2

it’s so Sly!!

…am găsit piesa verii şi trupa pentru care m-aş muta oricând în australia. bineînţeles că ei sunt cunoscuţi demult şi eu dau de ei ultima, da’ ce mai contează?! ia ascultaţi aici. şi dacă vă plac (e imposibil să NU vă placă), căutaţi şi strong coffee, the wine song, so many nights, two shoes şi restul.

vă pun şi versurile de la Sly, să vă delectaţi. 🙂

ps: am fost întrebată de ce îmi place piesa asta aşa de mult. păi, în afara faptului că are un ritm super fain, versuri mişto, şi e veselă şi mă binedispune, îmi place şi povestea din spatele ei. felix riebl, vocalistul (care arată fooooarte bine, între noi fie vorba), a scris piesa după ce a văzut o tipă dansând la unul dintre concertele trupei. după care tipa (care apare şi în videoclip) a devenit prietena lui. no, asta e pentru mine o poveste romantică. şi eu vreau! 😀

With frizzy hair
Was a metaphor
Festival time
Then this woman
Is a goddess on that festival shrine
Met her at a jam
In a garden of sorts
I must confess – God bless
Some impure thought

SHOW US THE MONEY!
Was the call of the night
But the money couldn’t’ve bought
Even a piece of that pride
There might have been a sea of people
I don’t know
Because all I could see
Was that this woman she glows
So

Why, it’s a pleasure to meet ya
You look like one incredible creature
Wanna treat you fine
Let’s dance and grind
Get so funk inflicted
It’s a crime
You’re divine
You’re sublime
And well ya blow my mind

You’re so Sly

She got a feeling so good
That all the Greeks go ‘Killer!’
Like I need to take you
like a glass of milk then ‘Spill ya!’
Saw her coming, what a scene
what I mean, she got the sex coffee bean
But she tastes like vanilla
Well in her lights she ignites
When we hit the floor
Like the vrooom on a super commodore
Now if it makes a good story
Well it’s just worthwhile
Reversed like dealing stories in a sprinkler style

It’s So sly

You’re so Sly

Do the Louiiee
Do the jjjjjiniiee
Do the boom-shak
Hit the sack
Back seat’s feeling alright

Do the Monkey shuffle
Rocket with a funk stride
Do the late checkout
With a do not disturb sign
Outsi-yi-yi-yi-ide

Now do the sly

You’re so Sly!!!

43

amănunte de vară

…pentru că era de la sine înţeles că nu o să fac mulţi purici lucrând “la stat”, vineri mi-am dat demisia. n-am reuşit nicicum să fac să-mi placă jobul ăsta, mi-era tot timpul dor de agitaţia din presă, aşa că miercuri am acceptat oferta lui rareş bogdan de a lucra la ziua ca redactor şef adjunct. partea amuzantă e că rareş tocmai a anunţat ieri, pe propriul blog, că se retrage de la ziua, ceea ce mă pune într-o situaţie inedită. s-ar putea să am o vacanţă mai lungă decât mă aşteptam. om trăi şi om vedea. 😀

so, de la 1 august intru în concediu şi habar nu am unde să merg. asta pentru că urma să plec la milano, la leti, dar ea şi-a modificat datele de vacanţă şi în loc să fie în italia în perioada asta, e în cluj. mă bucur, evident, că o văd, dar mi-a cam dat peste cap planurile. va trebui să mă reorganizez pe ultima sută de metri şi, deocamdată, nu am în minte decât două variante: câteva zile la praga şi festivalul de film “anonimul” din deltă.

la praga nu am fost până acum, după cum spuneam, şi tare mă trage aţa încolo. doar că nu m-aş duce singură. iar persoanele pe care le-am contactat pentru o scurtă excursie în acele părţi nu sunt disponibile financiar sau ca timp. deci, dacă sunteţi doritori de praga, daţi un semn! promit că voi fi amuzantă şi relaxată. doar sunt în vacanţă pe termen nelimitat. :))))

în aceeaşi ordine de idei de vară, vreau să-mi cumpăr o bicicletă. dar nu orice fel de bicicletă, ci una vintage care să aibă scaun din piele maro deschis, sonerie rotundă pe coarne, far din ăla vechi şi coş împletit din răchită. să semene pe cât se poate cu una din astea (de preferat, prima sau ultima de pe coloana patru):


ştiţi pe undeva, prin cluj, astfel de biciclete?

