Blogul Licuricei

…s-a dovedit că nu suntem chiar aşa mari iubitori de carte cum credeam şi mă lăudam eu. proiectul meu de mare valoare intelectuală, lansat cu surle şi trâmbiţe în mediul virtual şi intitulat şmechereşte „asociaţia de cititori nr.1”, s-a născut mort. mă rog, aproape mort deoarece a rezistat cam o lună, ţinut în viaţă forţat.

dacă prima carte (12 scaune) măcar s-a încercat a se citi, de cea de-a doua (clar de femeie) nu pare să se fi atins nimeni, în afara mea. asta pentru că eu am propus-o, nu de alta. ca urmare, încercările mele de a ne aduna la o a treia şedinţă a clubului nu au avut sorţi de izbândă. plictisită de demersul meu şi sătulă să tot trag aiurea de oameni, din acest moment declar oficial închis acest minunat şi inutil club de lectură.

celor care doresc însă referinţe despre „clar de femeie” le pot spune că e o poveste oarecum ciudată şi contorsionată, pe care o poţi trăi doar în societatea asta postmodernă bolnavă. nu e un roman, e mai degrabă un crochiu despre nefericire şi, dacă îl citeşti într-unul din momentele nefaste ale vieţii tale, te poţi regăsi cu uşurinţă în el.

altfel, ideea de a crede că dacă eşti nefericit/ă poţi deveni fericit/ă alături de un/o alt/ă nefericit/ă ca tine, nu te va prinde deloc şi ţi se va părea cel puţin stupidă. ce mi-a plăcut mie e că, de data asta, personajul masculin e mai motivat decât cel feminin. bărbatul e cel care încearcă să convingă femeia că trebuie să crezi în iubire ca să ai un rost pe lumea asta. femeia lui romain gary e pe cât de matură şi rafinată, pe atât de cinică şi convinsă că a avut partea ei fericire până acum şi mai mult de atât nu mai are ce primi. şi probabil are dreptate. :))

cam atât cu clubul. între timp am văzut o mulţime de filme (unul dintre ele, „in bruges„, m-a făcut chiar să cred că tânărul colin farrell ar avea şanse să devină un actor bun. filmul, de altfel, e fooooarte ok. o să vă placă), am ascultat muzici şi am mai răsfoit neşte cărţi. iar azi am luat de bună recomandarea lui tolontan şi m-am dus şi mi-am cumpărat „al dumneavoastră sincer, şurik”, chit că nu-mi plac ruşii. da’ poate că de data asta…