…când am fost prima oară în amsterdam, adică acum vreo 8 ani, m-am îndrăgostit pe loc şi iremediabil de zâmbetele oamenilor. mai fusesem prin străinătăţuri şi înainte, dar nicăieri nu mă izbisem atât de evident de veselie şi bună dispoziţie permanentă.
e drept că în aer plutea aproape peste tot un miros dulceag ce putea fi făcut răspunzător de starea euforică a olandezilor, dar după ce m-am plimbat prin utrecht, delft şi alte orăşele minunate şi am cunoscut lumea mai bine, m-am convins că, în fapt, pentru olandezi zâmbetul e un mod de viaţă şi, în niciun caz, o stare trecătoare şi de circumstanţă.
mergând o perioadă prin acele părţi, am început să observ cât mai atent zâmbetele celor din jur şi să îmi dau seama că fiecare avea mai multe feluri de a zâmbi. la al optulea bărbat numărasem, la un moment dat, vreo 5 zâmbete. unul pentru trezitul dimineaţa, unul pentru modul în care stâlceam cuvintele când încercam să învăţ olandeză fără succes, unul pentru discuţiile cu mama şi sora lui, unul pentru vânzătoarele de la supermarket, iar unul pentru glumele spuse de prieteni. erau diferite ca expresie, dar la fel de sincere şi de spontane.
cum, din 2002 încoace, drumurile mele au neglijat amsterdamul, am început să uit de zâmbete. mi le mai reaminteam doar uneori, când auzeam că vreo prietenă merge spre ţara lalelor. atunci nu uitam să îi spun: „acolo toată lumea zâmbeşte tot timpul. o să-ţi placă!”. şi aşa era. le plăcea fără doar şi poate.
mi-e dor de zâmbetele din amsterdam. mi-e dor cu atât mai mult cu cât, zilele astea, la gărâna, am întâlnit vreo trei tineri de 21 de ani care zâmbeau aproape tot timpul. nu erau români, dar nici olandezi. cu toate astea, feţele lor erau numai zâmbet ori de câte ori dădeai de ei.
zâmbeau dimineaţa când îi întâlneai la cafea, zâmbeau când povesteau nimicuri, zâmbeau când ascultau muzică sau când cunoşteau pe cineva, zâmbeau chiar şi când îi durea stomacul de la beţia de cu o seară înainte.
şi, nu, nu zâmbeau ca proştii. şi nici nu zâmbeau datorită berilor sau a altor „energizante”, cum s-ar putea crede. pur şi simplu zâmbeau pentru că erau fericiţi. se simţeau bine ei cu ei şi arătau asta.
privindu-i cât sunt de frumoşi aşa, solari şi veseli, pentru prima oară în viaţa mea mi-am dorit să mă fi născut în altă ţară şi în alte timpuri. ca să învăţ de la bun început să trăiesc zâmbind.
Acum 12 ani, dupa prima mea iesire din tara, la revenire m-a izbit un singur lucru. Nu cartierele gri, nu starea drumurilor, ci faptul ca majoritatea oamenilor pe care ii vedeam aici pe strada erau incruntati. Alte natii au fete mult mai luminoase, nu neaparat zambitoare, dar cu siguranta mai putin negre/gri si defel incruntate.
Cred ca si asta este o deprindere invatata.
Intr-o vreme incercasem un experiment. Incercam sa le zambesc aleatoriu pe strda oamenilor. In strainatate 9 din 10 iti intorc zambetul. Aici doar copii mici de tot, sub 2 ani.
Cred ca aici ar4 fi o piata foarte buna pentru cursuri care sa invete „ne-incrancenarea”.
corect. românii nu zâmbesc şi nici nu se uită în ochii tăi pe stradă. ca să nu mai spun că foarte puţină lume îşi ridică ochii la nivelul ferestrelor sau balcoanelor caselor. cred că mulţi dintre ei habar nu au ce frumuseţi de case sunt în propriile oraşe.
io … să mă iertaţi adică … dar tre să vin să vă aduc cu picioarele pe pământ …
deci … viaţa e grea … gazu se scumpeşte în fiecare zi, salariile e mici …
şi apoi … ăla, ăla căruia vreţi voi să îi zâmbesc pe stradă … ăla aleargă să îmi fure locul meu de parcare, ăla aleargă să ia înaintea mea ultima pâine proaspătă de pe raft … ăla îmi dă coate în ficat ca să îmi ia locul de muncă, să îmi ia aeru, să imi ia orice …
şi voi vreţi să îi zâmbesc???
voi vreţi să stau cu capu sus? păi atunci risc să văd lucruri … şi asta nu e bine deloc
cel mai sănătos e să bag cornu în asfalt, coatele înainte, aşa pot sta liniştit în nemernicia mea, pot bombăni în linişte orice şi pe oricine şi … cel mai important, e poziţia optimă din care pot da vina pe oricine că viaţa mea e mizerabilă!
deci, vă rog … reveniţi-vă! viaţa e grea, nu un loc de hlizit la lume aiurea pe stradă!
ROMÂNUUUULEEEE!!! :))
Cand l-am dus pe G. prima oara la Taste of Romania, m-a intrebat de ce nu se distreaza nimeni, ca toata lumea pare incruntata 🙂
A zis ca a identificat atunci „the Romanian look”: nimeni nu te priveste drept si deschis in fatza 🙂
@laura, lucian: explicatia mea pt acest fenomen pushca cu observatiile voastre. Lumea e mult prea egoista, mult prea preocupata cu propriile probleme, mult prea frustrata ca sa poata observa ca exista si altii decat ca, din nou bine observat de l, probabili responsabili pt problemele care ii chinuie pe ei, cei nezambitori.
