să schimb, să nu schimb…

ana m-a întrebat deunăzi ce aş schimba la mine pentru a ajunge mai aproape de ceea ce vreau să fiu. cu răspunsul la întrebarea asta mă reîntorc la ce ştiu să fac mai bine: să scriu despre mine. :))) e şi asta o formă de narcisism, probabil, pe care însă mi-o asum în totalitate (precizare necesară în caz că se mai trezeşte cineva să mă critice şi să spună că prea mult vorbesc de mine 🙂 ).

întâi şi întâi, trebuie să spun că nu ştiu foarte clar ce şi cum vreau să fiu. asta e eterna mea problemă şi lumea din jurul meu o observă foarte repede. unii o pun pe seama zodiei din care fac parte (“gemenii-ăştia-care-nu-ştiu-niciodată-ce-vor”), deşi eu nu prea cred că ţine de astre. combinaţiile genetice sunt, mai degrabă, de vină. oricum, prietenul fumi se distrează foarte bine pe seama acestui defect al meu şi mă taxează mereu cu textul: “domnule doctor, sunt cam nehotărâtă. sau nu?”.

de cele mai multe ori ştiu mai clar ce NU vreau, decât ce vreau. spre exemplu, ştiu precis că nu aş schimba nimic la mine din punct de vedere fizic. şi nu pentru că aş fi cine ştie ce frumuseţe, ci pentru că atunci când mă uit în oglindă simt nevoia să mă văd pe mine, cea dintotdeauna, şi nu vreo variantă îmbunătăţită. mi-e bine cu mine aşa cum arăt.

ce nu mai vreau? nu vreau să devin obsedată de muncă, acesta fiind motivul pentru care nu îmi doresc cine ştie ce carieră. mi-ar fura din timpul pe care îl petrec cu mine, cu prietenii mei, cu casa mea, cu cărţile şi filmele mele. nu vreau să-mi pierd plăcerea de a trăi şi nu vreau să devin o acritură ridată şi isterică (tot fumi spune că nu există riscul ăsta în cazul meu tocmai pentru că nu-mi asum “responsabilităţi majore”. asta cu responsabilităţile e discutabilă şi necesită un post separat pe care îl voi scrie la un moment dat).

dar întrebarea era, totuşi, ce aş schimba. păi, ar fi două chestii. în primul rând, mi-ar plăcea să am mai mult curaj, la propriu. să nu-mi fie frică să zbor cu avionu’ sau să mă dau cu parapanta sau să fac alpinism – genu’ ăsta de curaj. în al doilea rând, aş vrea să încetez în a mai sorta oamenii, în a-i aşeza în diferite categorii imediat ce îi cunosc. nu zic că nu am dreptate de cele mai multe ori ( 😀 ), dar parcă ar fi mai cinstit faţă de ei dacă le-aş da oarecare timp înainte de a trage o concluzie în ce-i priveşte. la asta mai am de lucrat. altfel, sunt perfectă. :))))))

22 thoughts on “să schimb, să nu schimb…

  1. chestia cu avionul e interesanta. poate o vei trata mai pe larg candva. io n-am putut sa explic niciodata de ce mi se face pielea de gaina cand le vad la sol si in acelasi timp ma uit fascinat la ele.

  2. oooo asta cu avionu’ e pt mine 😀

    mie mi se face pielea de gaina si acum cand ma uit la un boing de-al meu care decoleaza…un monstru de 60 de tone care invinge gravitatia si se ridica de la sol…n-o sa inteleg niciodata cum.

    oricum, eu zic ca trebuie sa zbori cu avionul, macar pana la bucuresti si ai sa vezi ca n-o sa iti fie frica deloc!

  3. nu e cazul sa te schimbi decat intr-o versiune imbunatatzita a ta insatzi. (fizic nu pare sa iti lipseasca nimic si restul oricum depinde mult de tine.)

    fiecare ar trebui sa se schimbe in versiunea originala a sa insusi – adica in prototipul lui bun:D nu stiu cum se face asta, personal sper s-o descopar tacand:D

    mie totusi mi-ar placea sa am o voce faina (sa cant unele chestii pe care le am in cap) sau sa am oasele mai usoare, sa fi fost mai elastica si sa fi putut face patinaj artistic, nu numa “extremisme” pe role.

    si mi-ar fi placut sa invat mai multe limbi straine, acuma is prea ramolita sa ma apuc serios de limbi mai exotice.
    Nici chiar engleza nu mi se prea lipeste dupa ce m-am indopat de limbi romanice si mi s-o fixat schemele latine pe scoartza.

