save the bees!

…am conştientizat recent că, în ultimul timp, eu nu am mai văzut albine şi fluturi. până nu demult, nu exista vară în care să nu fiu înţepată cel puţin o dată de o albină intrată în verandă, ca să nu mai spun câţi bondari bâzâiau printre ghivecele cu flori. erau graşi şi simpatici, cu funduri colorate în toate nuanţele posibile de galben şi portocaliu.

mie îmi plăceau mai ales cei cu fund portocaliu închis, aproape roşu, şi mereu mă chinuiam să-i prind şi să le dau drumul afară. iar de fluturi era plină curtea. mulţi erau banali, alb-gălbui, dar apăreau destul de des şi din cei coloraţi, negru cu portocaliu sau albastru regal, splendizi! acum nu mai e niciunul. şi nici albine. şi nici bondari. habar nu am unde au dispărut, dar mi se pare ciudat. cum să nu mai existe albine şi fluturi?

auzisem mai demult teoria că, din cauza telefoniei mobile, albinelor li se dereglează sistemul de orientare şi se pierd de stup, dar mai mult nu ştiam. aşa că am început să caut pe net date despre chestia asta şi am constat că, din 2006, există o problemă la nivel mondial legată de dispariţia albinelor şi a polenizatorilor, în general. în sua, într-o singură iarnă, au dispărut 800.000 de stupi, iar dacă se va continua în ritmul ăsta, până în 2035 nu va mai exista nicio albină în america.

aceeaşi problemă există în franţa, anglia, spania, olanda, italia, china etc. mai exact, în peste 35 de state din america şi alte câteva ţări ale lumii, dispar albinele la greu. nu în sensul că mor în stup, ci că pleacă să moară în altă parte şi nu le mai vede nimeni. stupi întregi. în china s-a ajuns ca oamenii să polenizeze artificial pomii, floare cu floare, ca să dea rod. cu adevărat o muncă de bătrân chinez.

partea proastă e că nu se ştie cauza dispariţiei albinelor. fenomenul se numeşte colony collapse disorder (CCD) şi este studiat de la o vreme, dar încă nu există un răspuns clar. sunt bănuite o mulţime de motive începând cu pesticidele moderne şi terminând cu viruşii şi telefonia mobilă, dar nu s-a pus încă diagnosticul corect. ceea ce înseamnă că nu există nici o soluţie la această problemă.

ţinând cont că albinele sunt răspunzătoare pentru polenizarea a circa 100 de specii de fructe, nuci şi legume, deci cam o treime din tot ceea ce noi mâncăm, pe mine dispariţia lor mă sperie sincer. ştiu că sună stupid să îmi fac griji pentru albine când oamenii în darfur mor de foame, dar chiar îmi fac. şi nu pentru că sunt în vacanţă şi nu am altceva mai bun de făcut, ci pentru că îmi dau seama că îmi displace din ce în ce mai mult modul în care arată lumea azi. vreau bâzâit de albine în jur, nu de telefoane mobile!!!

nu ştiu care e situaţia albinelor în românia (asta poate fi un subiect bun de ziar în caz că şi la noi dispar), dar bănuiesc că guvernul nostru nu şi-ar bate capul şi dacă ar dispărea toţi stupii din ţară. sunt alţii cărora însă le pasă, ceea ce mă bucură. spre exemplu, cei care fac, de departe, cea mai bună îngheţată din lume, haagen-dazs, (preferata mea e macadamia nut brittle). nu strică să daţi o tură pe site-ul lor pentru salvarea albinelor şi să vedeţi ce şi cum. e foarte fain făcut. şi chiar bâzâie albinele!

Bee my friend!

22 thoughts on “save the bees!

  1. Haagen Dazs…. drooooool… My fav: Bailey’s flavour….

    Am vazut la televizor (Discovery?) chiar azi un material despre disparitia albinelor din Anglia.
    Dar parerea mea de ne-specialist este ca de vina sunt pesticidele artificiale. In Cluj, la greu, mai ales datorita invaziei de capuse. Chiar nu cred ca exista un pesticid specific doar pentru capuse care sa nu le faca nimic celorlalte zburatoare mici…

  2. Eu o sa fac nota discordanta si-o sa recunosc ca nu mai supar daca dispar… pentru ca sunt alergica la intepatura lor si aproape fac infarct de cate ori aud un bazait prin preajma.

  3. nu se poate să spui asta 🙁 chiar sunt importante albinele. zău. gândeşte-te că, dacă ele dispar, nu o să mai poţi mânca decât porumb. nu tu pere, mere, cireşe, zmeură, roşii, castraveţi, pepeni, alune şi alte bunătăţi. pt alergie sunt vaccinuri, da’ pt polenizare mai greu găseşti soluţii. 🙂

  4. Dispar masiv si viespile, deci toate himenopterele (albine, bondari, viespi), datorita incalzirii globale. Gâzele astea au nevoie de multe zile de caldura uscata, iar schimbarile climatice au crescut umiditatea. Sigur ca si pesticidele ai rolul lor nefast, dar fenomenul e prea generalizat ca sa dam vina doar pe chimicale. Ceea ce e foarte trist e ca astfel dispar treptat si insectivorele specializate, cum ar fi viesparul ( http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/4/4a/Pernis_apivorus_by_John_Gould.jpg/396px-Pernis_apivorus_by_John_Gould.jpg ), o specie cu statut special de protectie, pasare superba care poate fi confundata uneori cu soimul…
    Daca vrei sa initiezi o campanie pe tema asta te ajut cu mare placere pe partea stiintifica. 🙂

  5. am putea. doar că n-am pus niciodată de o campanie şi habar n-am de unde să o pornesc şi cum să o gestionez. tre’ să discutăm pe tema asta.

    slogan am avea: ”bee my friend”. şi şi mascota (o pun la text că nu pot să o adaug aici). asta ca să ştim ce punem pe tricouri :)))

  6. Sorry,nu mai stiu postul, de asta ziceam “Discovery?”. S-ar fi putut sa fie si alt post care sa transmita un material in engleza despre albinele din Anglia…
    Si daca incepeti campania, sa numarati un tricou si pentru mine!

  7. hahaha. cred că mai repede facem tricouri decât campania. că la tricouri e mai simplu. putem face cu “bee my friend!” sau “bee my hero!” sau “bee me!” sau mai ştiu eu ce bee. pictate de mână, evident. garantez pentru calitate pt că ştiu o tipă super talentată la desen. de fapt, ştiu mai mulţi 🙂

    pe când o campanie… nici nu ştiu de unde să o apuc 🙁

  8. Eu ma inscriu si cu campanie, si fara, la un tricou. 😀
    O sa stea in companie placuta, langa alte tricouri cu mesaje memorabile.

  9. hm, poate explicatia ii mult mai simpla. ca pe masura ce inaintezi in virsta obiectele mici devin inaccesibile vederii. pe la 60 de ani vei face un post cu disparitia porcilor, la 70 de ani nu o sa mai vezi nici vacile iar la 80 de ani o sa-i dictezi unuia despre intunericul zilei. tragic.

  10. nu dispare nicio albina! 🙂

    du-te si tu la cineva care are stupi! te intepau viespile, nu albinele! albinele te inteapa doar la baile felix! 😆

  11. fals! şi albinele înţeapă, nu doar viespile. mai citeşte şi tu despre ele şi ai să vezi. iar de dispărut, dispar. din nou, chestie de documentare 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.