Putem generaliza si discuta despre suparatoarea absenta a grijei pt binele comun, evidentiata printre altele de curatenia din curti vs mizeria de pe strada/plaja/padure…
Daca te intereseaza atat de putin cel de langa tine, cum te poate incalzi bucuria lui, la ce bun sa zambesti vanzatoarei de la super ca sa nu i se para munca o rutina tampitoare?
Ah, si sa nu ma las tarat in discutii despre valori sau despre siguranta de sine vs fitze/show-off.
Dar dracul nu e atat de negru si atmosfera din Romania se destinde pe an ce trece (era sa scriu deceniu).
@S: Poate merita sa continui experimentul ‘zambetul’, nu de alta – dar copiii care azi iti raspund la zambete vor putea deveni peste ani adulti zambitori 😉
sri: mă cam îndoiesc că strategiile pe termen lung, chiar şi cele care au drept scop un simplu zâmbet, funcţionează la poporul român. nu vor fi adulţi zâmbitori în românia, veci. nu avem în genă chestia asta. avem mentalitate de iobagi (cu tot ce derivă din ea), nu de imperiu. din păcate, evident.
eu zic sa facem niste trupe de gherila, cu niste costume de comando multicolore, mergem pe la gradinite, iar cand ies astia micii de la ore, le facem un dansul piticului, le zambim si fugim.
nu ma luati in serios, sper. sunt dupa concert, am zambetul esarfa pana la urechi, inca visez.
uite ce poate face un concert dintr-un munte de om: îl face să zâmbească zile în şir. şi să mai şi vrea să danseze precum piticii. ai uitat că eşti român? revino-ţi!! :))
nevă’! 🙂
mă gândeam eu… 😀
iobagi, iobagi, dar (ai) cui?
😀
(na ca trivializez un thread pe o tema atat de serioasa ca zambetul…)
„trivializez” e puţin spus. dar, fiind nou pe aici şi neştiind cât de stilaţi şi intelectuali suntem noi, restul comentatorilor, de data asta eşti iertat. 🙂
Deja mi va inchipui dansand in fatza la gradi, cu palarii de alea de joker si pantaloni pescaresti 🙂 🙂 🙂
😀 😀 muntele dansează. eu am decis să cânt la tamburină 😀 😀
uau, ce fain s-au aranjat zâmbetele!! 😀
shiny bug, imi bagi cratime si spatii in scris. 🙂 Eu voiam doar sa atrag atentia asupra faptului ca iobagia s-a mentinut si dupa disparitia stapanilor. Motiv pentru care probabil figura tatucului atoate-conducator este inca atat de ‘necesara’.
Dar daca ma gandesc la implicatii parca nu-mi vine sa zambesc.
…………
Dar pentru a reveni la inceputurile threadului, voiam sa te intreb daca din cei 3 zambareti unul era bulgar si unul neamt.
nope. toţi trei erau nemţi.
un editorial pe o tema oarecum inrudita:
http://cotidianul.ro/nu_se_rade_ca_lumea_in_tara_asta-52840.html
cat despre comentariile la ac editorial, sunt tipice pt discursul public din Ro: in loc sa se atace/discute ideea, se ataca persoana si/sau entitati legate de ea.
Disclaimer: nu am simpatii pt majoritatea celor care scriu la Cotidianul (incl Rogozanu), trista dar rapida lor decadere de la jurnalisti la politruci este IMO o exemplificare buna a oportunismului cu pretentii de sfintenie…
am citit editorialul ăsta azi dimineaţă, dar mi se pare slab. e bun pt un blog, nu pt un ziar. dar poate că sunt subiectivă pt că nu-mi place şi nu mi-a plăcut niciodată cum scrie rogozanu.
Nu degeab iubesti tu nemtzii. Ai vazut ca 200 de mii (!!!) s-au dus sa-l asculte si sa-l vaza pe Obama??? Nemtzii ruleaza! :)))
ooooo, da!! şi dacă i-ai fi văzut şi tu pe nemţii mei, ăia de la gărâna, i-ai fi iubit la fel. 😉
şi, apropo, i-am ascultat tot discursul lui obama. a vorbit liber vreo 25 de minute. super ok! păcat că nu pot vota şi europenii la alegerile voastre din toamnă 🙂
Cu putin noroc, il votez io. Is la un pas de celebra faza: „Here’s your passport. Go fight for your country!” (Gangs of NY) 🙂
hehe… eu am renunţat demult să mai lupt pentru my country. la ultimele trei alegeri am zis „pas”. şi nu am mustrări de conştiinţă, dacă asta e următoarea întrebare. 😀
praga mi-am dorit foarte mult sa o vad initial instigata de un coleg de seriviciu, iar cand am ajuns acolo nu am vrut sa mai plec. nu mi-au ajuns patru zile sa vad cam tot ce vroiam, asa ca am un motiv bun sa repet experienta. 😀
Daca ai timp, du-te cu metroul pana la vysehrade…pe langa tot ce e de vizitat pe acolo peisajele sunt superbe se vede toata praga si viltva de la inaltime. E locul unde metroul iese la suprafata pe un varf de deal 😉
prima oară trebuie să găsesc partener/ă pt vacanţă, căci singură nu îmi place să călătoresc. dar dacă ajung, voi face cu siguranţă cum ai zis. mersi de pont 🙂