27

:)

…când am fost prima oară în amsterdam, adică acum vreo 8 ani, m-am îndrăgostit pe loc şi iremediabil de zâmbetele oamenilor. mai fusesem prin străinătăţuri şi înainte, dar nicăieri nu mă izbisem atât de evident de veselie şi bună dispoziţie permanentă.

e drept că în aer plutea aproape peste tot un miros dulceag ce putea fi făcut răspunzător de starea euforică a olandezilor, dar după ce m-am plimbat prin utrecht, delft şi alte orăşele minunate şi am cunoscut lumea mai bine, m-am convins că, în fapt, pentru olandezi zâmbetul e un mod de viaţă şi, în niciun caz, o stare trecătoare şi de circumstanţă.

mergând o perioadă prin acele părţi, am început să observ cât mai atent zâmbetele celor din jur şi să îmi dau seama că fiecare avea mai multe feluri de a zâmbi. la al optulea bărbat numărasem, la un moment dat, vreo 5 zâmbete. unul pentru trezitul dimineaţa, unul pentru modul în care stâlceam cuvintele când încercam să învăţ olandeză fără succes, unul pentru discuţiile cu mama şi sora lui, unul pentru vânzătoarele de la supermarket, iar unul pentru glumele spuse de prieteni. erau diferite ca expresie, dar la fel de sincere şi de spontane.

cum, din 2002 încoace, drumurile mele au neglijat amsterdamul, am început să uit de zâmbete. mi le mai reaminteam doar uneori, când auzeam că vreo prietenă merge spre ţara lalelor. atunci nu uitam să îi spun: “acolo toată lumea zâmbeşte tot timpul. o să-ţi placă!”. şi aşa era. le plăcea fără doar şi poate.

mi-e dor de zâmbetele din amsterdam. mi-e dor cu atât mai mult cu cât, zilele astea, la gărâna, am întâlnit vreo trei tineri de 21 de ani care zâmbeau aproape tot timpul. nu erau români, dar nici olandezi. cu toate astea, feţele lor erau numai zâmbet ori de câte ori dădeai de ei.

zâmbeau dimineaţa când îi întâlneai la cafea, zâmbeau când povesteau nimicuri, zâmbeau când ascultau muzică sau când cunoşteau pe cineva, zâmbeau chiar şi când îi durea stomacul de la beţia de cu o seară înainte.

şi, nu, nu zâmbeau ca proştii. şi nici nu zâmbeau datorită berilor sau a altor “energizante”, cum s-ar putea crede. pur şi simplu zâmbeau pentru că erau fericiţi. se simţeau bine ei cu ei şi arătau asta.

privindu-i cât sunt de frumoşi aşa, solari şi veseli, pentru prima oară în viaţa mea mi-am dorit să mă fi născut în altă ţară şi în alte timpuri. ca să învăţ de la bun început să trăiesc zâmbind.

25

după gărâna

…în mod normal, aş pune pe hârtie o grămadă de chestii despre gărâna, muzici, oameni, soare şi alte minunăţii. doar că nu mă simt în stare. încă am de savurat o anume stare de bine cu un gust cu totul şi cu totul nou pentru mine, care nu are legătură cu jazzul şi pe care nu vreau să o las să se mai ducă.

la un moment dat, voi reveni.

48

sinceritate de zodiac

..chit că sunt o scorpie şi o urâcioasă de foarte multe ori (birocraţia asta mă seacă şi din cauza asta reacţionez aiurea, evident :)) ), colegii mei de la job se dovedesc a fi nemaipomenit de drăguţi cu mine. e suficient să spun, spre exemplu, că mă doare stomacul de la antibiotice, că mă şi trezesc că primesc ceai, biscuiţi sau iaurt ca şi pansamente gastrice. toţi se arată preocupaţi de boala mea şi mă întreabă zilnic cum mă simt şi dacă nu am nevoie de ceva. mă simt copleşită.

