…aţi observat că, în ziua de azi, nici duşmanii nu mai sunt ce-au fost? nu mai există duşmani de moarte. adică din ăia pe care să-i urăşti din toate puterile odată ce ţi-au făcut un rău şi care să te urască la rândul lor. duşmani pe care să-i mănânci de vii din priviri când îi întâlneşti undeva, pe care să vrei să-i aduci la sapă de lemn şi să-ţi faci un scop în viaţă din asta.
duşmani pe care să-i eviţi tacit şi, în acelaşi timp, demonstrativ, iar prietenii comuni să ştie şi să nu vă invite în acelaşi loc niciodată. iar dacă o fac (dintr-o gravă eroare, evident) să stea toată lumea cu sufletul la gură pentru că sigur se va lăsa cu vărsare de sânge. duşmani atât de adevăraţi încât să ajungi să îi respecţi tocmai pentru că ştii foarte sigur că nu îţi vor fi niciodată prieteni şi nici măcar nu se vor gândi să încerce asta, căci ar fi sub demnitatea lor de duşmani.
după cum ziceam, astfel de duşmani nu mai există. astăzi până şi vrăjmăşiile stau sub semnul postmodernismului ăsta tâmpit. duşmăniile de azi sunt manelistice şi se consumă la un pahar de vin sau într-un cântec de doi bani. le treci cu vederea pentru că ”e cool” să fii bun la suflet şi iertător, pentru că ”dă bine” să îţi ierţi duşmanul de moarte. astfel pari un intelectual rafinat, nu doar un ţăran primitiv şi needucat care visează răzbunare.
în ziua de azi ajungi să fii cel mai bun prieten al tipului care îţi fură iubita, să socializezi şi să schimbi informaţii de culise cu noua soţie a fostului tău soţ sau să întinzi o mână de ajutor femeii care te-a înşelat pe faţă cu alţii, ori de câte ori a avut ocazia. nimeni nu mai urăşte pe nimeni. am şi uitat cum se face. toţi suntem o mare şi iubitoare familie.
or asta e o porcărie. o imensă porcărie. pentru că dacă nu avem duşmani adevăraţi, se va dovedi că nu avem nici prieteni adevăraţi. căci dacă nu ştim, nu putem, nu vrem să urâm cu putere, nu vom ştii, nu vom putea, nu vom vrea să iubim cu patimă. sunt legate una de alta cum e legată noaptea de zi. pricepeţi voi asta?
aşa că, NU întoarceţi şi celălalt obraz. ţineţi minte greşelile oamenilor şi plătiţi-le cu aceeaşi monedă, ba chiar şi cu ceva în plus! căutaţi să aveţi duşmani de moarte! învăţaţi să urâţi din toate puterile! faceţi planuri de răzbunare şi ţineţi-vă de ele!
o să vă placă. mai ales când o să ajungeţi să iubiţi.
ochi pentru ochi si dinte pentru dinte,
Stiam eu ca bunicu nu m-a invatat legea talionului chiar degeaba.
Vive La France 🙂
inca Contele de Monte-Cristo e cartea mea de suflet, tocmai.. datorita existentei dusmanilor din ea.
exact! cum naiba să se mai scrie cărţi bune dacă lumea nu mai are astfel de sentimente, dacă totul e o apă şi un pământ?
suna foarte anti crestin postu.
eu insa am niste dusamni vazuti si nevazuti incredibili de tari.
si eu dusmanesc pe cativa, nu mukti cam 4-5 persoane si imi vine sa ii strang de gat catnd ma intalnesc cu ei.
de, evidement nu sunt bun crestin.
o să ajung în iad. de parcă nu ajungeam şi altfel :))
ne plac duşmanii aşa cum ne plac seminţele cu coajă. alea decojite n-au nici un farmec. nouă ne place lupta.
aşa şi cu duşmanii.
iar la concluzia asta, am ajuns azi în timp ce spărgeam seminţe. şi mi-am adus aminte de postul tău. 🙂
seminţe? astea merg cu bere. or tu azi spuneai ceva de vin. sau îmi scapă mie ceva? 🙂
seminţele au fost pe la două, la amiază. şi au fost vreo 10, cel mult.
iar vinul e acum, cel puţin.
noah, ce să mai ştiu zice :)))
vrei să certăm? zi, vrei?????
na, că am început să mănânc cuvinte. hai mai bine să nu ne certăm acum.
mă duc să mă culc.
somn uşor 🙂
(şi, în mod normal, comentariul ar fi fost: păi da, dacă le-ai amestecat, bere, vin, bere vin, e normal să te duci să dormi! :))) şi uite-aşa îmi transform eu prietenii în duşmani :))) )
iti multumesc ca-mi incurajezi sentimentele fata de cfr.
Postul asta suna asa de tipic pentru scorpioni. Zodia asta nu uita nimic niciodata, si ti-o plateste cand te astepti mai putin sau cand ti-e lumea mai draga. Dar parca tu nu esti scorpioana, nu?
Oricum, este bine sa iti stii dusmanii dar sa ii tii aproape, pentru ca asa stii intotdeauna ce clocesc. De la distanta poti sa ai surprize… 😀
Si da, mai stiu pe cineva care in 2008 se comporta „medieval” fata de dusmani. Dar probabil ca e minoritar din punctul asta de vedere.
zoo: ştiam eu că o să mă apreciezi la un moment dt :)))
S: sunt Gemeni cu ascendent în Scorpion. şi cum după 35 ascendentul e mai puternic, voila! :))
Unul din posturile tale cele mai bune!
daca ai facut post cu cartile si filmele hai cu unul despre zodii
eu unul cred in caracteristicele lor generale si ar fi interesant de dezbatut.
recomand si cel mai bun zodiac publicat in limba romana, la Humanitas.
