Blogul Licuricei

…pe linie paternă sunt blagoslovită cu gena războiului. nu am încotro, cum ar veni, dat fiind că în familia lui taică-meu, de generaţii întregi, bărbaţii au luat calea militară. de aici ni se trage, de altfel, şi porecla neamului – ”de-a cadetului” (pentru cei care nu ştiu, cadet era denumirea dată, pe vremuri, unui elev al şcolii militare).

tradiţia asta cazonă am întrerupt-o însă eu, născându-mă fată. cum sunt singurul copil care putea duce numele cadetului mai departe (verii din partea surorilor lui taică-meu nu au privilegiul ăsta) ar fi fost frumos dacă m-aş fi născut băiat. ghinion. n-a fost să fie. iar asta l-a supărat în aşa hal pe taică-meu încât tot ce a putut să spună când a auzit vestea a fost: ”îmi bag picioarele în ea fată!”. după care timp de trei zile nu l-a mai văzut nimeni. :)))

dar aşchia nu sare, totuşi, departe de trunchi. cu toate că nu am avut niciun moment intenţia să urmez o carieră militară, am moştenit în întregime partea ”războinică” a familiei. asta nu înseamnă că sar la bătaie, evident. la mine gena asta se manifestă altfel. mai ”intelectualizat”, ca să zic aşa. 😀 spre exemplu, îmi plac controversele verbale pe diferite teme şi caut să le provoc când văd că o discuţie nu are sare şi piper. uneori ajung să susţin un punct de vedere în care nu cred în totalitate doar de dragu’ de a-i vedea pe oameni cum schimbă cu patimă idei şi cuvinte în momentul în care îi întărât.

şi deşi nu susţin obligaţia de a face armata şi nu m-aş căsători veci cu un militar de carieră, sunt atrasă de tot ce înseamnă istorie militară, filme, cărţi, documentare cu şi despre război, generali, mari bătălii şi altele de felul ăsta. ca să nu mai spun că îmi plac foarte tare imnurile naţionale. îmi dau lacrimile şi dacă aud, spre exemplu, ”God save the queen” sau ”la marseillaise” la jocurile olimpice. (nu ştiu de ce nu sunt aşa de impresionată la imnul nostru, totuşi. nu-i prea fain, ce-i drept, nu?). dar, de departe, preferatele mele sunt ordinele militare. şi aici nu mă refer la decoraţiile militare, ci la trupele de elită de tot felul.

cărţile despre cavalerii teutoni, ioaniţi şi templieri, spre exemplu, au făcut deliciul copilăriei mele şi continuă să mă farmece şi astăzi. templierii mai ales, care erau un fel de trupe delta force ale evului mediu. şi cum să nu mă fascineze când blestemul marelui lor maestru, jacques de molay, a schimbat istoria franţei şi a transformat pentru totdeauna în superstiţie o simplă zi de vineri, 13 octombrie? sau cum să nu-i admir când ei sunt cei care au inventat cardul de debit? cu tot cu cod pin. :))) nişte simpatici aceşti domni. de dragul lor mai că aş accepta să trăiesc în pestilenţialul ev mediu. ca domniţă, evident. :)))