şi comparând modul meu răutăcios de a fi cu reacţiile lor calde, mi-am adus aminte de un zodiac pe care l-am primit mai demult şi în care erau trecute exclusiv aspectele negative ale Gemenilor (eu sunt Gemeni, în caz că aţi uitat). l-am căutat prin foldere, l-am recitit şi mi-am dat seama că mi se potriveşte destul de bine. ca urmare, vi-l pun la dispoziţie ca să vedeţi cu cine aveţi de a face. enjoy! 🙂

Gemenii – probleme la pătrat

element: aer- aerul Gemenilor este ca briza nesuferită de la malul mării care ridică nisipul de pe plajă. te face să îţi strângi ochii şi să nu poţi să vezi bine ce se întâmplă în jur. cuvintele dulci ale Gemenilor sunt renumite pentru mai multe lucruri decât sexul la telefon.

calitate: mutabil. Gemenii sunt echivalentul uman al unei uşi batante. să jonglezi cu cinci sau şase amante, o nevastă şi două relaţii de lungă durată cere mult talent.

guvernator: mercur, zeul înşelătorie şi al şmecheriilor. cea mai rapidă gură şi cea mai redusă atenţie din univers.

activitatea preferată: să ajungă la o concluzie greşită (o, daaaaa!) :)))

cartea preferată: “cum să faci pe oricine să fie de acord cu orice zici”

model în viaţă: diavolul tasmanian

slujbă ideală: ziarist la un tabloid :))))))

fraza tipică: “pentru că vreau”

fraza de agăţat: “ai citit vreo carte bună în ultima vreme?”

să fii cu un Geamăn este ca şi cum ai fi invitat permanent la petrecerea pălărierului nebun. personalităţile lui multiple nu se anihilează, ci colaborează pentru a te înnebuni mai tare. e şmecher, nu intelectual. e aburitor de profesie, exact inversul filosofului. vrea să fie în cercurile selecte. îi place să se laude cu persoanele importante pe care le cunoaşte. 😀

îi lipseşte gena obiectivităţii, ca atare o să refuze orice altă opinie care nu e a lui ca fiind validă. dacă te apuci să te cerţi cu el, o să ai de-a face cu un interogatoriu care l-ar face să cedeze pe un spion bine antrenat. în eventualitatea că o să câştigi disputa, o să-ţi replice “asta încercam şi eu să-ţi zic”.

femeia Gemeni. spirit şi inimă generoasă, mereu înconjurată de prieteni. caută un tip original şi ocupat care să nu vrea să o lege de mâini şi de picioare. distractivă, isteaţă, iubitoare şi veşnic curioasă. poate să se împartă cu succes între responsabilităţile din familie, carieră şi casă…

DAR

– este principalul ei duşman şi atrage bărbaţi la fel de superficiali ca şi ea. aleargă după cai verzi pe pereţi şi, în acelaşi timp, îşi caută un tătic.

– are multe interese care depind, în principal, de starea în care se află şi de oricine / orice a târât acasă pentru a examina, testa sau a se îndrăgosti.

– adoră să bârfească. poate să ţină un secret, dar nu se poate abţine să nu împărtăşească o bârfă picantă, mai ales dacă o face pe ea să dea mai bine prin comparaţie.

cum îi faci faţă

Gemenii au nevoie de comunicare. e foarte important să-i asculţi. îi potoleşti dacă îi scoţi la o tură prin oraş. laudă-le ideile. iau foc dacă te faci că ştii ceva ce ei nu ştiu.

cum se înţeleg cu alţii

pariază pe: berbec, leu, balanţă, vărsător.

doar prieteni: gemeni, săgetător

trage-ţi un glonţ în cap acum: fecioară, scorpion, peşti, taur, rac

oaia neagră: capricorn

LA CEREREA MUNTELUI

Racul – ascuns şi întortocheat

element: apa. mai exact spus, apa care se scurge printre nisipuri mişcătoare. acum e bine şi păsărelele cântă, acum te zbaţi să scapi din cleştii lui care te trag spre o gaură neagră în care e destul de probabil să îţi petreci restul vieţii.

calitate: cardinal. adică e liber, mai exact campionul absolut al şantajului sentimental. racul este mama tuturor celorlalte semne :)))

guvernator: luna. un personaj misterios care face manevre pe la spatele tau. lunatic. sărit de pe fix. practic, un montagne-russe de emoţii fără dispozitiv de siguranţă.

