcul din faţa moscheei. ne-au jecmănit de bani cu zâmbetul pe faţă, iar noi, proştii, le-am dat cât au cerut.

şi n-au fost singurii bani daţi de fraieri. spre exemplu, când ne-am urcat în autocarul spre staţiunea de care ziceam am primit de la şofer clasicele şerveţele fierbinţi cu loţiune de lămâie pentru răcorire şi madlene. era prima oară când se întâmpla asta, aşa că nu ni s-a părut ieşit din comun când autobuzul s-a oprit la ieşirea din autogară, au urcat doi turcaleţi solizi, ne-au cerut câte 500 de dinari pentru chestiile alea, după care au coborât din autocar. de-abia după ce s-a pus maşina în mişcare, un bătrân turc ce stătea în spatele autocarului a venit la noi şi, într-o engleză stâlcită, ne-a spus că şerveţelele şi madlenele sunt gratis şi altădată să nu le mai plătim. bine de ştiut. 😀

dinarii pierduţi au fost totuşi compensaţi de frumuseţea unui roi imeeeens de fluturi portocalii cu negru prin care autocarul a trecut de-a dreptu’. nu am mai văzut de atunci aşa ceva, dar a fost de vis. a meritat toţi banii daţi aiurea în stânga şi dreapta. la fel a meritat şi staţiunea cu pricina, chit că o zi n-am fost capabilă să mă ridic din pat din cauza indigestiei dată de mâncărurile turceşti cu seu de oaie.

văd că m-am lungit în amintiri şi am uitat, de fapt, de ce m-am apucat de scris. cum ziceam, mă întristează şi mă enervează de-a dreptu’ toate legile ăstea europene, de doi bani, care distrug, încetul cu încetul, spiritul şi farmecul unor naţiuni. nu fumez, dar cu toate astea mă sperie ideea de a trăi într-o societate fără vicii şi fără culoare. nu vreau să dispară coridele din spania, “iarba” din amsterdam, vodca din rusia, tutunul din turcia şi porcul tăiat de crăciun de la noi. simt că ne transformăm în nişte plicticoşi fără de patimi şi savoare, iar asta mă omoară cu zile.

5 thoughts on “despre turcia, cu dragoste

  1. poţi să stai liniştită pe ue îi doare în cot de cum se aplică legile la noi în ţară. ai văzut să vină cineva să comenteze ceva despre tăierea porcului?! eu unul nu am văzut şi nici nu am auzit. legile ue sunt pe hârtie. pe ei îi doare în c#r. au pus mâna pe ce au vrut din românia şi acum nu mai au niciun interes aici.

  2. “au pus mâna pe ce au vrut din românia şi acum nu mai au niciun interes aici”- io cred ca integrarea asta ne e noua mult mai de folos, decat le e lor. Chiar ti se pare Romania “diamantul” ce le lipsea chiar asa din coroana? Sa fim seriosi! Mult mai mult are Romania nevoie de fondurile lor. Da, e musai sa facem compromisuri pentru asta, e drept, dar tot mai bine cu ei, ca fara ei, on the long run…Parerea mea 🙂

  3. ana maria dragă… dacă tu zici, cum aş putea eu să te contrazic?

    poate că din moment ce toată avuţia naţiunii e în mâinile lor şi noi dăm şi vom da mai mulţi bani decât primim din fondurile respective.

    producem cumva mai mult de când am intrat în ue? nu, doar consumăm mai mult.

    să îţi dau un exemplu 😆 la voi în cluj, în zona turdei majoritatea ţăranilor s-au dus în spania, portugalia şi italia la muncile câmpului şi la muncile câmpului de beton. ăia care au rămas, deobicei bătrâni nevolnici şi copii, care nu terminaseră şcoala obligatorie, mai lucrau ce aveau pe lângă gospodărie. apoi, dară ce era să facă cu plantaţiile mari de căpşuni?! le-au vândut. şi nu oricui şi oricum, ci unui întreprinzător portughez, pe bani de nimic.

    gândeşti cum ăia ce-s la lucru prin ţările lui maur-vodă scrânşesc printre dinţi şi rabdă în speranţa “las că mă întorc eu cu banii ăştia şi cu audi în gropile din satul meu natal, acolo nimeni nu o să îmi spună mie ce să fac”. mda… ai lucrat acolo pentru portughezi şi aici tot pentru portughezi o să lucrezi, sati liniştit. aşa ştie să aibă grijă românul de avuţia lui.

    prin urmare la fel face şi statul român la marcoscară. sau mai trist, la fel a făcut.

  4. “Chiar ti se pare Romania “diamantul” ce le lipsea chiar asa din coroana?”

    21 de milioane de consumatori e ceva mult mai bun decât un diamant de pe o coroană. mai ales când îi manevrezi exact cum vrei şi ei te ling în c%r şi îţi mai fac şi osanale pe deasupra.

    “Da, e musai sa facem compromisuri pentru asta, e drept, dar tot mai bine cu ei, ca fara ei, on the long run…”

    aş fi subscris dacă s-ar fi întâmplat următoarele.

    “noi, glorioasa naţiune a românilor dorim să ne ălăturăm vouă mare uniune a ţărilor europene. prin urmare solicităm să vă trimiteţi aici investitorii care să ne construiască unităţi de producţie. noi promitem să contribuim cu forţă de muncă… bla, bla…”

    realitatea e că la noi în ţară e un foarte mare deficit între prodcuţie şi consum. în loc să lucreze la noi, forţa de muncă face naveta în ţările lor. produsele pe care ei le produc în surplus le vând la noi. ce vor să recicleze, en donează nouă pe un kilogram de bani(vezi maşinile din germania).

    apoi dacă asta e ajutorul pe care îl primim din partea lor, poa’ să mă lase nene în pace. nu am nevoie de un astfel de ajutor.

  5. Cum spuneam, incearca sa privesti in perspectiva sau “pe termen lung”. Daca tu crezi ca Romania ar duce-o mai bine in 25 ani de una singura, ok. Fiecare avem dreptul la parerile noastre. Io mi-o mentin pe-a mea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.