  4. schimbă doar degetul inelar de la mâna stângă. adică împodobeşte-l cu un inel din ăla auriu, ce-i zice verighetă.

    de când te citesc deja am ajuns să te cunosc mai bine decât mine 😉

  5. :)))

    dilEMA: poate că într-o zi, dar nu-mi fac un target din asta. oricum, cu sau fără inel din ăla (care, by the way, nu va fi auriu, precis, ci argintiu) tot îmi va fi teamă de zbor :))

    leti: adică vrei să spui că acum sunt un demo? tre’ să mă upgradez, cum ar veni? :))) şi ştii că ana te-a pus şi pe tine să răspunzi la întrebarea asta? ia uită-te la ea pe blog şi ai să vezi.

    fana: da’ am zburat!!! doar ştii asta. de destule ori – amsterdam, bruselles, paris, budapesta etc etc. dar TOT MI-E FRICĂ!! din ce în ce mai frică! culmea!

    zoo: chiar o să scriu odată despre asta. poate îmi înving teama scriind 😉

  6. oooo, perfect! si poate gasesti explicatia de ce senzatia de frica se acutizeaza dupa primul zbor si nu dispare, asa cum vad prin filme. mie mi-e mult mai frica de avion dupa ce am fost cu el decat inainte. amu nu vreau sa para ca dau idei, dar sincer ma bucur cand vad similitudini de trairi cu oameni pe care nu-i cunosc.
    io am dezvoltat atat de mult frica asta incat astazi, daca ar trebui sa zbor undeva, sunt aproape sigur ca nu as putea trece de usa care separa cladirea de pista.

  7. Mai stiti faza din Rain man, cand zice ca sunt mai multe accidente de masina, decat accidente aeriene? 🙂
    Io-mi inving teama imediat ce decolez, comandand ceva de baut. De regula o sticla de vin 🙂 Makes life a little better. Always 🙂

  8. Pentru mine avionul e o super-ocazie de a ma reseta.

    Las raul in spate, multzumesc pentru cate am trait (in caz ca…), gust zborul mai ales daca trec pe deasupra Alpilor; in rest, beau si eu vin si astept sa ajung repede undeva departe:)

    ma improspateaza foarte tare experienta avionului.
    Apoi imi plac foarte mult aeroporturile.

    Si mi-ar placea sa merg cat mai mult cu avionul.

    Imi place si trenul mult, TGV-ul in principiu, dar si rapidul nostru, alea curate da totusi old school, ca sa pot dormi calumea, nu ca pe Sageata.

    Si cu masina imi place, insa mi-i mai frica pe sosele si autostrazi decat in aer. E fain cand mergi noaptea cu un sofer sigur si ai muzica faina in fundal…

    :))))) mi-am adus aminte de-o chestie, tripul de azi-vara cu Carla si masina ei prin Europa Centrala, cand am fost la concert Genesis si am avut o groaza de aventuri picante si de speriat…. Las ca nu iti mai umplu iara aici pagina, cred ca o sa o scriu pe blogul meu.

  9. zoo: cam la fel s-a întâmplat şi cu mine – cu cât zburam mai des, cu atât mi-era mai frică. o să mă gândesc de ce…

    ana: nu bere? :)))

    leti: şi mie îmi plac aeroporturile şi urăsc gările. dar îmi place foarte mult să merg cu trenu’. schiphol railway station e combinaţia perfectă 😉

  10. Ma scuzi, stiu ca sunt complet off-topic dar nu stiu alta varianta. Vrei te rog sa ii transmiti lui Anutza (blog de ziarist ratat) sa isi deschida comentariile pt a permite si celor fara cont la wordpress sa comenteze? Multumesc mult.

  11. frica de zborul cu avionul (as adauga de pe un aeroport comercial) nu are nici o legatura cu frica de zbor, de risc sau de accidente, cu avioanele, meteorologia samd. si de fapt nu este vorba de frica. este de-a dreptul un cosmar. 🙂

    “…although the fear of flying isn’t really about the risks inherent in aviation, it is based in the uncomfortable awareness that life is fragile and vulnerable, and that none of us—much like the man in the fictitious opening story—has any real control over it, whether in the air or on the ground.”

    cei interesati pot afla mai multe aici
    http://www.guidetopsychology.com/fearfly.htm#F
    sau in multe alte locuri pe net cu search dupa “fear of flying”
    Cheers!
    C.

  12. Anutzo, nici pe mine nu ma lasa, da’ mi-am facut cont la wordpress, special pintru tine 🙂 Da’ am evitat cu gratie blogu…

  13. Ana, draga taichii…

    Te duci tu, măicuţă, uşurel să nu te spargi, în deşbord. Când ajungi aiciuca, pui tu uăchelăreii şi dai cu cârja-n unde scrie Opşăns.

    Acoluţu’ găseşti nişte ce se cheamă “Dizcaşăns”. Şi dai cu andreaua printre ele, să te prinzi unde-i cu conturile de Uărd Pres la comentarii.

    Mna, aşadar?

Leave a Reply

Your email address will not be published.