activitatea preferată: văicăritul

cartea preferată: “ghidul martirului”

model în viaţă: eeyore, din winnie poh

slujba ideală: victimă cu atestat

fraza tipică: “după tot ce am făcut pentru tine…”

fraza de agăţat: “mănânci şi aia?”

sucit, manipulator, ar trebui internat la nebuni. sensibil, se zbate în chinuri sentimentale şi îşi schimbă dispoziţia de la o clipă la alta. dacă îţi dă prin cap să rămâi cu un rac pentru că ţi-a fost milă şi te-a impresionat, cu siguranţă a doua zi o să te trezeşti cu o persoanî total diferită.

majoritatea sunt timizi în public, mai degrabă un tip casnic. sperioşi, se înspăimântă şi de propria umbră. iritabili şi nu logici. suferă de sindromul “toată lumea conspiră împotriva mea”. sunt născuţi incapabili să gândească raţional. ceartă-te cu ei şi o să se ascundă în carapace. nu de frică, ci doar ca să plănuiască următoarea mişcare. lasă garda jos şi nu o să-ţi fie prea bine.

barbatul Rac. are un zâmbet sincer şi adorabil. e dulce, cavaler, cu un simţ al umorului cu totul aparte. e sentimental, senzual şi foarte afectuos. un tradiţionalist care îţi face curte ca la carte, crede în valorile familiei, inclusiv partea cu “la bine şi la rău” şi este cel mai grozav pupăcios din lume…

DAR

– are toate calităţile unui partener perfect şi ale unui obsedat la fel de perfect

– foarte devotat. prea devotat chiar, mai ales faţă de familie şi, în primul rând, faţă de maică-sa. băiatu’ lu’ mama.

– subiectiv. jocul lui preferat se cheamă “ghici cum mă simt acum?”. se aşteaptă să îi ghiceşti gândurile, să îi intuieşti sentimentele şi să ai grijă de ego-ul lui fragil, fără să ştii ce exact l-a supărat. răspunsul e simplu: orice îl supără.

– nici măcar nu concepe că tu te poţi simţi şi altfel decât el. o să te piseze la cap şi o să se văicărească să îi faci pe plac şi să fii mereu de părerea lui.

cum îi faci faţă

racii au nevoie de siguranţă. alintă-i când sunt deprimaţi. încurajează-le simţul deosebit al umorului. aminteşte-ţi că sunt foarte drăguţi înainte să sară la gâtul tău. iau foc dacă le alimentezi ipohondria.

cum se înţeleg cu alţii

pariază pe: taur, leu, scorpion, peşti.

doar prieteni: capricorn, rac

trage-ţi un glonţ în cap acum: berbec, gemeni, balanţă, săgetător, vărsător

oaia neagră: fecioara

18

nu prea bine

…şi dacă nu demult am vorbit de borelioză, era vremea să o şi fac. că doar nu cobim degeaba!! pe scurt, acum trei săptămâni pe când inspectam grădina cu pirli, am achiziţionat o căpuşă la baza spatelui. am observat-o abia seara, am scos-o, după care am uitat de ea.

acum o săptămână locul cu pricina a început să se înroşească şi să am urticarie. nu am prea băgat de seamă chestia asta crezând că m-o fi pişcat vreun ţânţar. dar de vreo două zile, partea aia mă doare cumplit aproape tot timpul când stau jos, când mă mişc, când stau întinsă… e o durere de febră musculară atât de puternică încât mă oboseşte de-a dreptu’.

m-am tot gândit de la ce poate fi şi mi-am adus aminte de căpuşa vieţii. şi cum acum vreo 4 ani am scris de un tip care a făcut borelioză, am dat un check pe net să-mi reamintesc ce şi cum. ei bine, am simptomele perfecte bolii lyme. dacă aş ştii şi ce antibotice să iau, nici nu m-aş mai duce la medic. dar evident că o să mă duc în speranţa că o să spună că nu e borelioză, ci gripă sau mai ştiu eu ce.

şi, da, Dumnezeu nu bate cu bota, dacă la asta vă gândiţi cumva.

