un altfel de pas

…de foarte mulţi ani mă gândesc să adopt un copil. până acum nu m-am simţit suficient de responsabilă pentru asta şi mi-a şi plăcut să copilăresc singură. dar, de vreo câteva luni, am început să mă gândesc mai des la această posibilitate. nu staţi să mă psihanalizaţi. nu cred că e vorba de ceasul biologic care ticăie pentru că atunci aş vrea să-l fac. or eu nu vreau deloc asta. eu vreau să-l adopt.

şi pentru că trebuia să ştiu care sunt paşii pe care trebuie să-i străbaţi pentru o adopţie, la începutul săptămânii am dat o fugă până la la protecţia copilului să mă interesez. nu e deloc simplu. ca să adopţi din românia prima dată trebuie să ai un atestat de “persoană aptă să adopte”. ca să-l obţii treci printr-un proces al naibii de lung, ce se poate întinde pe durata a vreo 120 de zile, şi care implică o mulţime de acte, analize medicale, anchete sociale, interviuri, monitorizări şi alte cele. iar după asta, trebuie să aştepţi cuminte până apare vreun copil care să fie compatibil cu tine. după care intervin organele judecătoreşti, alte monitorizări etc etc. trece un an, pe puţin, cred.

doar că eu nu doresc să adopt un copil din românia. motivul e simplu. la noi, legea adopţilor permite, mai nou, părinţilor biologici să aibă acces la dosarul părinţilor adoptivi. iar asta înseamnă că oricând mă pot trezi cu acei părinţi la uşă să se răzgândească, să intervină între mine şi copil sau să îmi ceară bani (ăsta în cel mai naşpa caz). oricum, e un motiv suficient de bun ca să nu îmi doresc să adopt un copil de aici.

dar a fost amuzantă reacţia tipelor de la protecţia copilului când am spus că eu mă gândesc, de fapt, la adopţie internaţională. s-au oprit din tastat şi şi-au întors toate capetele spre mine, uşor şocate. “sunteţi prima persoană care vine la noi cu dorinţa asta. nici nu ştiu care e procedura, dar am să sun la bucureşti să mă interesez. miercuri cel târziu vă spun ce trebuie făcut”, mi-a spus tipa cu care discutam. 🙂

ceea ce a şi făcut, de altfel. m-a sunat azi dimineaţă şi mi-a explicat că, în cazul adopţiilor internaţionale, primul lucru pe care trebuie să-l fac e să mă decid din ce ţară vreau să fie copilul şi să trimit o scrisoare de intenţie la ambasada respectivă pentru a afla procedura de adopţie. am să fac asta cât de curând. prima dată trebuie să hotărăsc dacă ţara va fi china sau filipine.

bineînţeles că am discutat problema adopţiei cu o parte dintre prietenii mei. nu că mi-ar schimba ei cu ceva hotărârea, ci pentru că eram curioasă să ştiu cum văd ei această situaţie. să ştiu cât de mult m-aş putea baza pe sprijinul lor afectiv în cazul în care societatea românească m-ar pune la pământ cu mentalitatea ei obtuză. mă aştept la reacţii aiurea şi comentarii de tot felul, aşa că nu strică să ştii că are cine te înţelege când ţi-a fi mai greu.

reacţiile primite au fost total diferite. femeile s-au arătat incredibil de deschise şi de înţelegătoare. bărbaţii însă au venit cu replica: “mai bine îţi faci unul al tău”. oare de ce nu mă mir? :))) le-am explicat punctul meu de vedere pe tema asta, dar nu cred că l-au înţeles, totuşi. mi-au spus că a adopta un copil e, de fapt, o chestie de egoism, iar dacă îl mai vrei şi din străinătate e în mod clar ”bravadă şi snobism”. uatevăr. nu mi-am băut capu’ să demontez astfel de replici pentru că nu cred că pe cel care gândeşte aşa îl poţi convinge de contrariu oricâte argumente ai avea.

reacţia mamei mele a fost, însă, cea mai aparte. de când mă ştiu îmi spune că ea nu ar putea iubi un copil adoptat şi că nu înţelege deloc dorinţa asta a mea. zilele ăstea, când am abordat serios problema, a înclinat din cap şi mi-a replicat scurt: “şi dacă tu mori, cine o să aibă grijă de el?”. gizăs! nu am de gând să mor aşa de repede. I’m still young, woman! am exact vârsta pe care o aveai tu când m-ai născut. iar dacă o fi să mor ştiu eu nişte prieteni buni care nu s-ar da în lături să îmi crească băiatul. că am uitat să spun, vreau băiat. 😉

22 thoughts on “un altfel de pas

  1. Spărietă. Se pleacă matinal Jegului zilnic. O ŞTIU! Şi cre’că şi de câteva ori pe zi, ceea ce face din mine O RELIGIE! PĂNGÂNO!

  2. darius, iubitule, bag sama că te crezi un fel de mahomed şi aştepţi să ţi se încline toţi munţii. necâştigător de data asta. da’ eu tot te iubesc. 😀

  3. ?? de ce? doar a fost cutremur acolo şi sunt mulţi orfani. plus că guvernul lor mai păstrează o amintire frumoasă despre românia comunistă. n-ar trebui să fie aşa greu…

    dar deocamdată m-am dus pe filipine. ieri am trimis o scrisoare la ambasadă să îmi spună care este procedura. aştept răspuns şi pe urmă mai văd.

Leave a Reply to Darius Cancel reply

Your email address will not be published.