Andre Barbault-Zodiacul, prefata Andrei Plesu! stiati de el?? este beton!
ana: de-aia zici asta pt că îţi doreşti acelaşi lucru: duşmani pe bune! :)))
tibi: am zis că nu mai fac liste anul ăsta 🙁 şi la zodii e enorm de mult de scris. dar o să mă gândesc să văd cum pot să le sintetizez. şi da, am citit şi eu zodiacul ăla. e ok 🙂
Daaaa, stiu exact ce zici, multa vreme am crezut ca nu voi ura pe nimeni niciodata dar m-am trezit ca ii detest din rarunchi pe aproape toti fostii mei sefi 😀 (mai precis trei dintre ei, primul – un mitocan patentat, al doilea – diavolul in persoana, al treilea – un imbecil). Doar ca nu e deloc genul de ura conectata cu dragostea, ci un dispret suprem presarat cu mila, mila care ma asigura ca nu ma voi mai intersecta niciodata cu aceste persoane malefice (mi-am platit karma!) Aaa, si mai e ura aceea care ma face sa consider inca doua persoane ca si cum nu ar mai exista, le ignor pur si simplu: un ex care s-a dovedit a fi un low-life violent si care ar merita inchisoarea, si o fosta asa-zisa amica din genul celor care se apropie de tine pentru ca iti invidiaza casnicia aparent fericita, iti seduc jalnicul sot dupa care il parasesc pentru ca nu mai prezinta interes – e deja pe lista de cuceriri…
Dar, slava Domnului, vremurile triste au trecut demult, am invatat mult, acum pot sa zic ca sunt in Nirvana… 🙂
Si ca o incheiere, imi voi autocita inceputul unui poem mai vechi: „Felul in care iti chivernisesti ura/Te reda adevarului”…
vezi, de-aia se spune că cine se-aseamănă se-adună. nu ne-am fi plăcut noi dacă, undeva în subconştient, nu am fi ştiut că putem urî cu atâta determinare. 🙂
cert e că mă simt bine că ştiu că nu sunt o ciudată care îndeamnă lumea la rele şi că înţelegi (şi nu numai tu) ce vreau să spun cu tot postul ăsta. 🙂
Am o viatza de plict. Nici dusmani ca lumea n-am 🙂
dacă vrei, ne putem certa. fac orice să fii fericită :))
Vad ca a inceput sa-ti fie dor de Elena!!!!!! :))
ai putea zice şi asta, doar că elena nici duşman ca lumea nu a ştiut să fie. în schimb, bb sau paul niculescu s-au calificat mai bine :)))
Parafrazand un clasic in viaata: „unde ne sunt dusmanii de alta data”! Cred ca ar trebui sa facem niste clasamente de tipul: primi zece dusmani pe care i-am avut! Punctaj, golaveraj, tot tacamu’
daaaa! e o idee foarte bună. am să mă gândesc la ea mai bine 🙂
hmmmmm… „masoara-ti bunatatea prin rautate”… good point. Numai ca oamenii prefera sa se eschiveze „stii… eu nu sunt o persoana rea, dar lumea in care traim m-a obligat sa-ti fur ciocolata. Hai sa fim prieteni dinou.:D”. Ei, ce faci cu astia?:)
(place blogul)
păi, să vedem. când îi identifici, de preferat e să îi treci la capitolul ”ipocriţi” şi să uiţi de ei. genul ăsta nu merită statutul de ”duşman de moarte” pt că nu au ceea ce se cheamă . scuzaţi limbajul 🙂
(foarte mulţumesc)
felicita-ma… am gasit prima persoana care merita urata.:D
bravo! ăsta e un lucru bun!! numai să te ţii de el 🙂
ps: nu întreb cine e persoana, că nu se face. dar dacă vrei să-mi spui… :)))
aaaaa… ce pot sa-ti spune e ca nu e licurici 😛
uf. am avut, aşa, o mică strângere de inimă că s-ar putea să fiu eu 😀
Dilema prizonierului, Gena egoista, „game theory” pot sa clarifice de ce intr-o lume inerent egoista e totusi benefic pentru individ sa „coopereze” si nu sa-si faca dusmani.
Vezi si capitolul 12 din http://books.google.com/books?id=WkHO9HI7koEC&dq=the+selfish+gene&pg=PP1&ots=S7YLBcui3Z&source=bn&sig=Xss3eSWZo-O4RadSSLEraiUJkHs&hl=en&sa=X&oi=book_result&resnum=5&ct=result#PPR15,M1
Nu stiu ce-i cu tema asta de WordPress a ta, ca butonul de „Submit” e identic cu casutele de editare.
da’ cum ar trebui să fie butonul cu pricina? că eu nu mă pricep.
am să citesc în weekend cartea. sper să prind un pic de timp. e interesantă teoria, la prima vedere. după ce o buchisesc îţi spun dacă sunt de acord sau nu 🙂
Citisi?
Butonul ar fi minunat daca nu ar semana cu o casuta de editare. Poate asta se intampla doar la mine cu Safari. Deloc important odata ce te obisnuiesti.