[update]: s-a dovedit a fi boala lyme cutanată. 🙁 mi s-a prescris o lună de dioxiciclină şi ceva medicament naturist, kombucha, pentru creşterea imunităţii. trebuie să fac miercuri nişte teste de sânge să văd de nu ştiu ce anticorpi, iar în funcţie de rezultat (care mi se dă într-o lună), intru sau nu pe alt tratament. şi mai trebuie să fac teste hepatice peste o săptămână. altfel, am o viaţă minunată.

8

prima uşă închisă

“Thank you for you interest in adopting a Filipino child.

Please be informed that efective August 4, 1988, the Philippine Family Code makes it illegal for aliens to adopt Filipino children in Philippine courts unless they are blood relatives.

Philippine Embassy / Bucharest”.


…I’m (an) alien. 🙁
3

dor de vară

…m-a lovit dorul. rău de tot. de vacanţele de vară de trei luni de pe vremea când copilăream la propriu. ce poate fi mai perfect decât să ai atâta timp la dispoziţie încât tot ce ai de făcut e să te gândeşti cum să-l umpli şi unde dracu’ să mai mergi?

de trezitul dimineaţa într-un cort încins, transpirată, cu gâtul uscat şi cu ochii umflaţi de somn, bâjbâind după o sticlă de apă rece şi negăsind-o, căutând apoi periuţa şi pasta de dinţi pe sub sacii de dormit şi lenjeria aruncată de-a valma, în speranţa că reuşesc să dau de ele şi să mă spăl în râul aflat la 10 metri de cort.

de lenevit cu ochii închişi la soare, pe marginea lacului de la tarniţa sau de la beliş (sau oricare alt lac, treacă de la mine), şi de ascultat amuzată toate inepţiile şi poveştile băieţilor care stau şi pescuiesc fără să prindă vreodată nimic, dar care golesc beri după beri cu determinare şi abnegaţie.

dor de mersul cu maşina la drum lung, cu o droaie de prieteni alături. de oprit pe unde nici nu te aştepţi, de schimbat traseul în ultimul minut, de interacţionat cu localnicii şi de cântat fals şi tare ori de câte ori prinzi ocazia.

doar că parte din dorul ăsta mi-l voi potoli în weekendul următor. la gărâna. va fi drum lung, vor fi prieteni, vor fi corturi, va fi cald (am zis!), va fi veselie şi va fi mult jazz. şi, la un moment dat, va fi şi mike stern. de vis. 🙂

22

un altfel de pas

…de foarte mulţi ani mă gândesc să adopt un copil. până acum nu m-am simţit suficient de responsabilă pentru asta şi mi-a şi plăcut să copilăresc singură. dar, de vreo câteva luni, am început să mă gândesc mai des la această posibilitate. nu staţi să mă psihanalizaţi. nu cred că e vorba de ceasul biologic care ticăie pentru că atunci aş vrea să-l fac. or eu nu vreau deloc asta. eu vreau să-l adopt.

şi pentru că trebuia să ştiu care sunt paşii pe care trebuie să-i străbaţi pentru o adopţie, la începutul săptămânii am dat o fugă până la la protecţia copilului să mă interesez. nu e deloc simplu. ca să adopţi din românia prima dată trebuie să ai un atestat de “persoană aptă să adopte”. ca să-l obţii treci printr-un proces al naibii de lung, ce se poate întinde pe durata a vreo 120 de zile, şi care implică o mulţime de acte, analize medicale, anchete sociale, interviuri, monitorizări şi alte cele. iar după asta, trebuie să aştepţi cuminte până apare vreun copil care să fie compatibil cu tine. după care intervin organele judecătoreşti, alte monitorizări etc etc. trece un an, pe puţin, cred.

doar că eu nu doresc să adopt un copil din românia. motivul e simplu. la noi, legea adopţilor permite, mai nou, părinţilor biologici să aibă acces la dosarul părinţilor adoptivi. iar asta înseamnă că oricând mă pot trezi cu acei părinţi la uşă să se răzgândească, să intervină între mine şi copil sau să îmi ceară bani (ăsta în cel mai naşpa caz). oricum, e un motiv suficient de bun ca să nu îmi doresc să adopt un copil de aici.

