…iubesc oamenii care ştiu să abereze frumos, cei lângă care poţi pierde o după-amiază întreagă veselindu-te şi scornind scenarii şi poveşti imposibil de posibile. îmi plac pentru că le sclipeşte mintea şi ştiu să se joace cu pasiune; pentru că reuşesc fără nici cel mai mic efort să îţi continue ideea din mers în aşa fel încât povestea să devină pe cât de fantastică, pe atât de credibilă şi de frumoasă; pentru că ştiu să râdă şi să transforme în festin lingvistic o simplă conversaţie de vară. a abera frumos e apanajul oamenilor deştepţi şi cu simţul umorului.
iubesc oamenii care te strâng la piept cu putere şi drag atunci când te întâlnesc, chiar dacă te-ai văzut cu ei şi cu o zi înainte. îmi plac pentru că nu se sfiesc să-şi arate sentimentele, deşi chestia asta „nu se mai poartă”; pentru că sunt umani şi coborâţi, parcă, din vremuri de mult apuse; pentru că ştiu să se bucure de fiecare dată de tine de parcă ai fi singura persoană de pe pământul ăsta pe care au vrut să o întâlnească. a te strânge la piept cu drag e apanajul oamenilor buni şi calzi.
iubesc oamenii care ştiu să facă haz de necaz şi se iau singuri peste picior atunci când viaţa le oferă lămâi stricate din care nu pot face limonadă. îmi plac pentru că sunt suficient de realişti încât să nu îşi închipuie că sunt buricul pământului şi, în acelaşi timp, tandri cu ei înşişi; pentru că nu se lamentează şi nu cred că lumea se termină atunci când au ei probleme; pentru că ştiu să facă o bucurie şi din lucrurile triste şi fără de viitor. a face haz de necaz e apanajul oamenilor optimişti şi solari.
iubesc oamenii care inventează cuvinte şi alcătuiesc fraze cu o topică ciudată şi nepământeană de-a dreptul. îmi plac pentru că sunt lipsiţi de bariere mentale şi nu ţin seamă de convenţii; pentru că simt cuvintele cu atâta patimă încât între ei şi vorbele lor se ţese o adevărată poveste de dragoste ce se cere spusă; pentru că te surprind de fiecare dată cu isteţimea minţii lor căutătoare. a inventa cuvinte e apanajul oamenilor plini de fantezie şi fără de frică.
pe ceilalţi oameni îi accept.
acum imi dau seama ce dor mi-a fost mie de blogul tau.
cred că tocmai mi s-au înroşit obrajii 🙂
Si noi te iubim pe tine, mai ales ca unor (noua, trollilor cel putin) ne-ai lipsit.
Ne era dor de licurici mai ales dimineata la cafea, cand inainte sa inceapa ziua cu monstruletzi mici, verzi ce strica pc`urile, cu octeti ce se plimba brat la brate cu bitzi pe autostrada retelei interne, sau cu cei care beau o cafea pe site`uri straine, savuram un licurici cu biscuitele cu frisca (care vine inclus la cafea).
no, ce să mai ştiu zice la astfel de declaraţii? foarte mulţumesc!! şi uite-aşa îmi puneţi voi responsabilităţi pe umăr şi mă faceţi să mă simt vinovată când trag chiulu’. :)))
Foarte fain text, tu! 🙂
zici tu? ok. în cazul ăsta, îţi zic un secret.
când o să fiu mare, o să mă fac scriitoare. şi o să mă mut pe o insulă grecească, destul de puţin populată, unde o să am o casă mică şi cochetă, undeva aproape de plajă. tot acolo, un prieten de-al meu, grindean, va avea un restaurant, unde eu voi lua masa zilnic, fără să plătesc.
de altfel, voi fi singura clientă pentru care va găti proprietarul fiecare prânz. asta pentru că, evident, mă iubeşte platonic şi mă roagă la fiecare amiază, să mă căsătoresc cu el. doar că eu îl refuz zâmbind condescendent.
între timp, eu scriitoarea trecută de prima tinereţe, voi trăi din când în când câte o poveste de dragoste cu un tânăr grec, frumos, dar cam prostuţ şi incult. oricum, plăcerea mea va fi să stau pe şezlong, pe terasa casei, cu laptopul în braţe, savurând pe sub ochelari (în timp ce mai scriu o pagină din romanele mele de succes), fiecare ieşire din mare a acelui Adonis care îmi umple timpul, patul şi îmi mănâncă banii.
(la faza asta e obligatoriu să ţi-l închipui pe el, adonisul, scuturându-şi în soare pletele ude şi stropii reflectând lumina ca un curcubeu, altfel imaginea vieţii mele greceşti nu e completă 😀 )
de bună seamă, la bătrâneţe, după ce îi voi părăsi din plictiseală pe toţi acei minunaţi tineri, voi decide să mă căsătoresc cu grindean, cel care m-a aşteptat atât de credincios o viaţă întreagă. :)))))
… cam asta am aberat cu grindean şi puşu zilele trecute, la terasa din piaţa muzeului.
Tare de tot 🙂
:))))) da. am râs bine vreo două ore. povestea e mult mai stufoasă şi mai fermecătoare, evident. ţi-am făcut doar un rezumat 😉
ca frumos stii sa iubesti si sa povestesti!
si eu am pofta sa ma declar unora. ca inca nu exista doar unul:D
adica era sa fie unul, dar n.o fost sa fie decat pentru putzin deocamdata, asa ca revin la afinitatzile mele catre plural:D, pentru putzina vreme.
Suna a ghicitoare–-°°°°
(btw am facut o socoteala si, de cand ma am cu ale dragostelor, numarul exponentilor exotici l.o intrecut pe cel al bastinasilor:D:D:D:D)
hhahahahhahaaa….
dar, dincolo de erosul mai sus pomenit, profit de ocazie sa zic ca si eu iubesc cu philia si agapé aceeasi categorie de oameni ca si tine. pardon, agapé-u m-ar constrange sa ii consider si pe antipatici, looseri si lichele:D
ba chiar te îndeamnă să-i iubeşti mai mult decât pe restul. mare greşeală. uită-i! îţi pierzi vremea aiurea iubindu-i. 😀
Rogu-te frumos, amenajeaza si o camaruta de inchiriat in casa aia mica si cocheta. Cred ca e singura mea sansa sa petrec ceva timp pe an acolo, ca’ dupa ce o sa-i cresc pe ai mei doi copii si mai ales daca o sa le arda de colegiu sau facultate pe-aci, n-o sa am io bani de casa in Grecia, decat cu saptamana.
poţi sta liniştită în privinţa asta pentru că, am uitat să menţionez, o să am şi o casă mai mare, pentru oaspeţi. şi, de la sine înţeles, că va fi tot timpul plină de prieteni. 😉
e, acum lucrurile se leagă.
(gata, în 10 minute am tăiat-o-n vamă 🙂 )
hate u!