dar a fost amuzantă reacţia tipelor de la protecţia copilului când am spus că eu mă gândesc, de fapt, la adopţie internaţională. s-au oprit din tastat şi şi-au întors toate capetele spre mine, uşor şocate. “sunteţi prima persoană care vine la noi cu dorinţa asta. nici nu ştiu care e procedura, dar am să sun la bucureşti să mă interesez. miercuri cel târziu vă spun ce trebuie făcut”, mi-a spus tipa cu care discutam. 🙂

ceea ce a şi făcut, de altfel. m-a sunat azi dimineaţă şi mi-a explicat că, în cazul adopţiilor internaţionale, primul lucru pe care trebuie să-l fac e să mă decid din ce ţară vreau să fie copilul şi să trimit o scrisoare de intenţie la ambasada respectivă pentru a afla procedura de adopţie. am să fac asta cât de curând. prima dată trebuie să hotărăsc dacă ţara va fi china sau filipine.

bineînţeles că am discutat problema adopţiei cu o parte dintre prietenii mei. nu că mi-ar schimba ei cu ceva hotărârea, ci pentru că eram curioasă să ştiu cum văd ei această situaţie. să ştiu cât de mult m-aş putea baza pe sprijinul lor afectiv în cazul în care societatea românească m-ar pune la pământ cu mentalitatea ei obtuză. mă aştept la reacţii aiurea şi comentarii de tot felul, aşa că nu strică să ştii că are cine te înţelege când ţi-a fi mai greu.

reacţiile primite au fost total diferite. femeile s-au arătat incredibil de deschise şi de înţelegătoare. bărbaţii însă au venit cu replica: “mai bine îţi faci unul al tău”. oare de ce nu mă mir? :))) le-am explicat punctul meu de vedere pe tema asta, dar nu cred că l-au înţeles, totuşi. mi-au spus că a adopta un copil e, de fapt, o chestie de egoism, iar dacă îl mai vrei şi din străinătate e în mod clar ”bravadă şi snobism”. uatevăr. nu mi-am băut capu’ să demontez astfel de replici pentru că nu cred că pe cel care gândeşte aşa îl poţi convinge de contrariu oricâte argumente ai avea.

reacţia mamei mele a fost, însă, cea mai aparte. de când mă ştiu îmi spune că ea nu ar putea iubi un copil adoptat şi că nu înţelege deloc dorinţa asta a mea. zilele ăstea, când am abordat serios problema, a înclinat din cap şi mi-a replicat scurt: “şi dacă tu mori, cine o să aibă grijă de el?”. gizăs! nu am de gând să mor aşa de repede. I’m still young, woman! am exact vârsta pe care o aveai tu când m-ai născut. iar dacă o fi să mor ştiu eu nişte prieteni buni care nu s-ar da în lături să îmi crească băiatul. că am uitat să spun, vreau băiat. 😉

0

al treilea bărbat

…îmi place să merg la dentist. chiar foarte mult, aş putea spune. şi nu pentru că nu mi-ar fi frică de durere. din contră, mi-e atât de frică încât nici măcar detartrajul nu mi-l fac fără anestezie. motivul pentru care merg cu plăcere la dentist e cu totul diferit: scaunul stomatologic e locul unde eu râd şi mă distrez cel mai bine, indiferent cu ce stare de spirit am ajuns acolo.

personajul care are darul să mă dispună în halul ăsta e, evident, dentistul. mai exact, cel de-al treilea bărbat, pentru o localizare mai precisă în evoluţia mea sentimentală. acest tânăr domn s-a dovedit a fi, de la bun început, cea mai râzâcioasă şi amuzantă relaţie a mea, şi aşa a rămas până în ziua de azi.

pe cel de-al treilea bărbat am ajuns să-l cunosc prin intermediul etei, prietena mea din copilărie. eram în anul II de facultate, eu la chimie-fizică, ea la tcm. eu în facultate cu multe fete, ea în facultate cu mulţi băieţi. de la sine înţeles că s-a împrietenit cu cei mai simpatici şi deştepţi dintre ei. nu se putea altfel. 🙂

aceştia, la rândul lor, aveau prieteni simpatici, iar eta a ţinut morţiş să mi-i prezinte. ca urmare, într-o zi de vară călduţă a anului ’91, am ajuns cu ea în foişorul din parcul mare, unde se adunaseră băieţii cu pricina. de acolo urma să mergem la bere la cazino pentru că, pe atunci, încă se mai putea bea bere pe terasa de la cazino. faine vremuri.

cum cerul era destul de schimbător, eta îşi luase cu ea o geacă pe care tocmai în ziua aia o cumpărase, un element bine de ţinut minte. am ajuns în foişor, ea veselă, eu destul de stresată de ideea că voi cunoaşte vreo cinci tipi despre care auzisem că fac mişto de tine de la primele cuvinte. trebuia să le fac faţă dacă vroiam să mai ies vreodată cu ei, iar chestia asta mă stresa oarecum.

nu arătau rău niciunul. s-a dovedit însă că aveau guri mari şi spurcate şi o plăcere diabolică în a-şi bate joc de noii veniţi. o vreme nu am răspuns înapoi şi am preferat să trec cu vederea glumiţele lor. la un moment dat însă, cel mai înalt şi mai rău de gură dintre ei, mache, a făcut un comentariu ce m-a scos din sărite. am ripostat rapid, umilindu-l cât am putut.

nu i-a plăcut reacţia mea defel. s-a uitat strâmb la mine, după care s-a întors către eta şi i-a spus sec: “mai bine veneai numa’ cu geaca!”. 😀 😀 ori de câte ori îmi aduc aminte de replica asta mă bufneşte râsul. aceeaşi reacţie am avut-o şi atunci. mi s-a părut teribil de amuzant şi, în loc să mă duc îmbufnată acasă, am râs cu poftă vreo 10 minute. chestia asta s-a dovedit salvatoare, iar băieţii m-au adoptat rapid şi pentru totdeauna.

după puţină vreme, am devenit iubita unuia dintre ei. cel de care vorbim acum. al treilea. a ţinut vreun an şi ceva relaţia asta, timp în care el dădea la stoma (a 6-a oară, se intra greu pe atunci la medicină) şi eu îl ajutam la chimie. printre meditaţii şi probleme din culegere găseam timp să fugim până la tarniţa să facem o baie, să stăm pe terase cu prieteni la beri şi poveşti sau să ne pierdeam nopţile la chefuri în cămine. şi în tot timpul ăsta râdeam, şi râdeam, şi râdeam.

în toamna următoare el a intrat la facultate şi, după balul bobocilor, mi-a dat papucii. :)) se îndrăgostise de una dintre colegele lui. a fost foarte fair şi a venit şi mi-a spus la scurt timp după ce s-a întâmplat. e drept că, de data asta, nu am râs chiar deloc. ţin minte că era cu două săptămâni înainte de revelion şi planificasem deja unde mergem cu toţii.

după ce am realizat că am fost părăsită, am vrut să rămân acasă şi să-mi ling rănile în faţa televizorului. dar cum restul trupei a insistat să merg şi eu, m-am dus. nu a fost cel mai minunat revelion al meu. la 12 noaptea eu plângeam de mama focului pe umerii lor, iar al treilea bărbat dansa în camera alăturată cu noua lui prietenă. not funny.

nu ştiu de ce, dar supărarea nu m-a ţinut mult. nu puteam fi încrâncenată când mă întâlneam cu personajul în cauză pentru că era extrem de simpatic. în plus, eram suficient de înţeleaptă cât să-mi dau seama că nu alegi de cine şi când să te îndrăgosteşti. şi, cum fusese onest cu mine, l-am iertat. maxim, ce puteam face? 🙂

oricum, astăzi îmi iau revanşa ori de câte ori am ocazia şi mă distrez de dumnealui aducându-i aminte că, la rândul lui, a fost tras în piept de tipa pentru care m-a lăsat. pentru că – nu-i aşa? – totul se plăteşte în viaţă, odată şi odată. iar el, din păcate, a învăţat foarte bine chestia asta, fără să-l ajut eu.

de ce mi-am adus aminte de el? pentru că mă doare o măsea de mor. iar al treilea bărbat e în vacanţă şi nu are cine să-mi repare măseaua şi să mă facă să râd. futu-i! 🙁